• În castelul de bumbac

    Pamukkale este, în principiu, o cascadă de cretă tare care avansează încetișor.

Pamukkale: o zi în castelul de bumbac | Turcia

Traversând lacurile turquoise de la PamukkaleTraversând lacurile turquoise de la Pamukkale

Am scris aici detalii despre cazare, traseu, vreme, ce am mâncat și băut bun în Turcia. 

Plecăm către Pamukkale, eu revigorată și înveselită de experiența deloc autentică, dar specială, a hamamului. Ca să ajungem la Pamukkale ne depărtăm 260 km de mare, pe care o să-i parcurgem cam în 4 ore. Drumurile din Turcia sunt foarte bune și kilometri întregi sunt înrolați în proiecte de lărgire sau transformare în autostrăzi. Chiar ne gândeam că ne-ar plăcea să ne întoarcem peste ani pentru a vedea rezultatul acestor lucrări.

 I ♥ Gozleme

Pe la jumătatea drumului, în mijloc de pustietate apare o dugheană improvizată  unde o bătrânică gătește, pe o plită, gozleme. Le poți mânca direct acolo, căci există și un divan amenajat.

Gozleme în procesul de preparare

Gozleme în procesul de preparare

Gozlemele sunt un tip de „street food”, un fel de clătite umplute cu diverse – brânză, ciuperci, pui etc. Le iubesc de când le-am descoperit în Turcia și aș putea să le mănânc continuu. Preferatele mele sunt cu cartofi. Bineînțeles că oprim și aici. Până se gătește gozleama mea, bătrânica ne îndeamnă să mâncăm și un porumb. Se pricepe la business, nu e nevoie să zică de mai multe ori.

Divan amenajat pe marginea drumului

Divan amenajat pe marginea drumului

Plecăm mai departe și ajungem în Pamukkale pe la mijlocul zilei. Stăm o singură noapte aici, deci trebuie să ne mobilizăm să vedem azi terasele din travertin. Puțini turiști rămân peste noapte aici. În afară de cădițele astea ca de sare, sătucul nu are prea multe de oferit. Deși m-am așteptat să fie mult mai turistic, există doar câteva magazine, și mai puține restaurante sau agenții de turism. Cazarea este și ea destul de ieftină, noi, la Beyaz Kale Hotel, plătim 20 euro, cu tot cu mic dejun și mica piscină. Majoritatea hotelurilor de aici au piscine cu apă termală.

Pamukkale și bumbacul lui

Pamukkale și bumbacul lui

Pamukkale înseamnă Caselul de Bumbac.

Cuvântul ăsta uzual, ce sigur îmi va folosi în conversațiile în turcă, îl mai știam de la Orhan Pamuk. Păcat că nu știu să zic „da”, „mulțumesc” sau „bună”, dar sigur mă salvează bumbacul. 🙂

Tot aici există și situl străvechiului oraș Hierapolis, ruinele putând fi vizitate împreună cu travertin-urile, pentru 25 TL (aprox. 6 euro). Există 3 intrări, în funcție de unde și cu ce vii. Noi o alegem, logic, pe cea din sat, care cred că este și cea mai frumoasă.

Calea travertinului

Calea travertinului

Presupune o urcare aproape ușoară, de vreo 15 min, pe formațiunile astea care par permanent spălate cu Vanish. La baza dealului există un lac și un ștrand, Mamaia-style, cu ape termale, bineînțeles, și cu muuulte șezloange și bărcuțe în formă de lebede, dar trecem repede pe lângă el.

Ștrandul de la Pamukkale

Ștrandul de la Pamukkale

Noi am vizitat în a doua parte a zilei, însă cred că, dacă vii la prânz, o pălărie și niște apă ar fi utile. A, și ar mai fi util și un rucsac sau o geantă mai mare, căci nu ai voie să calci încălțat pe formațiunile de calciu și nu-i prea plăcut să mergi cu papucii în mână.

Fară papuci la Pamukkale

Fară papuci la Pamukkale

Noi ne pregătisem și costumele de baie și prosoape, însă niște paznici ne vegheau continuu și nu ne-au lăsat să ne îmbăiem. Înțeleg că mai demult se putea.

Fără baie la Pamukkale

Fără baie la Pamukkale

Pamukkale

O dată plătit biletul de intrare ești pe cont propriu, deci poți sta până la ora închiderii. Ceea ce am și făcut. În timpul ăsta am străbătut cei aproximativ 500m de calciu care acoperă solul, am sărit peste râuri calde, am traversat lacuri turquoise și am întâlnit o mini-cascadă. Și ne-am minunat de tot.

Travertin de Pamukkale

Travertin de Pamukkale

Locul ăsta incredibil a fost creat în mii de ani. Apa termală iese din adâncuri și, când ajunge pe marginea platoului și se răcește, elimină dioxidul de carbon și se transformă într-o cretă tare care avansează încetișor, sub forma unei cascade, către sud. Când a început să se însereze, albul ăla imaculat a căpătat diverse nuanțe roz-albăstrui.

Pamukkale cu culori din apus

Pamukkale cu culori din apus

Ușor copleșită de frumusețea și panta locului

Ușor copleșită de frumusețea și panta locului

Hierapolis – orașul roman

Cum romanii erau amatori de distracții de-astea cu ape termale au pus aici și de un oraș. De Hierapolis, sau ce a mai rămas din el, dai imediat după ce ieși de pe calea travertinilor și ajungi în vârful dealului. Niște bănci excelent instalate, îți permit să te odihnești aici uitându-te fie la sat, fie la travertini, fie la ruine.

Ușoara urcare nu a fost chiar ușoară

Ușoara urcare nu a fost chiar ușoară

Satul văzut de sus

Satul văzut de sus

Nu intrăm în muzeu – căci e târziu, nu suntem chiar pasionați și se plătește separat, dar vizităm situl care arată destul de bine. Și unde nu  se mai „construiesc” repede niște ruine. 🙂

Sit-ul roman

Sit-ul roman

Cea mai interesantă parte, poate și pentru că ne obișnuisem deja cu teatrele, necroposilurile și bazilicile, este „strada cu coloane”. Se pare că, la începuturile ei, când încă se afla în perioada de garanție, se întindea pe o lungime de aproape un 1 km și la fiecare capăt se termina cu portaluri monumentale, la câțiva pași în afara zidurilor orașului. Cel din partea de nord se păstrează și astăzi – o arcadă triplă flancată de turnulețe și susținută de o schelă.

Coloanele de la Hieropolis

Coloanele de la Hierapolis

Și teatrul arată foarte bine, chiar este folosit ca locație pentru International Pamukkale Song Festival. Cele 46 de rânduri de scaune acomodează confortabil până la 7000 de spectatori, ușor comparabil cu capacitatea inițială a teatrului – de 10 000 de persoane.

Teatrul roman de la Pamukkale

Teatrul roman de la Pamukkale

Tot aici sus se află și a doua opțiune, prima fiind la ștrandul de jos, de a face baie în apele termale de 36 de grade, bogate în minerale și benefice pentru reumatism și altele – Piscina Cleopatrei. Aruncăm un ochi înăuntru, pare frumos amenajată, cu un restaurant și bar, loc unde poți să te schimbi, destul de fancy și, din aceleași motive pentru care nu am văzut muzeul, plecăm.

Travertin-selenar

Travertin-selenar

Când coborâm noi este deja întuneric și debitul mini-cascadei a crescut.  Mâncăm într-un restaurant trist, suntem cam singurii care se plimbă pe lângă lac și ne uităm cu jind peste gardul unui camping de unde se aud râsete. În rest, tot satul doarme. Dormim și noi!

Din nou la drum.

Plecăm a doua zi dimineața. Nu prea știm însă către ce ne îndreptăm. Inițial, planul era să mergem la Bodrum. Dar parcă nu am fi vrut se ne întoarcem, mai sunt doar 3 nopți de petrecut în Turcia și nu prea sună bine să le petrecem în mașină. Hai, spre Izmir și-om vedea!

Când ieșim din satul Pamukkale, ce să vezi? – autostopiști, preferații lui Răzvan. Sunt doi – un tip și o tipă, foarte tineri 19 – 20 de ani și bineînțeles, oprim. Copiii ăștia au mai multe bagaje decât am eu haine cu totul, acasă. Punem în portbagaj, punem în spate, mai țin și eu în brațe. Aflăm repede și povestea – sunt din Africa de Sud, călătoresc de vreo 3 luni prin Europa, în principiu, sunt plecați în grup de 11, un fel de cercetași, și îi însoțește și un supraveghetor.

Au o organizare strictă, trăiesc cu vreo 20 de euro / zi per grup – merg cu autostopul, stau în campinguri (de la ei erau râsetele de aseară), cumpără legume și alte produse de mâncare din piețe, în cantități mari pentru a eficientiza costurile – unul dintre rucsacuri este cu cartofi. Acum au un pariu: s-au împărțit în 3 grupuri și cine ajunge primul într-o localitate din apropiere, nu mai știu cum se numea, unde se reunesc, câștigă. Ceilalți călătoresc câte 3, ei însă sunt doi pentru că au și bagajele și nu ar încăpea în mașini. Sunt tare veseli și ne place de ei. Îi ducem destul de aproape de destinație, dar, când drumurile noastre se despart, îi lăsăm pe autostradă.

Foca – locul perfect pentru finalul de călătorie

Decidem și noi destinația și alegem să mergem la Foca. Citisem undeva despre acest loc situat la 86 km de Izmir. Destul de obosiți după drumul de 5 ore, parcăm și ne plimbăm prin stațiunea asta mică și prietenoasă.

În apropiere se află și o bază militară, singurul loc din țară, unde pușcașii marini sunt trainuiți. Văzusem eu un episod din Sex and the City, când marinarii ăștia veniseră în oraș și înnebuniseră toate femeile, dar experiența nu prea a fost similară – n-a defilat nimeni în uniformă prin Foca.

Ba chiar totul a fost foarte relaxat, ne-a plăcut mult aici! A fost cu feeling și chimie.

Mini-port în Foca

Mini-port în Foca

Pe străduțele dosite erau aliniate taverne grecești (aici, insula greceasca Chios se află la 7 km de coasta Turciei) și câteva mansion-uri otomane, mai opulente.

Taverne grecești, căci Grecia e la 7 km

Taverne grecești, căci Grecia e la 7 km

Alte taverne pe strada hotelului

Stradăduțe din Foca

Am găsit un hotel drăguț – Ensar Hotel, unde am plătit 25 de euro pe noapte și am stat două.  Ne-am petrecut seara pe malul mării, pe băncuțele construite din peleți, cu câte un Efes, berea produsă de turci.

Modul perfect în care să petreci seara

Modul perfect în care să petreci seara

Apoi am mers într-un club unde cânta o trupă tare mișto. Am încercat să aflu de la barman numele lor, dar la întrebarea mea repetată de muulte ori „cum se numește trupa?”, am obținut doar parola de la WIFi, scrisă pe un bilețel. Ok, bună și asta!

Foca și faleza

Foca și faleza

A doua zi am petrecut-o tot pe peleții-bănci. Aici nu există o plajă propriu-zisă, ci doar un fel de faleză pe care, din loc în loc, sunt prinse scări, similare cu cele de la piscine, pe care puteai coborî  în mare. Apa nu-i chiar cea mai caldă, sunt curenți neprietenoși, dar este foarte curată și foarte clară. Și pentru că nu există posibilitatea să intri treptat, te obișnuiești repede. Apele astea mai răcoroase sunt numai bune pentru o specie de focă (de aici și numele locului) care trăiește în preajmă și pe care poți să o vezi într-unul din tururile cu barca ce pot fi cumpărate din Foca. Noi am fost leneși încă o dată.

Zi pentru plajă

Zi pentru plajă

Cea mai veche construcție din Foca este fortăreața Beșkapilar, deschisă pentru expozițiile de artă.

În Foca am descoperit și cel mai frumos hotel. De obicei nu sunt atrasă de hoteluri, cu cât sunt mai fancy, cu atât le resping mai tare. Însă sunt două hoteluri care mi-au plăcut mult și în care mi-aș fi dorit să stau. Unul dintre ele este Lola 38, din Foca, construit într-un conac vechi de 120 de ani, reședința anterioară pentru preoții ortodocși. O cameră acolo era cu puțin mai mult peste 100 euro. O să mă întorc eu cândva!

Hotel Lola

Hotel Lola

Următorul episod: Zile cu istorie: Troia & Eceabat | Turcia

Post a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.