Călătoria de la Baracoa la Holguin (de unde mergeam la Guardalavaca) a durat vreo 5 ore, cu două popasuri. Unul a fost în mijlocul pustietății, la un foișor de unde am cumpărat cafea bună și prăjiturelele la fel de bune.

Al doilea, în curtea unui om, de unde am luat niște combustibil din niște butoaie. Un pic dubios, dar am trecut repede peste. Francezii neprietenoși, colegi de drum, au rămas neprietenoși până la final, dar nu păreau să aibă ceva cu noi.

Am scris aici detalii despre cheltuielile noastre, cazare, traseu, vreme, ce e musai de văzut, ce am mâncat și băut bun în Cuba. 

San Isidoro de Holquin

La Holguin am stat la Hostal Refugio de Reyes, o suuuper casa particular.

Cu căsuțe, într-o gradină plină de verde și un câine pufos. Am mâncat aici singurul mic dejun un pic mai diferit față de toate celelalte pe care le-am avut în restul de 26 de zile, pe care le-am stat în Cuba; suc de tamarin și niște salami-uri mai prezentabile.

Păcat că Holguin-ul nu s-a dovedit la fel de entuziasmant. Este mai mult un oraș industrial, cu străzi tăcute, doar centrul se mai activează puțin.

Aici sunt parcurile și platza-urile numai bune de observat localnicii. Bineînțeles, nu lipsesc clădirile coloniale, elegante și mașinile vechi.

Vremea începe să se facă mai frumoasă, iese și soarele și noi ne plimbăm de la un parc la altul.

Sunt 3 mai importante, așezate în linie.  Aici se joacă intens șah și domino sau se întâmplă reuniuni ale grupurilor de adolescenți.

Găsim și un muzeu, unde momentan este o expoziție colectivă  a unor artiști plastici locali, free of charge. Ca să balansam activitățile (nu prea multă cultură), intrăm și într-o bodegă pentru una cerveza, por favor. Și spun a doua mea propoziție în spaniolă – Como se llama esta calle? Yey!!

Guradalavaca, venim!

A doua zi punem iar rucsacurile în spate și plecăm catre stația de autobuz, pentru a ajunge la Guardalavaca, prima oprire adevărată de la mare.

Pe drum găsim pe cineva dispus să ne ducă și, deși, prețul este okish, mai negociem un pic.

Și, cel mai frumos, mergem cu un Buick azur, lung cât casa!!!

Răzvan stă inițial în spate, cu mine, dar la prima oprire, de la atâta drag de mașină, se mută în față. Șoferul nostru trage pe dreapta la o colibă mică, care vinde fructe și legume și cumpără ceva pentru cei mici. Primesc și eu un fruct, dar nu reușesc nicicum să înțeleg cum îl cheamă.

La Guaradalavaca nu găsisem cazare de la Jose, prin B&B Vinales. Este principalul hub turistic din zonă, iar la mare există doar hoteluri all inclusive. Însă găsisem o adresă de mail pe TripAdvisor și îi scrisesem lui Victor, de la Hostal Finca La Esperanza . Ne-am înțeles la un preț de 20 CUC și el a promis ca voi vedea cea mai frumoasă plajă din lume.

Stăm la o fermă.

După ce am ajuns, am constatat că stăm, de fapt, la o finca (fermă) situată la vreo 20 min de mers alert de plajă, drum din care o porțiune nu este luminată și care trece printr-o zonă cu arbuști. Dar avem un stâlp pe care e instalat un întrerupător, dacă chiar vrem lumină, aprindem de acolo. Doar într-o seară am văzut un șarpe traversând ulița, în rest a fost ok. 🙂

Domnul nostru șofer a fost răbdător și ne-a plimbat până am găsit casa. Ne-am cunoscut cu gazdele, ne-au explicat frumos că nu au cheie de la camera noastră, un german a plecat cu ea. Dar putem intra prin casă, ne deschid ei oricând e nevoie.

Plecăm spre plajă și da, domnul ăsta are dreptate! Chiar e una dintre cele mai frumoase plaje, cu apă turcoaz și nisip alburiu – ca la carte.

Guardalavaca înseamnă chiar așa – Ai grijă de vacă, și face referire la trecutul agitat când pirații prăduitori foloseau zona pe post de refugiu și când valorile trebuiau protejate.

Acum, deși aici vin mulți turiști, locul și-a păstrat un puternic aer local, mai ales că Playa Guardalavaca este folosită și de localnici, care aduc un plus de vitalitate pe oriunde se duc. Ăsta a fost și unul dintre motivele pentru care am ales-o, multe dintre plajele din Cuba fiind destinate exclusiv străinilor.

Guardalavaca doarme devreme

Stăm puțin, ne prăjim, căci deși sunt nori, soarele e tot puternic, plecăm acasă pentru un duș și ne întoarcem hotărâți să mâncăm ceva delicios. Dar nu se întâmplă chiar așa – Guradalavaca s-a culcat!

Tot e închis, străduțele sunt aproape pustii! Ce ne faaceeem!? Găsim însă o parcare de căruțe și întrebăm dacă, chiar, chair, nu mai e nimic prin zonă. Un conducător de șaretă ne spune că ar mai fi un restaurant, care poate este deschis, la vreo 4 km de aici. Ok, să mergem! Și așa ajungem în curtea unei case, aranjată frumos cu mese și scaune. Nu mai au niciun alt client, dar nu ne deranjează prea tare.

Primim ceva de mâncare, ce se mai putea găti la ora aia târzie din noapte – 21:30. Domnul șofer de căruță ne așteaptă, dăm și noi o bere, că nici poliție nu mai e, și ne returnează acasă.

Acasă, altă poveste, căci Victor al nostru doarme cu sforăituri și noi nu putem intra. Batem în ușă, în geam, mai stăm puțin pe terasă și ciocănim iar. Se trezește după vreo 30 min. Noi: „ne scuzați că v-am trezit!” El: „aaa, păi nu dormeam”. Ok. 😐

Desșopârleala

În cameră ne așteptau vreo 3 șopârlițe. Le punem frumos afară și ne culcăm. Dimineața însă, aud ceva ce merge pe perdea. Sar panicată din pat. Răzvan, trezește-te! Au invadat șopârlele! În urma procesului de desșopârleală am scos din cameră vreo de 13 astfel creaturi mici. Aveam să facem asta în fiecare dimineață și seara de acum, ba la un moment dat am avut și o broscuță elastică. Am încercat să întrebăm dacă putem face ceva să scăpăm de ele însă Victor ne-a răspuns candid „Tropical Island. Ce să îi faci?!”  

Când să plecăm, taximetristul pe care îl găsisem pe stradă și cu care ne înțelesesem să ne ducă înapoi la Holguin, nu a mai apărut. Am plecat spre centru, de unde am reușit să luăm un adevărat taxi colectivo, un fel de mini camion cu bănci aranjate pe margine care te hâțână mai ceva ca un tractor, pentru care plătim foarte puțin.

Următorul episod: Mici opriri la Camaguey și Sancti Spiritus