Santa Clara este despre Che! Există în oraș două monumente dedicate omului, plus un muzeu. A, și el există aici, într-un mausoleu frumos amenajat.

Am scris aici detalii despre cheltuielile noastre, cazare, traseu, vreme, ce e musai de văzut, ce am mâncat și băut bun în Cuba. 

La Santa Clara am ajuns pe la prânz, cu o mașină veche; deja ne-am obișnuit cu mașinile astea – încep să ne pară obișnuite.

Ne-a depus direct la casa particular – Hostal Florida Center. Avem parte de o curte ca o grădină luxuriantă și o casă mare, colonială.

Stăm o singură zi aici, cu misiune clară de a vedea monumentele revoluționarului prin definiție care a fost dl. Guevara. Dar lăsăm cireșele pentru final și plecăm în parc, căci Răzvan are nevoie de net.

Parcul Vidal, mai exact.

Acesta a fost declarat monument național în 1996 și este nucleul din Santa Clara – de oriunde te uiți: social, geografic sau cultural. Cât timp rezolvă Răzvan treburile de acasă, eu explorez. Lângă parc se află o școală, iar copiii tocmai pleacă acasă. Santa Clara este un oraș studențesc, aici se află a 3a cea mai mare universitate din țară.

Se vede și Teatro de la Caridad, construit în anul 1885 cu banii moșteniți de o localnică din Santa Clara – Marta Abreu Estevez. I-au făcut și statuie peste drum.

De aici și până la Complejo Monumental Ernesto Che Guevara sunt cam 2 km, aprox. 25 de minute de mers. Plecăm pe jos – este chiar plăcut. Orașul nu este aglomerat, este soare și mergem încet.

Cuba, în mai toate părțile pe care le-am văzut, este plină de graffiti-uri sau street art.

Numeroasele clădiri abandonate sau pereții masivi coloniali sunt numai buni de „pânză”  pentru artiști independenți sau mesajele propagandei socialiste. În drumul nostru găsim chiar o galerie. 🙂

Complejo Monumental Ernesto Che Guevara

Mai traversăm un parc și îl vedem în depărtare pe frumosul revoluționar, cum se înalță falnic.  Monumentul este un tribut adus luptei de la Santa Clara, din revoluția din 1958, și fiului adoptiv al orașului – Che. Este reprodus de statuia asta în mișcare, cu obișnuita uniformă militara și cu mitraliera în mână. Ce-i drept, mie îmi pare că l-au făcut cam bătrân și zbârcit, dar așa le-o fi ieșit și lor. Lângă este un perete masiv  care redă marșul lui Guevara de la Sierra Mestra la Santa Clara și victoria decisivă împotriva trupelor lui Batista. În spatele memorialului este și un cimitir în onoarea celor care au murit în marșul ăsta, trupă cunoscută cu numele Coloana 8.

Museo și Memorial al Che

Sub monument se află Muzeul lui Che Guevara. Nu putem intra cu aparatul foto sau cu geanta, respectiv rucsacul pe care le aveam cu noi. Puteam să le lăsăm într-un fel de garderobă, dar acolo este coadă. Așa că alegem să intrăm pe rând. Eu prima!

Muzeul este tare micuț și nu tocmai impresionat. Sunt multe poze cu Che, din fragedă pruncie până când a devenit rebel vânjos, diplome de pe la școală, fotografii făcute de el în timpul „Jurnalului pe motocicletă” prin America Latină sau niște arme cu care a tras.

După ce ieși din muzeu urmează o mausoleul – o cameră slab luminată, cu o flacără care arde permanent unde a fost adus trupul lui Che. Intrăm ușor, se vorbește în șoaptă spre deloc, de îmi e și rușine de rochia mea galbenă și colorată care parcă face notă discordantă cu pioșenia din jur. Lângă Che au mai fost aduși și câțiva dintre soldații care au luptat și murit alături de el în Bolivia.

Am plecat de aici, înapoi spre oraș, spre celălalt monument dedicat lui Che.

Monumento a la Toma del Treno Blindado

…care cinstește unul dintre cele mai memorabile momente ale orașului. Monumentul ăsta este tot unul în aer liber și constă în câteva vagoane din tren împrăștiate ici – colo. Au rămas în poziția asta din 1958, din timpul Bătăliei de la Santa Clara.

Pe scurt – Batista a trimis un tren plin cu armament și soldați pentru a preveni revoltele din centrul insulei. Che & co. au venit însă cu un mic buldozer, a scos șinele, trenul a deraiat, soldații s-au predat. A fost momentul decisiv al luptei și triumful revoluției.

În vagoane sunt expuse diverse uniforme sau poze făcute la eveniment. Iar pe un postament stă chiar el – buldozerul care a scos șinele.

Ce e cam ciudat este că acest ansamblu de vagoane este situat exact lângă stradă, este cam greu să te pătrundă măreția istoriei cu camioanele Roman huruind pe lângă.

Ne-am întors la casa particular, nu înainte de a consuma o pizza mică în drum. Am mâncat tot acolo și am ascultat o trupă un pic diferită față de cele cu care eram obișnuiți. Un baiat și o fata, foarte tineri, dar care au cântat minunat. Și erau și tare frumoși, chiar ușor timizi.

M-au făcut să mă îndrăgostesc de melodia asta – Marieta.

Am ieșit apoi în oraș, pentru muzicienii bătâni. Și pentru alte mojito-uri.

Enesto Che Guevara

Cred că sunt puține figuri care să fie atât de tare îmbibate de romantismul revoluției cubaneze, așa cum este băiatul ăsta frumos și curajos care a luptat alături de Fidel Castro în timpul revoluției, din 1956 până în 1959. Este prezent în toate casele și pe multe ziduri din țară. Este respectat și se simte mai iubit decât este Fidel – poate și pentru că din cauza morții timpurie nu a avut timp să se confrunte cu situația mai grea ce avea să vină pentru Cuba. Și, ca să fie cu tot tacâmul, a mai inclus și o poveste de dragoste socialistă în toată istoria asta.

Citisem, înainte de Cuba, Jurnal pe Motocicletă, care documentează călătoria sa și a prietenului său prin America Latină. Din cartea asta mi l-am imaginat pe Che ca pe un backpacker veritabil, un precursor al bloggărilor de travel, care călătorește pe motocicleta La Poderosa și povestește spontan ce i se întâmplă. Dar, chiar dacă este amuzantă și inocent povestită, călătoria asta îi arată cât de nedreaptă este încă situația pe continent și câtă suferință ascunde. Era în Guatemala când guvernul de aici a fost răsturnat și a trebuit să fugă în Mexic. Apoi l-a cunoscut pe Fidel.

Fidel era și el exilat, însă plănuia întoarcerea în forță și îndepărtarea lui Batista de la conducere. Mai încercase el prin `52, dar nici nu reușise și nici nu îi speriase prea tare pe cei de la conducere. Ba chiar l-au lăsat să plece din țară.

¡Patria o muerte!

Che simte că este și cauza lui și se alătură mini-armatei de 82 de oameni ai lui Castro. Pregătirea lui ca medic îl făcea cu atât mai valoros. Oricum, rolul să major în acest conflict a fost în bătălia de aici, de la Santa Clara.

Faptul că nu a vrut să beneficieze de tratamentul și confortul pe care i le permitea rangul, l-a făcut și mai iubit. A dezvoltat teoria „El hombre nuevo”. Pentru a putea implementa comunismul, așa cum am fost inițial conceput, este nevoie ca un „om nou” să fie creat – lipsit de egoism, solidar, fără dorința de îmbogățire.

Însă lui Che nu îi plăcea prea tare munca de birou, nici de ambasador, nici de ministru. Așa că a împachetat, și i-a lăsat pe cubanezii revoluționați pentru alți nevoiași. A plecat inițial să răspândească comunismul prin Congo. Apoi s-a întors în Bolivia și a luptat împotriva armatei boliviene. Pe 8 octombrie 1967 a fost capturat și împușcat. Locul unde s-a întâmplat asta a fost ținut secret până 1995, când un general bolivian a vorbit. 1997 l-au exhumat și adus la Santa Clara.

Hasta la victoria siempre.