• Valle de Viñales

    Pe cai prietenoși, printre plantații de tutun.

Viñales, din mersul molcom al calului Mojito | Cuba

Mogotele dos HermanasMogotele dos Hermanas

De la Varadero la Viñales distanța este destul de mare pentru a fi parcursă cu un taxi (331 km). Așa că ne punem la rând la autobuz. Nu mi-am imaginat că va fi atât de plin. Nu mai găsim locuri în autobuzul care ar trebui să prindă, în Havana, autobuzul de Viñales, că nu-s directe. Și suntem ultimele două persoane din următorul autobuz. Om vedea noi.

Ajungem la Havana și verificăm dacă totuși mai este vreun bus. Nu mai este, dar ne găsim cu un cuplu din Germania care este în aceeași situație.

Am scris aici detalii despre cheltuielile noastre, cazare, traseu, vreme, ce e musai de văzut, ce am mâncat și băut bun în Cuba. 

3 pe bancheta din față

Decidem să luăm împreună un taxi și acceptăm oferta plasatorilor care stau în fața autogării. După care suntem duși vreo 300 de metri mai încolo, ca o marfă prețioasă pe care să nu o ia altcineva. 🙂

Mergem cu o mașină vintage și, pentru prima oară, stăm 3 pe bancheta din față.

3 pe-o banchetă

3 pe-o banchetă

Nu prea ne înțelegem cu șoferul – ori de la huruitul motorului, ori de la spaniola lui cu prea multe cuvinte – nu ne dăm prea bine seama. Dar pare că ne place.

Comunicarea nonverbală funcționează perfect

Comunicarea nonverbală funcționează perfect

Ajungem, ne cazăm la casa particular Villa La Cubana, iar noii prieteni pleacă să caute un loc de înnoptat și pentru ei. Rămâne să ne vedem mai târziu.

Principalele mijloace de transport în Vinales

Principalele mijloace de transport în Viñales

Deși un punct de referință pe traseul vizitatorilor din Cuba, Viñales nu este foarte dezvoltat, iar facilitățile pentru turiști (restaurante, hoteluri) nu chiar atât de abundente. Drumurile sunt populate de tractoare și căruțe, copiii se joacă fără probleme pe stradă, iar bărbații se tund la poarta casei.

Hairstyleing în fața casei

Hairstyleing în fața casei

Sătucul ăsta, care își păstrează identitatea în ciuda numărului mare de vizitatori, este situat în Viñales Valley. Zona este declarată parc național și are un relief total diferit de ce am văzut până acum prin Cuba. Asta datorită mogote-lor, niște mușuroaie gigantice, din calcar, care s-au format acu’ vreo 160 milioane de ani. De departe cele mai vestite, frumoase și pozate sunt mogote-le Dos Hermanas, la care o să ajungem și noi zilele următoare.

Vinales

Viñales

Până una alta, am plecat la o tură prin sat. Este o seară liniștită – oamenii ies la poartă, se plimbă cu bicicletele sau stau în parcuri. Dăm peste un teren de baseball și ni se confirmă încă o dată că este sportul preferat al cubanezilor.

Baseball pe terenul viran

Baseball pe terenul viran

Mai încolo s-a pus și de un meci de baschet. Răzvan vrea și el și cubanezii îl acceptă bucuroși în echipă.

Cubanezii îl acceptă în echipă, chiar dacă nu are echipament prea potrivit

Cubanezii îl acceptă în echipă, chiar dacă nu are echipament prea potrivit

Doar că ei dansează toată ziua, merg cu biciclete, urcă și coboară dealuri, călăresc și Răz nu prea ține pasul cu ei. După câteva coșuri, ne oprim pentru odihnă. 🙂

O seară obișnuită în Viñales

O seară obișnuită în Viñales

Ajungem până la marginea satului, de unde încep plantațiile de tutun. Peisajul este superb – cu apus, mogote în depărtare și căbănuțe de uscat tutun.

Plantația de tutun de la marginea satului

Plantația de tutun de la marginea satului

Cum admirăm noi impresionați, se apropie de noi un domn care ne întreabă dacă nu am vrea mâine să ne plimbăm cu căluții prin Valea Viñales. Păi, ne-ar cam plăcea. Dar avem și niște cunoscuți, mai nou. Se poate 4? Se poate. Stabilim să ne vedem a doua zi de dimineață în același loc. Plecăm entuziasmați de plan și de faptul că l-am făcut vorbind în spaniolă.

Străzile din Viñales

Străzile din Viñales

Seara ieșim cu noii prieteni, bem cea mai bună pina colada, chiar dacă este a portoricanilor, și dormim devreme.

Pe cai!

De dimineață suntem punctuali la întâlnirea cu cei 4 cai frumoși, iar eu sunt prima care încalecă. Mojito îl cheamă pe căluțul meu. Încântată!

Eu și Mojito

Eu și Mojito

Eu nu mai călărisem până acum, dar Mojito și prietenii lui cunoșteau așa de bine traseul și poziția în care trebuie să meargă, încât singurele comenzi pe care le mai dădeam erau „Mojito, izquierda!” sau „Mojito, a la derecha!”. Asta, bineînțeles, după ce le aflam de la Carlos, însoțitorul nostru glumeț.

Nu am căzut deloc de pe cal

Nu am căzut deloc de pe cal

Caii noștri, al meu și al Sofiei, merg în față și musai unul lângă altul, astfel încât picioarele noastre sunt mai mereu lipite.

Cam așa.

Cam așa.

Urmează Carlos și Cristofor, apoi Răzvan departe în spate. Asta îi permite să ne pozeze continuu. 🙂

Schema de mers

Schema de mers

Traversăm plantații de tutun, pământ roșiatic, bălți și noroi, trecem pe lângă hale de uscat tutun și nu întâlnim prea mulți oameni în drumul nostru.

O baltă micuță pentru Mojito, o teamă mare pentru mine

O baltă micuță pentru Mojito, o teamă mare pentru mine

Prima oprire o avem la o astfel de hală, unde învățăm despre tutun direct de la producători. Cum se culeg frunzele, cum sunt stivuite și puse la uscat. În partea de sus a halei aerul este mai cald, așa că locul parilor pe care sunt înșirate frunzele se schimbă permanent astfel încât să se usuce uniform. Ni se face o demonstrație de cum se rulează manual tutunul și ni se explică cum sunt îndepărtate nervurile frunzelor.

Workshop de rulat trabucuri

Workshop de rulat trabucuri

Putem să și testăm trabucurile și primim și propsuri din dotare.

O adevărată cunoscătoare.

O adevărată cunoscătoare.

Sau putem să cumpărăm trabucuri. Fermierul ne povestește că guvernul a dat pământ țaranilor care vor să cultive tutun. În aceste ferme, din producția totală de tutun 90% se duce către stat și 20% rămâne fermierilor, ne spune ștrengărește Carlos.

Peisaj de Valle de Vinales

Peisaj de Valle de Vinales

De aici plecăm către un băruleț amenajat în câmp, căci după atâta călărit merităm și noi o băuturică. Ne întâlnim cu alți călători aflați în popas.

Băruleț în mijlocul pustietății

Băruleț în mijlocul pustietății

Și, bineînțeles, avem și o trupă care ne cântă. Eu vreau o Canchánchara, dar primesc un fruct și o sticlă de rom.

Fructul, care nu știu exact ce este

Fructul, care nu știu exact ce este.

Un fel de cocktail DIY – storc un pic fructul, torn rom, beau. Și apoi repeat. Am terminat jumătate de sticlă de rom.

Începe să îmi placă

Începe să îmi placă

Apoi am cântat și puțin cu trupa. Cum m-oi mai urca pe Mojito?

Altele erau vremurile când cântam în trupa asta.

Altele erau vremurile când cântam în trupa asta.

Ajungem înapoi în sat și eu mă tot gândesc cum reușesc oamenii ăștia să stea pe cal toată ziua, când eu, după vreo 4 ore petrecute în șa abia mai merg și mă doare funduuul.

Mini-cubanezii sunt așa de frumoși

Mini-cubanezii sunt așa de frumoși!

Facem un duș și ieșim din nou în sat. Mergem să vedem un fel de grădină botanică.

Jardin Botanico de Caridad

Grădina botanică, intrarea

Grădina botanică, intrarea

Este vorba de o grădină luxuriantă, care adună o serie de plante care mai de care mai verzi și mai stufoase – papaya, begonii, mango, orhidee, bambus, palmieri, ferigi și multe altele. Grădina este întreținută de doua surori, Carmen și Caridad, care și locuiesc acolo.

Printre plante și copaci

Printre plante și copaci

Intrarea este liberă, dar ești rugat să scrii un feedback într-un registru. Totodată, poți să îți și culegi singur niște banane delicioase.

Primim și banane la grădina botanică

Primim și banane la grădina botanică

Cum Răzvan are nevoie să stea în piațeta cu net, plec singură până la strada cu tonete, unde se vând diverse. Este pentru prima oară când merg singură și constat cât de diferit este și câtă atenție mi se acordă. Băieții mă salută, mă invită în oraș sau se oferă să mă învețe salsa. Nu este nimic deranjant sau intruziv, dar nu mi s-a mai întâmplat până acum. Cumpăr niște maracas și accept o adresă de mail.

Maracas-urile s-au dovedit foarte utile.

Maracas-urile s-au dovedit foarte utile.

Seara mâncăm împreună cu Cristofor și Sophia la La Casa Verde, un restaurant aflat la vreo 2 km de Viñales și la care mergem cu un taxi, căci ne este foame rău.

Casa Verde

La Casa Verde

Restaurantul se află într-o grădină verde, cu porci și pisici. Avem super priveliști de aici, vedem munțișorii și apusul și ne facem poze frumoase.

Una dintre pozele preferate

Una dintre pozele preferate

La întoarcere, când deja este noapte afară, facem autostopul și suntem preluați de un camion. Nu mai bine, am ajuns la timp pentru a mai prinde agitația din piața centrală și pentru a mai bea o bere la bărulețul rustic al unui neamț stabilit aici.

A doua zi plecăm într-un tur prin împrejurimi.

A doua zi plecăm într-un tur organizat

Plecăm într-un tur organizat

Mogotele Dos Hermanas

Prima oprire este la un view point, lângă hotelul Jazmines, de unde vedem tare frumos mogote-le Dos Hermanas. Ce norocoși oaspeții de aici – să aibă parte de astfel de priveliști în fiecare zi.

„Surorile” sunt două movile de stâncă se înalță una lângă cealaltă. Hectare întregi de teren plat le înconjoară și asta nu face decât să evidențieze și mai mult ciudățenia acestor formațiuni care par că apar de nicăieri.

Mogotele Dos Hermanas

Mogotele Dos Hermanas

Pozăm ce pozăm și plecăm apoi către următorul punct de rută.

Mural de la Prehistoria

Doamne, de ce asta? Pe o față a unei mogote dăm de o pictură gigantică, în culori țipătoare care cică ar ilustra evoluția insulei, de la moluscă la om. Pictura măsoară 120 x 180 m și nu are niciun sens. Graffitti-urile de la mine din Berceni sunt mai artistice, ca să nu mai zic că nu văd de ce într-un peisaj așa de seren și pacefull să trântești un zgomot vizual fără nicio logică. Opera a fost comisionată de Fidel și spoită la începutul anilor ’60. Mai bine făceau un portret cu Che, am văzut că astea le ieșeau.

Am plătit și doi CUC pe intrare.

Mural de la Prehistoria

Mural de la Prehistoria

Cueva del Indio

Peștera asta este ceea ce vizităm în continuare. La intrare dăm de o familie de indieni, interpretată de doi actori frumoși și semi-dezbrăcați, care ne invită să le mângâiem animalul.

Familie de indieni frumoși

Familie de indieni frumoși

Preferam un suc de trestie de zahăr și, bineînțeles că ne pierdem de grup.

Redescoperită în 1920, peștera, mai bine spus sistemul de peșteri, se pare că ar fi fost folosită de amerindieni atât ca refugiu, când fugeau de coloniștii spanioli, cât și ca cimitir. Nu vedem însă vreun semn al trecerii indienilor pe aici, dar atmosfera este răcoroasă și binevenită. Nu mai o parte din tunel poate fi explorat pe jos și chiar dăm și de niște trepte alunecoase tare care coboară către un râu subteran.

La coadă să ne urcăm în barcă.

La coadă să ne urcăm în barcă.

Moment în care ne și conversăm cu ghidul care, când află că suntem din România realizează că „Și voi știți cum e cu comunismul!” Cred că în Cuba am întâlnit cele mai multe persoane care să fi auzit de România. Căci, deh, tovarășul și el Lidero Maximo erau buni amigos, și se mai vedeau la o cană cu rom.

La râu ne așteaptă o bărcuță care ne plimbă vreo 10 minute prin partea de peșteră pe care nu o poți explora pe jos. Ne costă 5 CUC. Este o experiență drăguță, nu am mai navigat pe râuri aflate sub stânci până acum.

Râul subteran

Râul subteran

Debarcăm afară, lângă o zonă cu tarabe cu suveniruri. Nu cumpărăm nimic, dar peisajul este tare frumos, verde și proaspăt. Așa că facem poze.

Priveliștea de afară

Priveliștea de afară

Cueva de San Miguel

Ajungem la o altă peșteră, dar nu o găsim prea impresionantă. Stăm puțin la barul de la intrare, bem un cocktail (mai mult eu) și ascultăm muzica zgomotoasă de la boxele din apropiere.

Cubanezii pot pune de-un bar în cele mai neobișnuite locuri

Cubanezii pot pune de-un bar în cele mai neobișnuite locuri

Interiorul nu este prea ofertant, doar la intrare dăm peste doi băieți care ne fac un dans tribal și pe care îi răsplătim cu câțiva bănuți.

Dansuri tribale

Dansuri tribale

Ultima oprire este la o hală de uscat tutun, unde sunt foarte mulți turiști. Povestea este aceeași pe care am aflat-o ieri, dar care ne fusese spusă într-un cadru mult mai prietenos.

Ultima oprire -

Ultima oprire – hala de uscat tutun

La final, am concluzionat că turul ăsta nu a meritat foarte tare, că mult mai mișto a fost experiența de ieri cu căluții prin vale. Dar și la căluți trebuie avut grijă, cel mai bine este să discuți cu localnicii. Prin organizatorii de tururi, te poți trezi lejer într-un grup mare de oameni care face ca experiența să fie mult mai impersonală.

Ok. De aici unde să plecăm? Să verificăm totuși dacă găsim cazare la Las Terrazas?

"Confio en los muertos porque los vivos me traicionan"

„Confio en los muertos porque los vivos me traicionan”

Post a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.