• Deșertul Iudeei

    Fâșii de Mare Moartă în mijloc de deșert

Marea Moartă moare. Dar Masada va dăinui | Israel

Munți de sare din Marea MoartăMunți de sare din Marea Moartă

Am lăsat în urmă Ierusalimul și ne-am pus pe traversat Deșertul Iudeei. Mașina noastră, mică și roșie ca focul, descriere fidelă a realității, fără vreo legătură cu vitezomanul Gică, urcă greu dealurile portocalii și scoate sunete ciudate. Dar nu ne poticnim și traversăm cu brio toate pantele. Ne îndreptăm spre Marea Moartă, cu gând să facem o scurtă oprire la Masada.

Și dovada că e roșie ca focul.

Și dovada că e roșie ca focul.

Distanța între Ierusalim și Ein Bokek, localitatea de la Marea Moartă unde vrem noi să ne petrecem ziua, este de 120 de km, suficient drum cât să ne minunăm de stânci, ansambluri și culori. Dar fără să devină plictisitor de la atâta repetiție de sterpitudine.

Am scris aici detalii despre cazare, traseu, vreme și alte lucruri bune de știut când mergi în Israel. 

Mă surprind rău indicatoarele pe care le găsim la fiecare 500 m și care îți spun că dacă podul este înecat, trebuie să faci cale întoarsă. De unde așa viituri, când pare că praful de pe stâncile astea nu a mai fost șters de ani?!

Deșertul Iudeei, direcția Marea Moartă

Deșertul Iudeei, direcția Marea Moartă

Pe marea asta mai-mult-lac o întrezărești de departe, iar apele ți se înfățișează în albastru „broșură de Punta Cana”. Tragem și noi pe dreapta (vorba vine, că am oprit pe stânga, într-o curbă) să tragem marea în poză. O căldură forțoasă mă lovește cum deschid ușa, dar nu mă fac pe mine 40 de grade și ies să mă pozez cu marea.

Prima urmă din Marea Moartă

Prima urmă din Marea Moartă

Autostrada pe care o traversăm și care leagă capitala de lacul ăsta faimos este ruta 90. Totodată, marchează și granița cu West Bank. Noi am întrebat temători la Europcar – „Doamnă, da’ nu dau palestinienii cu pietre după noi, când ne văd cu număr de Israel pe drumul lor?” Doamna a însoțit pufnitul arogant cu un „N-au pârliții ăia autostrăzi, aici noi controlăm tot. Muahahaha!” trecut prin filtrul PR-ului. „Mergeți fără grijă! Ruta 90 e teritoriu israelian.”

În Israel, majoritatea agențiilor de rent-a-car nu îți permit să treci granița cu mașinile lor – nici în Teritoriile Palestiniene, nici în țările vecine. Or fi ei mai prieteni acum cu iordanienii, dar nici chiar așa, să le trimită niște turiști. Așa că ne-am pus pofta de Petra și de Betleem în cui și ne-am plimbat pe unde ni s-a dat voie.

Canioane portocalii în Deșertul Iudeei

Canioane portocalii în Deșertul Iudeei

Marea Moartă, Dead Sea, Sea of Salt, Lake Asphaltites sau Sea of the Arabah

Marea asta, care este de fapt un lac, căci nu se pupă nicicum cu oceanul, este locul cu cea mai joasă altitudine de pe planeta mamă. Ca să nu ratezi momentul, pe autostradă sunt, din când în când, plăcuțe care îți spun pe la ce altitudine mai ești. Marea se pare că a ajuns cu 427 m sub nivelul marii, dar clar nu se oprește aici.

Căci Marea Moartă se pare că e pe ducă. A început să se usuce pe picioare, cu vreo 1.2 m pe an. În trecut, era mai domoală, înainta cu 0.7 m. Dar ce să faci!? Era tehnologiei și a vitezei. Totul se desfășoară în ritm alert, iar Marea Moartă a reușit să fie cu 30% mai suplă, decât acu’ două decenii.

Iordanul și Marea Galileei (ăștia își botează toate lacurile cu Mare?) erau furnizorii principali de apă pentru lacul mort, dar furnizorii sunt acum plătiți mai bine de agricultura din Israel, Iordania, Siria sau Liban.

Hmmm, parcă am mai auzit povestea asta undeva, tot cu o mare care era lac. Aral, pe numele lui.

Dar marea-lac produce, este a doua resursă a Israelului, nu se poate să o lase de izbeliște. Așa că se pun pe masă diverse soluții. Inițial au zis să facă canalul Mort – Med, dar au abandonat proiectul. Apoi s-a discutat despre un canal Mort – Roșu, care ar trebui să aibă 180 km și care să umple parțial Marea Moartă cu apă de mare. Diferența de 400 m dintre cele două bazine ar putea fi folosită pentru a genera hidroelectricitate și a produce apă desalinizată. Asta e bine, dar ce te faci cu nepotrivirea de caracter și minerale dintre ape sau cum rezolvi problemele familiilor de pești sau amibe, dezbinate, despărțite și dezrădăcinate? Apărătorii mediului, politicienii și economiștii încă deliberează. Decizii, decizii.

După modelul Salvați Roșia Montană, sigur se va pune și de un manifest pentru Salvați Marea Moartă

După modelul Salvați Roșia Montană, sigur se va pune și de un manifest pentru Salvați Marea Moartă

Meanwhile, apa trece, sarea rămâne. Ceea ce duce, paradoxal, la pericol de inundații.  Căci, atunci când apa se evaporă, lasă în urmă depozite de sare. Apa nou pompată se urcă pe acest brand new fund de mare și amenință cu revărsarea către hotelurile din Ein Bokek.

Plaja cu minerale

Planul era să fac o bucurie reumatismului meu și să ne oprim la Mineral Beach, unde să mă scald în nămol puturos, mai ceva ca pensionarii de la Techirghiol. Planul mai includea și niște băi în ape sulfuroase și altele la apele termale.

Bine, hai, recunosc că și photo shootingul lui Spencer Tunick a mai contribuit puțin. Păi cum să nu vrei să vezi locul unde s-au adunat și îmbăiat 1000 de israelieni despuiați. Nu săriți, că omu’ a avut cauză nobilă – să atragă atenția că apele (se) micșorează.

Spencer Tunick, Dead Sea 4 (2011)

Spencer Tunick, Dead Sea 4 (2011)

Dar tot nămolul era driverul principal. Sigur. Și în timp ce principala mea problemă era dacă trebuie să mă despoi de tot, GPS-ul a decis să mai adauge una pe listă. Urlă a pagubă La stânga, acu’, acu’!! Unde vrei, domne’, la stânga? Nu vezi că e pustiu. Or fi pensionarii tăcuți, da’ nici așa. Facem totuși stânga, că suntem ascultători, și ne poticnim în fața unor porți de fier, cam ca alea pe care le-a deformat Magneto, când a fost separat de părinți și a aflat că are puteri și a jurat să se răscoale împotriva omenirii. Există, bineînțeles, și lăcata aferentă.

Un semn rău prevestitor zice ceva de sinkholes, că din caza lor Mineral Beach a murit înaintea mării. Și că am face bine să nu ne abatem nici de la drum, că dacă scăpăm totuși de mânia arabilor, rămânem cu varianta să ne înghită pământul.

Găurile astea în pământ sunt tot mai răspândite în jurul Mării Moarte. Dacă se duce la fund, nu se va duce singură!! Au fost găsite în 37 de zone diferite și sunt câteva mii. Zona se află pe un strat de sare, pe care apele îl ronțăie rapid. Așa se face că expresia „l-a înghițit pământul”, capătă deodată o reprezentare concretă. Găurile se cască subit, fără pic de avertizare, și te pot înghiți de viu cât ai zice Shalom. Ca atunci când te răpesc extratereștrii, dar în sens invers. La 30 m diametru și 25 adâncime, n-ai nicio șansă. Desigur, astea sunt valorile maxime înregistrate, dar merită folosite, pentru efectul dramatic.

Bine, nu mă mai dau cu nămol.

Masada shall not fall again

Să mergem către partea unde doar plutim, dacă o mai exista și asta. Și, în timp ce constatam eu că plaja asta e închisă de câțiva ani – halal documentare, îl aud pe Răzvan: A, uite Masada. Să facem dreapta! De atâta uimire, n-apuc să zic nimic. Știe el oare că la Masada îs niște ruine, sub formă de câteva pietre? Răzvan nu e tare fan de sit-uri de-astea, unde e nevoie de multă imaginație ca să înțelegi că cele două cărămizi au fost cândva trezoreria cetății, cu anexe pentru cai, două ateliere de fierărie și depozitele de grâne. Bine, nici eu nu sunt. Dar dacă vrea omu’ să le vadă, de ce să mă pun eu în calea fericirii lui. Să mergem la pietre.   

Răzvan, când încă nu realizase că la Masada sunt ruine

Răzvan, când încă nu realizase că la Masada sunt ruine

For the record, Masada este o stâncă pe al cărei platou s-au refugiat  aproximativ 1000 evreii în timpul conducerii romane, prin anul 70. Când romanii au răzbit până la urmă să urce pe stâncă, n-au m-ai găsit pe nimeni. Evreii se aruncaseră în hău, deciși să nu se lase capturați. Tragic.

Ruinele de la Masada

Ruinele de la Masada

Sunt 290 m înălțime de la bază până sus și tu ai două variante să îi parcurgi. Ca un bărbat adevărat, la pas pe Poteca Șarpelui (numită așa nu pentru că ar exista șerpișori, ci pentru că e șerpuită, doh!) sau cu colegii pensionari – cu telecabina. Deși ne cam arde buza să ajungem mai repede la mare, fie ea și lac, ne considerăm sportivi și bărbați și vrem pe potecă.

Masada

Snake Trail, Masada

Întrebăm cam cât le ia unor oameni normali să ajungă sus, astfel încât să putem dubla durata și să obținem timpul nostru. Băiatul de la ghișeu bate tacticos cu pixu’ într-un A4 – Timp petrecut pe fiecare segment urcare / coborâre: 4 minute. Băiețaș, n-ai înțeles. Noi vrem per pedes. Bate iar tacticos, cu același pix, în alt A4. Dumneavoastră aici nu încropiți cuvinte? Snake Trail e închis din cauză de căldură extraordinară! Slavă Domnului, că nu aveam deloc chef să urc, da’ cum era să recunosc asta.

Ne încolonăm cu bătrâneii și ne urcăm în telecabină. Se smucește timp de 4 minute deasupra unui canion adânc – tulai, doamne! Asta numiți voi traseu ușor până în vârf?!?!

Porțiune mică de potecă până la Masada

Porțiune mică de potecă până la Masada

Ajungem pe platou și – strigatul lui Munch – Răzvan a realizat ce e Masada! Pietre peste pietre, dar nu prea multe pietre. Promite solemn că sunt ultimele ruine pe care le mai vede în viața lui și apoi plecăm să vizităm temeinic, de toți banii, cei 550 x 270 m.

Pământ sterp, stânci, praf, căldură lichidă și o urmă de lac mort – cam asta vedem împrejur. Vedem și amprenta uneia dintre ce se pare că a fost o bază militară a romanilor. Broșura zice că sunt 8, dar eu mereu mă prind mai greu.

Priveliștea de sus

Priveliștea de sus

Pe ziduri, niște linii negre zig-zag-uite, delimitează zidurile originale de restaurările mai recente.

Mă întreb – de ce or fi depus romanii atâta efort să elimine o mână de evrei izolați pe o stâncă? Doar ca să nu pară niște fătălăi și să nu se zvonească că iudeii fac de râs Imperiul? Oricum, le distruseseră Al Doilea Templu și îi dăduseră afară din Ierusalim.

Ș-apoi, au mai transformat-o și în simbol, mai ceva ca americanii pe Che Guevara. Masada e acu’ reprezentativă pentru atitudinea de tip they’ll never take us alive a israelienilor, mai sunt și niște unități militare care își țin ceremoniile de investire aici, jurând că Masada shall not fall again. Și forțele aeriene vor să își arate iubirea și vin aici să facă yoga. Deci, când vorbești cu israelienii, nu te lua de Masada, da?

Așa a arătat, cândva, Masada

Așa a arătat, cândva, Masada

Ne smucim iar cu telecabina în jos, noroc că e făcută de elvețieni și merge ceas. Vizităm și magazinele de la baza Masadei. Desigur că vreau o amintire de aici și ce poate fi mai potrivit ca suvenir decât un… unt de corp de la Ahava. Nu am auzit niciodată de ei, dar au un outlet aici.

Om răzbi să ajungem și noi azi la Marea Moartă? Răzbim, că uite, acuș’ intrăm în Ein Bokek. Această patrie cu aspect de sat a hotelurilor de lux, rușilor și suferinzilor de psoriazis și unde nu trebuie să plătești pentru plajă. Ne parcăm victorios în fața centrului comercial, achiziționez o pereche de opinci de mare, ca să nu mă rănească sarea pe lăbuțele mele fine, și alergăm către mare, de parcă viața noastră ar depinde de asta.

Ein Bokek, Marea Moartă

Ein Bokek, Marea Moartă

Hoteluri scumpe, pentru bătrânei cu bani

Hoteluri scumpe, pentru bătrânei cu bani

Dar lui Răzvan îi sună telefonul, că iar s-a întâmplat un cataclism pe la rezidențialele de care are grijă, și ne întrerupe goana nebună. Iar eu mă refugiez într-un magazin de nămol, care să îmi trateze suferința. Vânzătoarea îmi bolborosește ceva în rusă și eu mă gândesc că sigur nu vorbește cu mine. Când vede că nu obține reacții, îmi strigă un Do you understand?. Nu înțeleg, doamnă, că eu știu în rusă numa „videli nochi, guliali suv nochi, dautraaa. Și nici aici, dacă mă iei repede, nu știu toate cuvintele. Se reprofilează și îmi povestește de oferta la nămol și cum, dacă îmi iau o găletușă, primesc încă o găletușă, plus un pahar mai mic. Lasă, nu ai cum să te revanșezi pentru dezamăgirea de la Mineral Beach. Nu o să vă uit. Plec la mare și îl las pe Răzvan cu forțele lui majore.

Marea Moartă

Marea Moartă

Marea Moartă

Marea Moartă, din altă parte

Bazinul de apă de aici suferă grav de evaporare și este ținut pe tratament de Dead Sea Work, care pompează la greu apă.

Plaja are aspect de lacul Amara, cu tot cu bătrânii aferenți. Nisipul este ușor zgrumțuros și gălbui, cu aspect de material de construcție. Plaja este însă curată și destul de dotată – există umbrare, camere de schimbat, băi și, desigur, dușuri. Că doar nu o să rămâi cu sarea pe tine după ce te scalzi.

Nisip gălbui și apă sărată

Nisip gălbui și apă sărată

Plaja de la Ein Bokek

Plaja de la Ein Bokek

Întind și eu cearșaful și mă zgâiesc la niște bătrânei care plutesc fără scop pe mare. Mai departe de ei, grămezi de sare se înalță ca niște mușuroaie de cârtițe uriașe.

Pe mal, ai semne care îți spun care sunt regulile de conduită la întâlnirea cu Marea Moartă. Să nu bagi capul în apă, să nu înghiți apă, să nu porți bijuterii, să nu ai răni sau tăieturi. Și, cel mai important, să nu te relaxezi prea tare și să te bată vântul la Iordanieni. Că noi nu venim după tine.

Pericol de relaxare și trecut granița involuntar

Pericol de relaxare și trecut granița

Intru și eu și constat că e cea mai caldă apă în care am intrat vreodată. Exceptând cada mea de acasă și câteva izvoare termale, desigur. Oh, și ce desfătare! Apă uleioasă care parcă îmi hrănește, as we speak, pielea, magneziul și sodiul și iodul mă relaxează, articulațiile au întinerit cu vreo 5 ani. De ce m-oi fi epilat, Doamne, ieri!!! Că simt fiecare lăcaș de fir de păr. Dar, ce ziceam. A, cu desfătarea și puterile vindecătoare. Mda, e frumos aici, în Marea Moartă, cu plutitul în derivă, că de înotat nu poate fi vorba. Păcat că nu am un ziar pentru tradiționala poză.

Singura activitate posibilă - pluta

Singura activitate posibilă – pluta

Oricât ar fi de tentant să ne tratăm de problemele respiratorii, alături de bătrâneii ce își permit camere la hotelurile de aici, ne trezim că trebuie să ne mai mișcăm și noi.

La mașină ne așteaptă un bilețel vârât în ștergătoare. Aoleu, ce-am făcut? Ne ducem la o tânără de la exchange să ne interpreteze șerpișorii. Haaaa, ați luat amendă. 100 de shekeli, o plătiți voi la ăia de v-au dat mașina. Și stați liniștiți, rușii mereu iau! Nuuu sunteeem ruși! Doar avem apucături similare. 😐

Photo shooting de Marea Moartă

Photo shooting de Marea Moartă

Noroc cu dușurile cu presiune, că greu mai scoți sarea de pe tine

Noroc cu dușurile cu presiune, că greu mai scoți sarea de pe tine

Post a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.