Să mergi în Nepal fără să urci măcar un muntișor este ca și cum ai mânca papanași fără smântână. Ca și cum ai bea bere fără alcool. Ca și cum ai fi Frodo și nu ai avea un inel de dus! Înțelegeți voi.

Cu aceste atrocități în minte am căutat un traseu. Că nu puteam ajunge la Everest Base Camp sau la alte base camp-uri în general, îmi era clar. Dar s-o găsi și o drumeție pentru noi.

Căci pe munți nu am mai urcat din tinerețe, când căram cutiile de pateu prin Piatra Craiului. Și nici prea sportivă nu-s, mărturie poate să depună profa de sport din liceu, Culicovschi, care la un moment dat m-a întrebat dacă eu chiar învăț în clasa ei. 😐 Ce oameni! Lipsești și tu juma de an și nu te mai cunosc.

Alegerea traseului.

Revenind la munții noștri, mă rog, ai lor, am făcut un mic research, o cercetare de piață și un studiu cantitativ și a ieșit câștigător traseul Ghorepani, Poon Hill (3210 m) – în lanțul Annapurna. Nu este chiar o promenadă, durează 5 zile, deci are aer de traseu serios. Dar nici nu pare că ne vom da sufletul pe munte. De cele mai multe ori l-am găsit încadrat ca traseu ușor spre mediu. Chiar îi zic deal, dar ce să ceri acestei țări care găzduiește 8 din topul celor mai înalți 10 munți din lume.

De obicei, traseul se face în 5 zile (noi l-am comprimat în 4), iar zilele le-am împărțit așa –

Ziua 1:

Traseu: Pokhara – Nayapul (1050 m), cu autobuzul local. Nayapul – Hille (1480 m), pe jos
Puncte de rută: Birethani, Sudame
Durată: 5 ore, 9 km.
Oră de plecare din Pokhara: 08:00

Ziua 2:

Traseu: Hille (1480 m) – Ghorepani (2860 m)
Puncte de rută: Uleri (2070 m), până la care urci 3500 trepte, dar eu bag mâna în foc că îs mai multe, Magar, Banthanti – de unde se văd munții Machhapuchhre (6997 m), Himchuli (6441 m), Annapurna South mountain (7219 m).
Durată: 7 ore, 12.9 km.
Oră de plecare din Hille: 07:00

Ziua 3:

Traseu: Ghorepani (2860 m) – Poon Hill (3210 m) / Ghorepani (2860 m) – Ghandruk (1940 m)
Puncte de rută: Tadapani
Durată: 10 ore, 17 km
Oră de plecare din Ghorepani: 05:00

Ziua 4:

Traseu: Ghandruk (1940 m) – Nayapul (1050 m), Nayapul – Pokhara, cu autobuz sau taxi.
Desigur, traseul poate fi împărți în multe alte moduri. Găsești locuri de cazat cam în toate satele pe care le întâlnești.

 Când am mers:

 Am mers în aprilie, deși ploua în fiecare zi în jur de ora 16:00, nu ne-a afectat prea tare. O singură zi am mers prin ploaie, dar era la coborâre, mergeam prin pădure, iar ploaia nu era prea puternică. septembrie – noiembrie sau martie – mai sunt lunile recomandate. În afara acestor perioade plouă foarte mult, vine zăpada, lipitorile invadează.

Pregătirea:

Am zis să nu mă fac totuși de rușine și să mă culeagă careva de pe potecă. Așa că, cu o lună înainte de călătoria în Nepal, am decis să merg la sală. Adică efectiv să merg, într-o sală de fitness, pe bandă. Timp de o lună, cu câteva mici absențe, am mers zilnic, minim 2 ore pe banda înclinată la 20%. M-a ajutat fooooarte mult, am fost sprintenă ca o căprioară pe potecile de munte.

 Cu ghid sau fără ghid?

Bun. Ne mai rămăsese decizia legată de ghid. Cu sau fără? După niște liste de pro și contra am zis să îl luam. Pe un astfel de traseu ghidul nu este obligatoriu, ba chiar îl poți face lejer fără. Poteca este bătătorită, treci prin multe sătuce unde locuitorii te pot îndruma pe cale cea bună, în caz că ai nedumeriri, iar cazare se găsește berechet.

Există și trasee pe care nu le poți face de capul tău, ești obligat sa ai ghid, dar aici nu este cazul.

Ne-a plăcut însă ideea de a avea pe cineva cu noi, o persoana vorbăreață care să ne povestească fapte istorice, să ne dea detalii despre munți, să ne povestească despre familia lui, despre evenimentele și sistemele din Nepal. Suman al nostru a avut mai mult specialitate pe petreceri, muzică și gastronomie, decât istorie sau economie. Dar a fost bun și așa.

Pe lângă asta, ghidul se ocupă și de obținerea permiselor de intrare în parcurile naționale pe unde trec traseele, creează și vizează carnetele de trekker, plătesc taxele de intrare.

Mă rog, aceste ultime argumente le-am văzut ca pe un minus –  nouă ne place să ne alegem singuri locurile de cazare, să interacționăm cu administrația, să mai schimbăm o vorbă cu cârciumarii.

În plus, mă rog, în minus zic eu, ghidul depinde foarte mult de tine – el primește mâncare de la restauratele unde mănânci tu. Săracu’ Suman cred că a răbdat tare de foame – ei fiind obișnuiți să mănânce prânzul pe la 11:00, iar noi nu mai devreme de 16:00. Apoi, este cazat la hotelurile și cabanele unde petreci și tu noaptea. Fiecare unitate de cazare are o cameră dedicată, cu multe paturi, unde stau ghizii și porterii.

Actele necesare & cost:

Ca să poți urca pe munte, ai nevoie, bineînțeles, de niște acte – permise și bilete. Pentru plimbarea noastă, pare dubioasă această birocrație, dar și trekkarii care fac trasee mai serioase intră tot pe aici. Deci este normal să te indexeze, să nu care cumva să te prăvălești pe munte și să nu știe nimeni de tine.

Așa că pleci la drum cu un carnet de trekker (unde este specificat traseul tău) și un permis care atestă că ai plătit intrarea în parcul național. Ambele au poza ta pe ele.

Pentru ghid, permise, transport de la Kathmandu la Pokhara și de la Pokhara la Nayapul, am plătit 290 dolari. Pe lână asta am mai plătit cazarea & mesele. Aici trebuie să ai grijă să ai suficient cash cu tine – nu se poate plăti cu cardul și nici nu există ATM-uri.

Costurile defalcate:

• Ghid (5 zile, deși l-am folosit doar 4) – 25 $ / zi = 125 $ (14 609 NPR)
• Autobuzul local Pokhara – Nayapul – 3.40 $ (400 NRP)
• Trekkers Information Management System (TIMP) / permis de trekking – 8.50 $ (1000 NPR)
• Permis de intrare în rezervație – 20 $ (2260 NRP)
• Intrare Poon Hill (se achită separat) – 0.40 $ (50 NRP)
• Cazare – 5 – 6$ (500 – 600 NRP/noapte)
• Mâncare – 8.50 – 26$  (1000 – 3000 NPR) – berea atârnă greu – 4$ (500 NPR) / sticlă
• Apă – 0.85$ (100 NPR) / sticlă

Bagajul 

Pentru că nu am vrut să ne luăm și porter, ne-am cărat singuri bagajele. Un porter costă și el 25$, dar mi se pare rușinos să îți care cineva bagajul. Chiar dacă ne-a fost explicat de mai multe ori, în repetate rânduri că au nevoie de să primească de lucru.

Bagajul meu a for mic, ușor peste 5 kg. Răzvan a cărat un pic mai mult, el având și geanta foto plus trusa de medicamente.

Mai jos ce au conținut bagajele noastre –

• Haine: 3 tricouri, doua perechi de pantaloni (care, la nevoie puteau fi purtate împreună), un hanorac, o bluză cu mânecă lungă, o haină impermeabilă, chiloți și șosete, căciulă, mănuși, eșarfă.
• Ochelari de soare
• Husă impermeabilă pentru rucsac
• O sticlă pentru apă și pastile de purificare a apei
• Bețe de trekking (am folosit doar unul)
• Cearșaf de dormit
• Prosop mic
• Cremă de soare & cremă împotriva țânțarilor
• Încărcătoare telefon
• Hârtie igienică
• Camera foto
• Portofel & acte

Ce nu am luat și am regretat a fost încărcătorul de la aparatul foto. Fiind destul de frig, bateria s-a descărcat foarte repede și nu am mai găsit niciunde un încărcător similar.

Cam astea sunt detaliile tehnice despre traseul nostru. Sunt foarte mândră de mine că am reușit să îl duc la bun sfârșit. Și chiar dacă Poon Hill-ul a fost cam morocănos și nu ne-a arătat munții ăia impresionanți decât pentru o secundă, tot a meritat cu vârf și îndesat.

Am povestit mai pe larg despre acest traseu într-un alt articol – Până la Poon Hill și înapoi. Zile de urcușuri și coborâșuri.