• În canoe, pe râul Rapti

    Parcul Național Chitwan, Nepal

În Inima Junglei – Parcul Național Chitwan | Nepal

Sauraha este satul-bază pentru excursiile în ChitwanSauraha este satul-bază pentru excursiile în Chitwan

De la Bandipur plecăm direct către Sauraha, de unde putem merge în Chitwan, cel mai vizitat Parc Național al Nepalului.  Direct, vorba vine, că nu aveam nimic direct. Am mers cu autobuz până la Dumre și aici ne-am poticnit. Nimeni nu merge în direcția noastră, cică pe la nush ce kilometru, drumul este pe cale să se transforme în autostradă. Iar între 12:00 și 16:00 sunt lucrări și nimic nu circulă. E de mult așa? Ehe, de câțiva ani buni! 

Poate vreți un castravete?

Am scris mai multe despre transport și alte detalii despre Nepal aici.

La Chitwan ajung doar cei perseverenți

Găsim totuși un autobuz care zice că merge. Plătim, ne suim, așezăm bagajele, mă instalez confortabil și scot cartea. După vreo 30 minute ne oprim într-un sătuc și toată lumea trebuie să coboare. Șoferul bombăne ceva, cum că trebuie să repare niște părți ale autobuzului. Nu înțelegem exact, dar primim o parte din bani și bagajele înapoi. Dubioasă treabă.

Sigur nu vreți un castravete? E drum lung până la Chitwan! 

Găsim totuși un autobuz care zice că merge. Plătim, ne suim, așezăm bagajele, mă instalez confortabil și scot cartea. După vreo 30 minute ne oprim într-un sătuc și toată lumea trebuie să coboare. Șoferul bombăne ceva, cum că trebuie să repare niște părți ale autobuzului. Nu înțelegem exact, dar primim o parte din bani și bagajele înapoi. Dubioasă treabă.

După colț, dăm de un șir luuung de mașini. Deci, așa. Aici încep lucrările, iar autobuzul nostru ne-a îmbârligat cu o poveste. Sunt încolonate autobuze, mașini mai mari sau mai mici, iar toți călători s-au revărsat pe marginea drumului. În afară de scutere și motoare, nu trece nimic. Dar nimeni nu este panicat sau enervat, nu se aruncă pumni în mese (nu că ar avea vreo masă), toți așteaptă cuminți trecerea celor 4 ore. Găsim și noi un alt autobuz, lăsăm bagajele și mergem să vedem ce putem face în sat.

Cumpărăm o pereche de ochelari de tip Ray Ban, extrem de fake, de la o tarabă.  Vânzătorul ne spune că are și varianta doar fake, dar costă aproape triplu (vreo 10 lei). E ok, mergem cu ăștia „extreme fake”. 🙂

Constatăm că am reușit să pierdem doar 15 minute cu cumpărăturile noastre. Ce să mai facem pentru restul de 3:45? Și-atunci se trezește Răzvan că nu e posibil, domne’ să așteptăm atât!!! Să găsim o soluție. Cum scuterele sunt singurele care trec, să apelăm la ele. Înțelesesem inițial că este vorba de cam 10 km blocați. Abordăm vreo doi oameni cu scutere, nimeni nu merge în direcția aia. Mie mi se pare imposibil să merg pe scuter cu tot bagajul și, în secret, sper să nu ne ducă nimeni. Dar imediat se găsește un nene cu motor mai mult decât dornic să ne transporte. Stabilim să merg eu prima. Nenea n-are a doua cască, dar n-are a-face. Acu’ parcă aș fi preferat un scuter.

60 de km, 3 oameni, 3 rucsacuri și o motociclată

Mergem noi cei 10 km, nici gând ca drumul să se deschidă. Motociclistul mă depune în locul în care lucrează echipa de muncitori și se întoarce după Răzvan. Găsesc acolo o mașină care ne-ar putea prelua într-o bernă și îi rog să ne aștepte vreo 10 min, până vine și Răzvan. Mașina ne așteaptă, șeful de șantier, cu care sunt deja prietenă, promite să oprească  căderea de pietre când trebuie să trecem. Doar că socoteala mea nu se potrivește cu planul motociclistului. După ce se întorc, domnul nostru se arată scandalizat de faptul că vrem să mergem cu altcineva cu mașina. „Niște escroci! Va duc eu!” „Până unde? Până la Sauraha dacă e nevoie!!!”

Începutul călătoriei.

Fără prea multe comentarii ne cățărăm toți pe motor – rucsacul meu mare pe rezervor, rucsacul mic la mine în mână și rucsacul lui Răzvan la el în spate. Iar noi trei pe motor, cu mine la mijloc. Aflăm despre șoferul nostru că lucrează la Doha, în construcții, și că nu suportă să vadă cum turiștii sunt jefuiți de cei ca ăla cu mașina. Eu îl suspectez că îi cam place să aibă o fată cățărată peste el pe motor, dar mă rog. Vorbește într-una și eu nu înțeleg nimic – de la cască, de la vânt, de la faptul că vorbește în altă direcție. Zic într-una – da, da. Cine știe ce-oi fi acceptat.

Parcurgem cei 60 km și ajungem într-un final la destinație. Am praf între dinți, în urechi și în fiecare rid de pe față. Și sunt efectiv anchilozată. Bineînțeles suntem și recunoscători, la ora asta abia ne-am fi pus în mișcare cu autobuzul.  Îi oferim câțiva bănuți pentru benzină și ne pozăm de la revedere.

Și finalul + ochelarii proaspăt achiziționați

În sfârșit, în Sauraha      

Satul ăsta este situat în buza Parcului Național Chitwan – avem un râu, pe numele lui Rapti, care ne separă de junglă și de unde se mai adapă animalele. Am stat la prima casă pe care am văzut-o, Tree Land Lodge, a cărei curte se termină în râu.

Camera de la Tree Land Lodge, cât încă mai era ordonată.

Ne instalăm, facem un duș și mergem să cunoaștem locul.  În sat nu ai prea multe făcut, doar să stabilești excursii în „Inima Junglei”, așa cum se traduce Chitwan. Și să iei cina pe malul râului, la apus. Să avem grijă să facem pe amândouă.

Curtea din spate

Cum ieșim de pe ulița noastră străjuită de parcele de orez, dăm de un domn prietenos, care ne invită în cămăruța ce ține loc de agenție.

Parcelele de orez ded lângă casă. #insandale

Ne povestește cu pasiune cum ar putea sa ne transforme ziua de mâine într-o aventură în sălbăticie. Zici că face reclamă la Indiana Jones, dar e simpatic. Ne promite că vedem cel puțin un rinocer, nu știe sigur de tigri, iar maimuțele se vor ține lanț. Ne alegem cele 3 activități pe care să le înghesuim mâine – plimbare cu caiac pe râu, plimbare pe jos prin junglă și plimbare cu mașina de teren prin junglă. Dar ne lăsăm greu (costul total este de vreo 75 eur) și zicem că mai verificăm și ne întoarcem dacă e. Facem o poza plăcuței – United Jungle Guide Service, ca să nu uităm cum îi cheamă și plecăm către al doilea obiectiv. Mâncare și, mai important, o bere care intră perfect după o zi încordată, la propriu.

Ne întoarcem acasă pe înserat și mai întrebăm pe la diverse alte agenții de excursii. Sunt cu duiumul aici, mai ceva decât casele de pariuri în București. Dar prețurile erau ușor mai mari și parcă nu mai stabilim aceeași relație prietenoasă, născută în cele 7 minute petrecute împreună.

Statuile din oraș onorează elefanții

Luăm o bere de la magazinul din colț, să o bem pe prispă, și am vrea și niște pastile de țânțari. N-au, numa rezerve cu lichid. Bine, fie. Dar trebuie să ne dați și aparat. Ăăăăăă. Stați așa! Vânzătorul se întoarce după două minute cu unul prăfuit și ușor cald. Iacătă-l. Îmi și imaginez, cum s-a dus el în casă – Marioooo, scoate ăla de țânțari, că îl vor unii!!! Păi și noi?! Ne-om descurca!! Nu știu dacă să râd.

În canoe, pe râul Rapti

Dimineața ne întâlnim cu ghidul la agenție și plecăm împreună spre locul de îmbarcare. Am avut grijă să respectăm indicațiile – fără culori puternice și, mai ales, fără roșu, care îi ațâță pe rinoceri. Două sticle de apă de om, ochelari și cremă de soare.

La caiac, primesc și un binoclu. Mă cam chiorăsc să disting ceva cu el și mă cam amețește, dar sunt perseverentă.

Bărcile sunt lungi și ușoare, construite dintr-o singură bucată de lemn. Ne așezăm pe niște scăunele mici, tot de lemn, și plecăm agale la drum. Îi vedem pe crocodili cum își scot ochii sau spinările din apă, la fel de încet pe cum ne mișcăm și noi. Povestește cineva că, săptămâna trecută, le-au lovit barca. Dar nimic grav, nimeni nu s-a răsturnat. Huh, m-am liniștit acu’!

Ceilalți participanți din trafic

Plimbarea durează 30 minute, după care suntem debarcați pe mal, nu înainte de a da bacșiș barcagiului.

Pe partea stângă avem un crocodil…

La pas prin junglă

Aici grupul se împarte care încotro. Noi suntem băgați la un curs de norme de comportament la întâlnirea cu rezidenții. Avem doi ghizii – nu se poate mai puțin, pentru siguranța noastră și pentru a avea mai multe șanse de a vedea mai multe animăluțe. Cât timp unul ne păzește, celălalt caută rinocerii. Oricum, oamenii ăștia sunt prea serioși și mă cam sperie.

Training pentru bune maniere în junglă

Norme de comportament

Așa, deci trebuie să știm că –

Dacă ne atacă un rinocer trebuie să alergăm în zig – zag, să aruncăm o haină (cică s-ar opri să o miroasă și și-ar pierde interesul pentru noi, nu că se rușinează dacă ne văd despuiați, cum am crezut eu), să ne ascundem după un copac sau, mai bine, să ne cățărăm în unul.

Iarbă cât vezi cu ochii și-un copac în depărtare. Chitwan #insandale

Dacă ne atacă un urs avem doar varianta să ne urcăm în copac. Mă uit în jur, e numai iarbă înaltă, cât vezi cu ochii. Deci nici dacă m-aș pricepe la cățărat în copaci, tot n-aș avea în ce. Zi mai departe.

Mergi dumneata înainte, că ai arma aia.

Dacă ne atacă un tigru, important este să facem poze ca să rămână posterității portrete făcute de aproape. Greșit! Dacă te atacă tigrul trebuie să îl provoci la un staring contest – te uiți ochi în ochi cu el, îți ei un aer de superioritate, nu te arăți înfricoșat și te încrunți. Aici războiul se duce pe plan psihologic.

Ne-au separat că vorbeam prea mult.

Ok, să zicem că am înțeles. Îmi dau seama că nu aș mai ține minte nimic din toate astea în caz de  atac, așa că mai bine ne deplasăm și găsesc eu o soluție la fața locului.

Parcul Național Chitwan

Parcul Național Chitwan este unul dintre cele mai vizitate locuri din Nepal, vin aici mai mult de 130 000 de turiști străini anual. Acum nu este deloc aglomerat, în plimbarea noastră pe jos, care a durat aproximativ 4 ore, abia dacă ne-am întâlnit cu vro două alte grupuri. Iar grup însemnă aici maxim 4 persoane, însoțite de minim 2 ghizi.

Parcul Național Chitwan

Parcul a fost mult mai bogat cândva, dar după secole de vânat (doar într-o vizită regele George V a omorât 39 de tigri și 18 rinoceri, animalu’!) au ajuns acum la aproximativ 500 rinoceri, 120 tigri, 400 bizoni indieni și niște elefanți în tranzit permanent, care nu se hotărăsc dacă să stea aici sau în India.

Cineva a avut parte de un ospăț, Chitwan. #insandale

După câțiva pași dăm de un schelet de la rinocer și mă gândesc că mai bine nu vedem, totuși, tigri. Lasă, ne plimbăm pe aici vreo 4 ore și aia e. Mergem încolonați, prin iarba înaltă, și ghizii ne ceartă dacă conversațiile noastre depășesc 5 minute. Ne arată urme despre care ei zic că sunt de tigru și ne explică cum își marchează teritoriile. Răzvan se arată neîncrezător – cum să fie o labă de tigru așa de mică, iar ghidul îl ceartă –  Cum se dă el cu părere când nu a văzut tigri niciodată! Sincer, la cât este de înaltă iarba, am putea trece lejer pe lângă un tigrișor de-ăsta și nu l-am observa.

Este din ce în ce mai cald, mergem de vreo oră jumate și am văzut doar un rinocer, aflat la vreo 700 m distantă și băgat până la ochi în apă, era ora de răcorire.

Din când în când întâlnim căsuțe de-astea suspendate, folosite pe post de punct de observare.

Ajungem la un punct de observare unde facem popas, Răzvan chiar se culcă puțin. E plăcut aici, răcoare, umbră, depărtare de la sol.

Popas la punctul de observare în Parcul Național Chitwan

Când plecăm însă, nimerim fix în mijlocul unei certe între doi rinoceri, la 4 m distanță de noi. Eh, daca făceam mișto de cei 700 m, na-i aproape acum. Încremenim și noi și ghizii. Nimeni nu face nicio mișcare, abia respirăm și am uitat de mult că aș putea să fac poze. Când lucrurile devin mai serioase între cei doi, ghidul șoptește să ne aruncăm în șanț. Ceee? Cum să ne aruncăm în șanț? Adică, așa, cum se aruncă portarii după minge sau ușurel, ne tupilăm? Până mă decid eu ghizii hotărăsc că mai bine plecăm ușurel. Mai mergem puțin, dăm de altul care e la duș acum. Pare mai pașnic.

Rinocer în baia de nămol, Chitwan 

Hai că ne-a ajuns, să ne îndreptăm spre a doua parte a excursiei – tura cu jeepul. Mai mergem o oră până la mașini și mai vedem o căprioară, un păun, niște găini.

Partea a doua a traseului în Chitwan 

Plimbarea cu jeep-ul nu este la fel de interesantă, protecția mașinii pune o barieră între tine și natură, pare că ai vedea tot la televizor, iar tu ești perfect în siguranță. Intrăm mai adânc în junglă și vedem și din mașină rinoceri la baie, maimuțe și căprioare. Trecem pe lângă multe puncte militare, semn că parcul este protejat.

Crescătoria de crocodili de la Kasara

Ajungem apoi la Kasara, unde găsim o crescătorie de crocodili. De la crocodiluți mici de câteva zile, până la crocodiloi mari de 7 m – au de toate aici. Sunt împărțiți în țarcuri bine definite și etichetate cu data nașterii.

Maternitatea de crocodiluți, Chitwan 

Tot de aici mai poți cumpăra apă sau de-ale gurii, în cazul în care te-a prididit foamea pe drum și nu ai avut, ca noi, pachețel de acasă.

Ne întoarcem pe același drum și ajungem înapoi în sat fix la timp pentru un nou apus pe malul râului. 

Elefanți domestici în Sauraha, Chitwan 

Post a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.