Sus
Superbele canale din Delta Dunării

Cumva, printr-o aliniere armonioasă a astrelor, am fost invitată într-o excursie de o zi în Delta Dunării, pusă la cale de Hello Holidays.

Tare mândră eu că perseverența de a scrie pe blogulețul ăsta mi-a adus așa o oportunitate!

Oricum, asta ca o paranteză! Că de fapt voiam să zic de programele O zi cât o vacanță, organizate de Hello Holidays. Nu știam de ele, dar am aflat acum și vă spun și vouă.? În primul rând, conceptul și implementarea mi se par foarte tari!

Ce înseamnă mai exact? Păi, fix așa –  sunt excursii de o zi, organizate în diferite locuri apropiate, din țară sau chiar din Bulgaria. Pleci dimineața, cu un autocar confortabil, iar după câteva ore ajungi la destinație și te pui pe vizitat. Activitățile sunt organizate în așa fel încât timpul să fie bine dozat, să existe un balans între orele petrecute pe drum sau la explorat și timpul alocat relaxării, popasurilor sau mesei.

Verde de Delta Dunării
Verde de Delta Dunării

Iar seara ești înapoi acasă, mulțumit că ai făcut ceva constructiv cu ziua respectivă și nu ai pierdut-o lenevind pe canapea. Te-ai deconectat un pic de la rutina săptămânală, iar numărul prețioaselor zile de concediu este intact!

Și unde mai pui că mai ai și posibilitatea să cunoști oameni noi, cu pasiuni și îndeletniciri comune. La vârsta și cu introverteala mea, devine o activitate din ce în ce mai complicată.

Sunt multe destinațiile unde poți să ai O zi cât o vacanță. Și, deși se pleacă, în principiu, din București, se pot aranja și transferuri din zonele apropiate! Site-ul e ca un meniu din care nu știi ce să alegi mai repede. Îmi mai fac cu ochiul Gura Portiței, Veliko Tarnovo din Bulgaria, Grădina de Lavandă sau Fortificațiile din Țara Făgărașului. Poate ne întâlnim prin vreunul dintre locurile astea, ce ziceți? ?

Dar, înainte de altele, să vă povestesc despre cum a fost în Delta Dunării!

Bărcile pescarilor așteaptă sezonul de pescuit
Bărcile pescarilor așteaptă sezonul de pescuit

Hello Delta Dunării!

Am plecat dis de dimineață, cu noaptea-n cap și teniși în picioare (căci mă temeam să nu fie frig; nu a fost) spre Mahmudia. Nici nu știu când am ajuns; deși drumul a durat undeva la 5 ore, cu tot cu popas. Cred că am și ațipit un pic la un moment dat.

Odată ajunși, am fost repartizați eficient în șalupe rapide, ce aveau misiunea de a ne plimba pe canale și de a ne oferi informații despre floră, faună și Deltă în general. Am navigat cam 3 ore în total, timp în care nu știam ce să pozez și să admir mai repede.

Am mai fost în Delta Dunării acum 11 ani, este cu adevărat un loc special, iar noi suntem niște norocoși că îl avem în țară. Este una dintre cele 7 zone UNESCO din România și singura deltă din lume ce a primit titlul de „Rezervație a biosferei„! Prin 1990 Jacques Cousteau se perinda pe aici cerând litri de vin și kilograme de camembert pentru expediția prin locul ăsta ce avea să îl impresioneze. ?

Delta Dunării
Delta Dunării

Am descoperit și acum, după atâta vreme, o Deltă curată și verde, cum numai primăvara poate fi vegetația, cu nuferi în plină floare. Am trecut pe sub adevărate tuneluri create de sălcii care se scuturau și „plouau” pe noi. Ne-am strecurat prin stufăriș și am ajuns aproape de malurile lacului Gorgova – unde apele erau foarte clare. Deși, dedesubt, zăceau nemișcați vreo 2 metri de mâl.

Și cu fauna am avut noroc! Am văzut câțiva reprezentanți ai faimoșilor cai sălbatici și am aflat trista lor poveste. O duc rău iarna, căci mâncare se găsește cu greu și supraviețuiesc uneori doar cu scoarță de copac. Iar alteori nu supraviețuiesc deloc.

Unul dintre caii sălbatici din Deltă
Unul dintre caii sălbatici din Deltă

Cătălin, băiatul care mânuiește cu pricepere barca, ne spune asta. Navighează de când era un puști, de la 13 ani. A intrat în legalitate la 18, când a luat din prima carnetul pentru barcă – care nu e chiar joacă de copii, mai ales partea teoretică.

Ne duce să vedem și cormoranii, cocoțați în copac. Și ne apropie încet și de hoarda de pelicani, proaspăt întorși din țările calde. Frumoase păsări!  

După alternări succesive de curse rapide și deplasări de tip plutire, ne-a depus pe-un mal, pentru masă! Într-o locație superbă, în natură și fără prea multe amenajări, se pusese de un restaurant unde aveam să mâncăm un prânz pescăresc. De departe cea mai bună mâncare cu acest specific de care am avut parte până acum.  

Am fost omeniți cu shot-uri de țuică, încă de cum am pus piciorul pe uscat. Și apoi tratați cu preparate delicioase – icre bătute la tel de lemn, borș lipovenesc din 5 – 6 tipuri de pește, pește prăjit la ceaun, cu crustă de mălai, gătit după o rețetă tradițională și servit cu mujdei. Vai vai vai, ce ospăț! Am încheiat cu plăcinte lipovenești, cu brânză și stafide. Festinul a fost powerd by Casa Teo!

Variate tipuri de pește pentru borș
Variate tipuri de pește pentru borș

Am mai stat puțin la povești, ca să ne tihnească, și am plecat ușurel înapoi, pe canale. În aceeași zi am fost din nou în București; cu un apus peste elegantele eoliene, ca bonus.

A fost o zi absolut superbă, unde și vremea bună a avut o mică contribuție. M-am întors cu poze și amintiri și oameni noi cunoscuți, ca dintr-o vacanță luungă! Le-ma întâlnit pe fetele de la Surorile Călătoare, pe care le urmăresc cu drag de ceva vreme, le-am cunoscut pe fetele vesele de la Another Side Of Me și am schimbat câteva vorbe de cu Oana, de la Visător prin Lume, care arată mereu impecabil!

Aș repeta oricând experiența! ?

Dacă ai nevoie de alte detalii despre Delta Dunării sau despre programul O zi cât o vacanță lasă un comentariu și răspund cu drag. Și nu uita să verifici și celelalte articole de pe În Sandale, pentru inspirație și recomandări de călătorii.

Iar dacă ți-au plăcut articolele poți să te abonezi la newsletterul În Sandale, care să te anunțe când apar povești noi pe blog. Totodată, mi-ar plăcea să ne împrietenim și pe Instagram și Facebook.

Am ascultat live cântece lipovenești
Am ascultat live cântece lipovenești
Cu caiacul este unul dintre cele mai frumoase moduri în care poți admira Delta Dunării
Cu caiacul este unul dintre cele mai frumoase moduri în care poți admira Delta Dunării
Casele pescarilor, ridicate pe malurile canalelor
Casele pescarilor, ridicate pe malurile canalelor
Locul superb, amenajat pentru masă
Locul superb, amenajat pentru masă

Comments:

  • august 23, 2023

    Un articol foarte cumprinzator. Delta dunarii este un loc minunat ce merita vizitat.

    reply...

Comentează ceva...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.