Sus
My Lake Glamping,

La începutul verii am dat o fugă până în județul Covasna pentru a petrece câteva nopți în corturile extravagante de la My Lake Glamping și a vedea cu ce activități se mândrește zona. Am stat vreo 2 zile și-am înghesuit cât s-a putut de mult în timpul ăsta și tot ne-au rămas lucruri de făcut. Vi le recomand pe toate insistent. ? Plus încă o zi întreagă pe care eu aș aloca-o numai statului pe prispă, printre veverițe și păsări cântătoare, cu o carte în mână…

Dar să o luăm pe rând!

My Lake Glamping
My Lake Glamping

Glamping

Glamping e așa, o combinație între glamorous și camping. De acolo și numele. Adică dormi într-un pat confortabil, în corturi fixe, frumos amenajate și în care stai lejer în picioare, în care ai electricitate și chiar sisteme de încălzire, pentru nopțile mai răcoroase. E ca o cameră de hotel cu stele, de sine stătătoare, cățărată pe o platformă de lemn și plasată în natură. Deci îți rămâne plăcerea de dormi printre copaci și vegetație, dar ai și confortul unui pat real. Așa, pentru ăștia ca mine care mergeau cu cortul în tinerețe, dar care s-au mai fițoșit prin corporații și au mai prins și dureri de șale între timp. Dormi și confortabil și nici nu-ți mai cari cortul în spate.

De obicei, dușurile și toaletele sunt comune. Dar, având în vedere, nivelul de confort al corturilor și băile sunt pe măsură. Mereu curate, cu apă caldă și suficiente pentru a deservi oaspeții glampingului.

Nu e chiar un concept nou, doar că a luat avânt în ultimii ani și pe la noi. Iar pandemia a accelerat avântul ăsta, căci respecta cerințele – timp petrecut în natură, căsuțe separate, fără recepții sau zone de întâlnire aglomerate.  

Corturile de 1 persoană
Corturile de 1 persoană

My Lake Glamping  

De când am văzut primele corturi de glamping în țară, tare am vrut să dorm și eu într-unul. Doar că nu am ajuns niciodată. Până acum – când am fost invitați la My Lake Glamping, în Covasna, pentru a ne bucura de nopți la cort.

Am plecat de dimineață din București, cu direcția Dalnic. 4 ore mai târziu, după niște ploi urâcioase și multe sate unde vindeau pâine caldă, saci de cartofi și kürtőskalács frumos mirositori, am ajuns. Asta pentru că am fost cu autorulota, maps zice că ajungi mai repede cu mașinile în care nu ai bucătărie și pat.

Unul dintre corturile mari
Unul dintre corturile mari

Locul arată foarte frumos, iar ploaia i-a saturat bine culorile. Momentan sunt 5 corturi instalate, cu intenție și plan de a se înmulți. Sunt ca de poveste, cu luminițe colorate și ghivece de flori pe prispă și copaci nerușinat de verzi împrejur. Este minunat să te trezești cu fundal sonor de păsărele.

My Lake Glamping
My Lake Glamping

Corturile au diverse mărimi – 1, 2 sau 3 persoane! Sunt frumos amenajate și înăuntru, cu paturi confortabile, măsuțe și sobe pentru perioade friguroase. Noi am rezistat fără probleme fără a pune soba în funcțiune, deși temperatura peste noapte a scăzut sub 10 °C și a plouat aproape constant.

Interiorul cortului în care am dormit
Interiorul cortului în care am dormit

Și-apoi, ce mai este frumos la locuri astea este zona de întâlnire – foișorul unde ai mese și scaune, frigider și posibilitatea de a-ți pregăti rapid un mic dejun. Devin adevărate hub-uri sociale, unde oaspeții se pot întâlni să schimbe o vorbă, să facă un grătar sau să mai râdă la o glumă. Bineînțeles, dacă nu ești om sociabil poți să rămâi lejer la tine pe terasă.

Gașca cu care am vizitat My Lake Glamping
Gașca cu care am vizitat My Lake Glamping

Noi eram însă grup organizat și omogen, așa că foișorul a fost locul din care plecam noaptea târziu spre somn. Și tot aici ne-am bucurat de niște mese delicioase, preparate ad-hoc pentru noi de Chef Cosmin Ailinca. Tare bun gătea băiatul ăsta, care fusese și pe la Chefi la Cuțite. Gulașul cu cartofi și tocănița la ceaun au fost preferatele mele, dar ne-a hrănit și cu grătare îmbelșugate și platouri imense de mic dejun. Răzvan îmi reproșează și acum că mesele mele l-au făcut să piardă cele 2 kilograme pe care reușise să le pună cu ajutor de la mesele lui Cosmin.

Ne-am simțit super bine aici, este o cazare „pentru noi” – fani de dormit în cort, cât mai aproape de natură. Și, pe lângă locul ăsta special, sunt o grămadă de activități pe care le poți face în zonă.

Scufundări și nu numai la My Lake

Cea mai apropiată și specială mi se pare accesul la My Lake. De fapt, My Lake Glamping face parte dintr-un proiect mai mare. 50 de metri mai la deal se află My Lake, școală și centru de scufundări, cu berărie subacvatică. Eeeeee, cum sună asta! Eu n-am văzut-o, deh – frica, bat-o vina. Am găsit motiv vremea care nu prea te îmbia să scoți haine de pe tine și-am promis că mă întorc. Acum, retrospectiv, îmi e și rușine cu mine – să ai așa o ocazie, mai că te roagă oamenii să îți arate cât de sigur, frumos și ușor poate fi să te cobori sub apă și eu să zic „nu, nu, că nu soare”. Când mereu îmi fac plan că de anul ăsta mă încumet la scufundări.

Oricum, proiectul oamenilor este impresionant. Este impresionant prin pasiunea și energia pe care o pun aici și prin poveștile pe care le au de spus. Dl. Jeno Szabo, tatăl – căci este o afacere de familie, a făcut parte din echipa lui Jacques Ives Cousteau și a luat parte la descoperirea cetății scufundate Callatis (Mangalia). Tocmai citisem despre expediția asta, când mă documentam despre Delta Dunării. Păi numa’ asta să fi făcut și e de ajuns să vrei să mergi să îl cunoști. Doar că a făcut mult mai multe și e și predispus la vorbă. ?

Iar fiul, Kolos, are un moto genial – „vreau să testăm sub apă tot ce se poate face sus”.  Și asta poate să însemne orice – foosball, sudură, berărie subacvatică, asamblare de jucării, partide de șah, împodobit brad de Crăciun – când s-au chinuit un pic cu globulețele rebele. ?

Berăria chiar există/ Foto: www.mylake.ro

Sunt mult mai multe însă lucrurile pe care le fac aici, de fapt sunt parte din orice proiect care implică apă: educație ecologică, lucrări utilitare sub apă, recuperarea copiilor cu nevoi speciale cu ajutorul terapiilor multisenzoriale și formarea de scafandri. Și au și costume roz.

Deci, musai, când sunteți prin zonă mergeți să testați o bere sub apă sau o poveste la suprafață. Sau pe amândouă, de ce nu.

Lacul artificiale pentru scufundări – My Lake / Foto: www.mylake.ro

Un prânz Hanu Paprika

La numai câțiva kilometri de My Lake Glamping este Hanu Paprika, pe dreapta, cum te duci. ? Restaurantul este cu specific unguresc, am ales un gulaș de fasole și paprikaș de vită cu găluște de casă. Delicioase ambele. Primisem recomandări că tare e bun locul ăsta, dar ni s-a confirmat și la fața locului. Am ajuns la prânz și nu numai că toate mesele erau ocupate, dar era și linie de așteptare. Dar lucrurile s-au mișcat repede – în 15 – 20 minute eram deja la masă. Deci, e bună o rezervare înainte, dacă ajungi la ore aglomerate și nu vrei să aștepți.

Chiar dacă locul este așa de popular, prețurile sunt oneste, iar porțiile mari. Musai dacă ești în zonă fă un popas aici.

Câteva ore la Muzeul Haszmann Pál

La 10 km de My Lake Glamping, în Cernat, este Muzeul Haszmann Pál. Nici nu auzisem de el până acum. ??‍♀️ Așa că surpriza a fost și mai mare când l-am descoperit.  Elementul central este conacul, o clădire frumoasă care a avut tot felul de „job”-uri până acum – maternitate, depozit de cereale, cămin pentru muncitori sau soldați, crescătorie de porci sau garaj pentru tractoare. Din 1973 a revenit însă la îndeletniciri mai nobile – e muzeu. 

Conacul Damokos
Conacul Damokos

Haszmann Pál un muzeu etnografic în aer liber, care de 48 de ani tot adună exponate, undeva la 70.000. Terenul de mai bine de două hectare i-a permis să strângă aici de toate – piese de mobilier și lăzi de zestre frumos pictate, fiare de călcat, sobe, case și porți secuiești, grinzi sculptate, unelte și utilaje agricole, diverse tipuri de motoare, unele chiar funcționale.

Zona mea preferată a fost colecția de aparate de radio. Sunt undeva la 210 tipuri de obiecte aici – radiouri, magnetofoane, picupuri, televizoare și chiar o centrală telefonică. Toate sunt întreținute și arată foarte bine. Fiecare obiecțel de pe aici are o poveste.

Este frumoasă și colecția de sobe, amenajată în pivnița conacului. Ai zice că ce poate fi așa de special la o sobă, dar chiar arată spectaculos – adevărate dantelării din fontă.

Sobele de la muzeul Haszmann Pál
Sobele de la muzeul Haszmann Pál

Mi-a plăcut și când domnii de acolo ne-au pornit unul dintre motoare. Și musai să căutați mașinile de pompieri vechi. Tare mă miră că puteau stinge ceva cu ele.

Tot în cadrul muzeului se organizează și diverse ateliere. Noi am intrat la cel de sculptură, unde se lucra un stâlp funerar (echivalentul crucii la protestanți, din câte ni s-a explicat). Și la cel de pictură, unde am fi putut să ne jucăm și noi cu pensule și culori, dacă nu ne-am fi pierdut un pic de grup.

Am fost foarte plăcut impresionată de locul ăsta, în condițiile în care nu sunt chiar atât de fan de muzee. Poate și pentru că este, în mare parte, în aer liber, te plimbi ca prin parc și dai de lucruri interesante de analizat.

Vizită la berăria Csíki Sör

Vă rog să vizitați fabrica de bere din Sânsimion! Dacă nu vă place experiența rămân eu datoare cu o bere! ?

Adică, mă așteptam să îmi placă! Căci doar funcționez pe principiul nicio zi fără bere. Dar nu mă așteptam să îmi placă chiar așa de mult. Adică, o fi și de la cantitatea nelimitată de bere pe care poți să o consumi, nu zic nu. Dar, important este rezultatul final – fan declarat Csíki Sör.

Sortimente de Csiki Sor

O dată, totul a fost foarte frumos organizat. Am fost întâmpinați cu shot-uri de distilat de bere, o băuturică cu un grad mai mare de alcool care a fost așa de bine primită încât a fost transformată în produs permanent. Și cu povestea.

Fabrica funcționează din 2013 și produce bere artizanală. Adică bere care folosește doar 3 ingrediente – apă, malț și hamei și care respectă legea purității berii, creată în Germania în 1516. Lege serioasă, cu acte în regulă. Înainte, a fost aici o fabrică de alcool și amidon. S-au păstrat așa, ca simbol al moștenirii, bucăți din șinele pe care se aduceau cartofii, pe post de picioare de masă și câteva bucăți de faianță, frumos integrate în designul camerei de întâmpinare.

Distilatul de bere și plăcile frumoase de faianță, moștenite de la fosta fabrică
Distilatul de bere și plăcile frumoase de faianță, moștenite de la fosta fabrică

Berea a fost așa de bine primită, că în 2016, la doi ani după deschidere, au extins berăria și au crescut de 4 ori capacitatea de producție. Între timp, produc și chipsuri – iar planul este să creeze un tur și pentru această secțiune. Le-am testat și pe ele, merg mână în mână cu berea.

După introducere și vreo 3 plinuri de pahare, plecăm pe coridoarele fabricii. La prima oprire cunoaștem și gustăm ingredientele din care se face berea. Tare bun hameiul ăsta, l-aș mânca pe post de semințe. Și tare bună și ideea să plecăm cu paharele pline, foarte cald pe holurile fabricii.  

Ingrediente pentru Csíki Sör
Ingrediente pentru Csíki Sör

Spațiul de producție și fermentare, camera de unde se supraveghează tot acest proces automat, plus linia de umplere a miilor de sticle le vezi și le poți poza cum mergi pe un coridor lung, special construit pentru vizitatori.

Iar coridorul ăsta se încheie apoteotic cu un bar superb, unde răsună muzică de voie bună și ni se povestește de sortimentele Csíki Sör.

Pe lângă berea clasică, blondă cu 6% alcool, mai sunt diverse sortimente speciale. Au o bere cu miere, una cu afine și alta cu zmeură. Apoi mai este o variantă brună sau nefiltrată. Le-am testat pe toate, dar am rămas fideli clasicei Tiltott Csíki Sör.

Numele înseamnă ceva de genul „bere ciucană” sau bere din Ciuc, ceea ce le-a adus și un proces cu Heineken, care produce, nițel mai la deal, Ciuc Premium. Te și miri că fabrici de calibrul lor se iau de producători de-ăștia mici.

La final, după așa cantități de bere, a mers ca uns un ciolan în pâine, cu ceapă roșie și mujdei. Ne aștepta la barul de afară, lângă dozatorul de bere.. desigur. ? Bunătatea asta e preparată undeva în sat, iar pâinea este absolut minunată.

Am mâncat mult în weekend-ul ăala
Am mâncat mult în weekend-ul ăla

A doua oră – pasiunea! Prin periplul ăsta de cazane și povești am fost conduși de o super doamnă, cu talent de storyteller și comediant de stand-up! Tofalvi Margit este numele din cartea de vizită, dar știe că e greu pentru noi, așa că ne ajută cu numele de scenă – Pixi! Așa de tare a umplut istoria și operaționalul cu energie și pozitivism, că la final ne-am îmbrăcat numaidecât cu tricourile cu logo de bere. Datorită ei, și a echipei de fete care au în job description să bea shot-uri cu vizitatorii, ne e așa drag brandul și o să îl căutăm prin supermarket-uri. Și ne-a și promis, pe cuvânt de cercetaș, că nu vom suferi de mahmureală a doua zi – ceea ce s-a și întâmplat.

La final, am făcut și popas la magazinul fabricii, care rivalizează ușor cu orice magazin de suveniruri de pe la vreun muzeu sau club sportiv. Șosete, rulete, căni, tricouri, desfăcătoare, navete, insigne, magneți, pixuri – poți să cumperi o grămadă de lucruri de aici.

Detalii tehnice despre tururi

Sunt mai multe variante de tururi pe care le poți face aici, la berărie. Toate au berea inclusă, deci din punctul ăsta de vedere puteți sta liniștiți. Diferența este dată de durată și de mâncare. 1 oră cele fără masă, 2 ore cele unde te și așezi, omenește, la masă. După atâta bere, recomand insistent varianta 2. Iar ciolanul în pâine este „to die for”. ? Sau mai ai opțiunea de platou secuiesc, gustare rece. Pe ăsta nu l-am testat – dar platourile rar dau greș.

Prețurile sunt undeva între 25 și 70 de lei și nu trebuie să fii neapărat parte din grup ca să vizitezi. Doar că trebuie să îți anunți prezența, ca să se organizeze și oamenii de oaspeți. 🙂

Mai multe detalii și rezervări, aici la doamna Pixie – 0756715530!

A, și fabrica este în Sânsimion, jud. Harghita. La vreo oră de condus, prin peisaje și sate superbe, de My Lake Galmping.

Plimbări la Tinovul Mohoș și lacul Sfânta Ana

Un alt loc pe care l-am vizitat de la My Lake Glamping a fost ansamblul Tinovul Mohoș – lacul Sfânta Ana. La lac parcă mai fusesem, dar de tinov nu mai auzisem până acum.

Tinovul ăsta are o poveste tare interesantă – e frate mai mare cu Sf. Ana. Adică, vulcanul Ciomatu Mare are două cratere, în care s-au format două lacuri. Primul lac a fost tinovul Mohoș. Dar, mai târziu, atunci când a erupt și craterul Ana, a trimis cenușă și alte materiale care se produc la erupții la bietul Mohoș. Și s-a depus și s-a tot depus până s-a format strat gros, un fel de mlaștină, unde au crescut mușchi și alte plante din categoria asta. La momentul ăsta stratul are o grosime medie de 10 metri şi un volum de circa 3 milioane metri cubi. Destul e impresionat, nu?

Tinovul Mohoș, de sus
Tinovul Mohoș, de sus

Nu poți să vizitezi locul de capul tău, ai nevoie să fii însoțit de un ghid. Tururile se fac exclusiv pe jos și încep din oră în oră, la fiecare și 15 minute.

Sunt multe plante rare pe aici, care fac tinovul faimos. Majoritate acestora au origini în era glaciară. Ghidul ne-a arătat afini, tufe de ruginare sau plante care mănâncă insecte. Și ne-a povestit și despre niște gândăcei nesuferiți și urâcioși care atacă și usucă copăceii.

Solul apos și nu e chiar o idee bună să te abați de la frumoasele poteci din lemn, special amenajate. Din loc în loc mai răsar și ochiuri de apă în toată regula, reminiscențele anticului lac din crater.

Peisajul este foarte frumos și ai vreo 45 minute la dispoziție să îl admiri și să îl pozezi. Deși noi am stat mai mult.

Lacul Sfânta Ana

De la tinov, am luat-o pe de-a dreptul către Lacul Sfânta Ana. Sunt vreo 10 – 15 minute de mers pe jos până jos, la lac. Dacă ești bătrân, cu probleme sau însărcinat, există un mini bus care te poate transporta.

Am ajuns fix la apus la minunea asta de lac vulcanic, singurul din Europa Centrală şi de Est. Puținele bărci care erau pe acolo deja vâsleau către debarcader. Este una dintre activitățile pe care o poți face pe aici, pe lângă picnic sau plimbări. Însă, lasă costumul de baie acasă, de câțiva ani este interzis scăldatul în lac, se pare că erau mulți cu apucături de-astea.

Am aflat și că lacul a fost iresponsabil populat cu pești naivi, de către pescarii care își doreau locuri noi unde să își pună în practică obiceiurile. Pești pe care nu avem voie să îi hrănim, ca nu cumva să îi facem să se simtă bineveniți.

De jos de aici, chiar de pe malul lacului, poți cumpăra kürtőskalácseste de la o tonetă care a câștigat (undeva, parcă la un festival) primul pentru cei mai buni cozonaci secuiești.

Lacul Sfânta Ana
Lacul Sfânta Ana

Un tur de centru în Sfântu Gheorghe

La Sfântu Gheorghe, capitala jud. Covasna, am făcut un popas scurt, dar suficient pentru o plimbare prin frumosul lor centru pietonal. Orașul, deși are un aer de mic și provincial, este foarte cochet. Iar parcul este chiar impresionat, cu mult verde, alei largi și chiar un lac cu nuferi peste care se arcuiește un pod. Un pic mai în față este și o piață pavată, unde câteva terase au întins mesele. Tare m-au ademenit pe aici niște langoși, dar eram ghiftuită de dimineață.

Lacul din parcul din Sfântu Gheorghe
Lacul din parcul din Sfântu Gheorghe

Cred însă că cel mai faimos loc din Sfântu Gheorghe este stadionul, am trecut pe lângă el la ieșire. După hashtag-ul din piață, cred că și de echipa de fotbal le place. #Sepsi.

De la My Lake Glamping la Sfântu Gheorghe este un drum de 30 minute cu mașina.

Cam astea au fost activitățile noastre în două zile de stat la My Lake Glamping. A fost un weekend plin, constant am văzut și făcut ceva. Și tot ne-au rămas atâtea pentru care să ne întoarcem. Ne-am bucurat tare că nu a fost nevoie să scoatem mai scoatem rulota, am parcat-o la punct fix și apoi ne-am deplasat pe la toate locurile astea frumoase cu mașina confortabilă de la Holiday Cars Brașov.  

Dacă ai nevoie de alte detalii despre My Lake Glamping lasă un comentariu și răspund cu drag. Și nu uita să verifici și celelalte articole de pe În Sandale, pentru inspirație și recomandări de călătorii.

Iar dacă ți-au plăcut articolele poți să te abonezi la newsletterul În Sandale, care să te anunțe când apar povești noi pe blog. Totodată, mi-ar plăcea să ne împrietenim și pe Instagram și Facebook.

My Lake Glamping noaptea
My Lake Glamping noaptea
La Lacul Sfânta ANA
La lacul Sfânta ANA
Gulaș la ceaun
Gulaș la ceaun

Comentează ceva...