Bine de știut când călătorești în: Chile

La Estrella Solitaria, steagul chilian, la Palacio de la Moneda.La Estrella Solitaria, steagul chilian, la Palacio de la Moneda.

În Chile am mers mai mult dintr-o întâmplare. O întâmplare binevenită, nu mă plâng. Pentru că aveam impresia că începusem să învăț un pic de spaniolă, am vrut o țară unde să pot să practic.  Așa că am ales Argentina.  Dar biletele de avion erau mai ieftine spre Chile, așa că am extins perioada de  vacanță (plăcerea mea!) și-am mers în Chile, de unde am trecut apoi în Argentina.

Palacio de la Moneda – minunată senzația când te încalți din nou în sandale.

Țara asta are o formă ireală – 4 300 km în lungime, iar lățimea medie este de 175 km. Arată ca o panglică, strivită pe o parte de Pacific, iar din cealaltă de Anzi. Are deșertul, ghețarii, cele mai clare ceruri și misterioșii moai din Insula Paștelui (la care nu am ajuns, că-s la mama naibii), orașe unde străzile sunt opere de artă – ce poți să nu găsești atrăgător?!

Vulcanul Licancabur, Atacama

Când am mers?

Am mers în perioada 25 ianuarie – 22 februarie, ne-am pierdut pe acolo aproape o lună. Ăsta este și sezonul de vârf pentru o vizită în zonă, anotimpurile sunt „pe invers” față de Europa – vară la ei, iarnă la noi. Desigur, având în vedere că limba asta de pământ, care este Chile, e lungă cât o zi de post, trece prin diverse zone cu diverse climate. Dar, în principiu, perioada ianuarie – martie este cel mai bine să te găsească pe aici.  

Torres del Paine – au existat și locuri unde am revenit puțin la hainele de iarnă.

Ca temperaturi, plaja a fost (departe!) între 35°C, în partea de sud – deșertul, și vreo 7°C în nord, în Patagonia.

Nici la capitolul aglomerație nu am stat rău – am găsit autobuze, am găsit cazări, ne-am alăturat din scurt tururilor.

Valle de la Luna. Zona a găzduit o parte din filmările pentru Star Wars

Ce am văzut?

Din luna petrecută aici, Chile a primit 13 zile, pe care le-am împărțit în așa fel încât să ne plimbăm puțin prin capitală, să vedem cel mai colorat oraș, cu străzile și clădirile transformate în opere de artă – Valparaiso, să ajungem în locul unde se face pisco – sour, cocktailul național ale Chile-ului, disputat cu Peru-ul.

Valparaiso este un oraș care mi-a plăcut mult – de la străzile vesele și colorate, de la apropierea de mare, de la mâncarea bună.

Am petrecut și o zi pe la cea mai frumoasă plajă din Chile, dar cea mai urâtă din cate am văzut eu. Desigur că nu puteam rata deșertul Atacama și ne-am pus tabăra, pentru o zi, la San Pedro sătucul de unde pleacă tururile în deșert. Apoi am coborât spre sud, în Patagonia – la Punta Arenas.

La San Pedro de Atacama am ajuns în timpul unui festival. Săracii ursuleți, erau vreo 35 de grade

Și, înainte să ajungem din nou la Santiago,  pentru zborul spre casă, am urcat până la Torres del Paine, când am avut cazare la Puerto Natales.   

Torres del Paine este spectaculor, cu nuanțele lui de albastru. Un pic de s-ar mai fi ridicat norii.

Deci, ăsta a fost itinerariul –

Santiago de Chile (2 nopți) Valparaiso (1 noapte) Pisco Elqui (2 nopți) → Caldera (2 nopți) → San Pedro de Atacama (1 noapte) → Calama (1 noapte) → Punta Arenas (1 noapte) → Puerto Natales (2 nopți) → Santiago de Chile (1 noapte)

În drum spre laguna Cejar, care are o salinitate mai mare ca cea din Marea Moartă, mai dăm de niște ochiuri cu apă turcuaz
Laguna Cejar.

Cu ce-am fost și cu ce ne-am deplasat în Chile?

București – Santiago de Chile

Am avut un zbor combinat. Bilete mai ieftine spre Santiago de Chile am găsit din Roma. Iar la Roma găsești destul de des bilete accesibile. Am stat o noapte și aici, ca să fim siguri. Apoi am zburat către Chile, cu escală la Paris. Zborul a fost operat de Air France.

Cârd de lame și derivate.
În Chile

Aeroport. De la aeroport am mers către oraș cu autobuzul. Norocul nostru a fost că hotelul era destul de aproape de una dintre stațiile liniei de autobuz ce pleacă din aeroport.

Apoi, din câte am descoperit eu, America de Sud nu este foarte generoasă cu companiile aeriene low cost. Însă, Chile a fost blagoslovită cu una dintre companiile aeriene low cost. Am zburat de două ori cu ei. O data pe ruta Calama – Santiago și o dată de la Puerto Natales la Santiago. Cu autobuzul ar fi însemnat vreo 40 de ore.

Torres del Paine

În orașe – Bineînțeles, așa cum se întâmplă mai peste tot, principalul mijloc de deplasare a fost „pe josul.” Am mers de două ori și cu metroul, dar când am avut țelul precis de a ajunge la gară. Desigur, am folosit și autobuzele – mai mult în Valparaiso.

Bahia Inglesa – cea mai frumoasă plajă din Chile, cea mai urâtă pe care am văzut-o.

Autobuz. Autobuzul este baza în Chile. Rețeaua de autobuze e ca o pânză țesută de la un capăt la celălalt al Chile-ului. (Doamne, ce poetic mă exprim!). Nu contează cât de lungă este distanța sau unde vrei să ajungi, se găsește un bus sau o conexiune pentru a ajunge acolo. Autogările sunt adevărate furnicare, cu sute de peroane și alte zeci de destinații. Pentru că parcurg distanțe lungi (până la 40 de ore), autobuzele sunt super confortabile – scaunele se fac pat sau semi-pat, în funcție de cât ai plătit. Primim păturici și perne, ș-avem un însoțitor de drum care se asigură să primim biscuiți și apă.

În autobuzul local, spre Pisco Elqui.

Mi-ar fi plăcut să mergem și cu trenul, nu prea a fost o opțiune. Deși s-a investit mai mult de 1 miliard de dolari în sistemul de căi ferat, proiectul a fost implicat în scandaluri de corupție, iar o parte dintre liniile de tren au fost închise după câteva zile. Au spălat bani pe acolo, plus că există interesul ca liniile de autobuz să dețină supremația. Ne-a spus nouă profa de spaniolă, care era de prin părțile astea.  🙂  

Maxim două persoane pe pod, Torres del Paine

Unde am stat?

Mi-a plăcut de hotelurile din Chile. În afară de Santiago, unde camera a fost destul de clasică, toate celtele au avut ceva al lor. Clădirea hostelului Mandala, în Valparaiso era pictată de sus până jos, iar camerele erau super drăguțe și colorate. La Doña Ema, în Pisco, stăteam într-o frumoasă casă veche, iar la San Pedro vedeam vulcanul din ușa căsuței noastre.

San Pedro de Atacama – Hostal Lalcketi

Ce trebuie văzut / făcut musai*?

  1. Deșertul Atacama – oriunde ai alege să mergi aici, nu ai cum să dai greș. Toate locurile sunt spectaculoase – Valle de la Luna sau Valle de la Muerte, gheizerele sau întinderile de sare. E un loc spectaculos, unde îngrijorarea că vei prinde vreo zi ploioasă nu are niciun fundament.
  2. Valparaiso – întregul oraș este „o pânză pe șasiu”, pe care grafferii creează continuu ceva. Este unul dintre cele mai colorate orașe pe care le-am văzut vreodată.
  3. Torres del Paine – faimosul Parc Național din Chile nu este faimos degeaba. Adăpostește ghețari, lacuri cu nuanțe care fac de rușine Voronețul, vârfuri și creste cu zăpadă.  

*(top din locurile sau lucrurile pe care eu le-am văzut / făcut)

Satul andin Machuca este situat undeva la 4000 de m și numără vreo 20 de case.

Ce-am mâncat și băut bun?

 Am mâncat multe lucruri bune pe aici, nu mă plâng. Am testat ceviche cu ardei atat de iute că nu mai puteai atinge tacâmurile după ce intrau în contact cu ardeiul. Am mâncat zi și noapte empanadas, un fel de „portofel” cu diverse umpluturi – pui, vita, brânză, roșii, verdețuri. Am testat și cazuela – o supă clară unde legumele sunt întregi, își păstrează textura și culorile și cărora li se alătură niște carne. Nu tocmai preferata noastră. Dar ne-a plăcut pastel de choclo, un fel de musaca, unde porumbul sub formă de piure înlocuiește cartofii.

Ceviche și cazuela

Dar cel mai tare și mai tare ne-a plăcut asado-ul, grătarul! Vita suculentă, însoțită de vinul chilian.

Iar de băut, am tot dat zor cu pisco sour – cocktailul preferat și național dintr-un fel de țuică de struguri, lămâie și zahăr. Bun. Am băut și bere și, bineînțeles, vin. 🙂

Pisco Sour

Internet

Internet ai peste tot – în hotel, la restaurant, la baruri. Nu ne-am plâns.

Poate pe aici nu aveam net, dar nu prea îmi păsa 🙂

Ce am cumpărat?

Am cumpărat o grămadă de prostioare – magneți, stegulețe, un rucsac pentru mine, sticle de pisco, tricouri. În principiu cadouri pentru acasă.

Rucsacul ăsta, cu steagul whipala, al popoarelor native din Anzi, este unul dintre lucrurile mele preferate

Bănuții

Chile este o țară foarte dezvoltată, găsești peste tot ATM-uri și poți plăti aproape oriunde cu cardul.

Moneda este pesos chileno (CLP) , iar 1 un leu românesc înseamna cam 160 CLP

Chile este una dintre țările scumpe din America de Sud, prețurile sunt cumva echivalente cu cele ale țărilor din Europa de Vest  

Atacama

Este periculos?

Nu mi s-a părut. Și niciodată nu m-am simțit în nesiguranță. Însă, în Valaparaiso, ne avertizau oamenii e stradă să nu mai stăm cu aparatul la vedere, să nu mergem în port sau să avem grijă după întuneric. De mai multe ori. Deci cred că știau ei ceva. Dar noi am fost cuminți, am ascultat și totul a fost ok. 

Valparaiso, cu străduțele lui colorate, pare inofensiv.

Viza

Pentru Chile nu ai nevoie de viză. Primești însă o ștampiluță în pașaport. Cum noi am intrat și ieșit de mai multe ori, am primit mai multe ștampiluțe. Vreo 6.  

Deșertul Atacama

Lectură de vacanță:

Eu: Cele patruzeci de legi ale iubirii – Elif Shafak

Răzvan: Viata lui Pi – Yann Martel

Gheizerele Tatio, când soarele numai ce a răsărit

Ghid de vacanță:

The Rough Guide to Chile, sixth edition published September 2015

Dimineața în Atacama

2 Comments

Post a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.