Pe Varadero am cam vrut eu să îl evit, mi se părea prea turistic, prea scump, plin de resorturi și aglomerat. Însă a fost printre puținele locuri cu ape de-astea turquoise și nisipuri galbene, unde era abundență de case particulare.

Am scris aici detalii despre cheltuielile noastre, cazare, traseu, vreme, ce e musai de văzut, ce am mâncat și băut bun în Cuba. 

Am plecat de la Santa Clara cu părere de rău că nu am mai primit o mașină de-aia mare și frumoasă și veche să ne ducă. Când aproape am ajuns am constatat că am rezervat o casa particular undeva in afara Varadero-ului și am decis repede că nu rămânem acolo. S-a plimbat șoferul cu noi o vreme, însă nu găseam nimic decent ca preț. Știam eu că e aglomerat!

Și ne-am plimbat și ne-am tot plimbat. Și marea era lângă noi frumoasă și albastră și ne gândeam numai că am vrea să aruncam undeva rucsacurile și să facem o baie. După vreo oră jumate’ de plimbat prin Varadero, bătut la fiecare poartă și văzut mai multe camere, care mai de care mai dubioase, am găsit o casă drăguță, aproape de mare. Chiar lângă Bodeghita del Medio, din Varadero.

Nici doamna de aici nu avea liber 4 nopți, cât stăteam noi. Dar avea 3 și-o prietenă. Care stătea în partea cealaltă a orașului. Am căzut de acord că ne întoarcem a doua zi, iar în noaptea asta dormim la prietenă (la care nu am mai ajuns, căci am găsit altceva mai aproape).

Am abandonat bagaje și am plecat la plajă. Waaaa, cum e marea! Albastră și cladă, cu nisip albicios. Și departe de noi vreun resort. Adică, la propriu. Zona hotelurilor și resorturilor se află spre capătul celălalt al limbii ăsteia de pământ care este Varadero.

După o vreme de stat la plajă mergem să cumpărăm o bere. La bodegă, vreo 2 cubanezi au pus de o cântare. Îmi spun că au stat o perioadă în Italia și că sunt frumoasă și îmi cântă o melodie săltăreață. 🙂

Chiar dacă poate că nu este cel mai potrivit loc pentru viața cubaneză autentică, Varadero nu este chiar atât de turistic pe cât îmi imaginam. Cel puțin nu în partea asta, dinspre uscat, a peninsulei. Aici casele localnicilor, cu vopseaua decolorată de soare, și străzile nu prea bine luminate sunt majoritare. Și exista chiar și terenuri virane. Totuși, mașinile vechi sunt mai numeroase, mai lustruite și mai bine întreținute. Principala lor utilizare sunt cursele cu turiști prin stațiune.

Tot aici au încecput să apară pe străzi și coco-taxiurile, niște tuk-tuk-uri rotofeie, ca o nucă de cocos.

După ce ne mutăm la casa noastră particular, zilele încep să semene tare între ele. Petrecem timp la plajă, unde citim și ne bronzăm.

Mâncăm la vecina Bodeguita del Medio, bem mojito delicios și ascultăm clasicele melodii cubaneze. Am descoperit și supa de ceapă de la La Cansona del Arte, un paladar tare frumos amenajat. Iar de la El Rapido mâncăm hamburgesa și prăjiturele.

Am petrecut și o seară la The Beatles, un fel de sală de spectacole în aer liber, unde trupe de rock interpretau diverse coveruri. Am pierdut numărul cocktailurilor și ne-am trezit cu dureri de cap. Mai mult eu.

Dar tot mai frumoasă a fost seara pe care am petrecut-o pe o stradă unde traficul era închis și unde cubanezii mutaseră petrecerea și puseseră de un grătar.

Aici am fost fascinată de cum se pot mișca oamenii ăștia. Bărbați scunzi, cu mocasini și pantaloni albi, mamasite voluptoase și copii durdulii – toți se transformă când aud ritmuri de salsa și toți dansează de parcă ar fi cel puțin campioni naționali. (am mai zis eu asta pe undeva)

Într-o zi am închiriat și un scuter, activitatea noastră preferată. Se practică și aici.

Marina Gaviota

Pentru început am condus până la Marina Gaviota. Aici chiar îți pare că nu mai ești în Cuba. Yahturi ancorate la mal, promenade, restaurante fancy, fântâni arteziene – cam asta am găsit în locul ăsta care își propune să devină cea mai mare marină din Caraibe. În plan era inclus și un hotel, apartamente, magazine sau restaurante, dar momentan lucrările stagnează un pic.

Mansion Xanadu

Casa asta masivă a fost construită de către americanul Irenee Dupont, care nu ducea lipsă de bănuți. L-a costat mai mult de 600 mii de dolari, enorm pentru vremea aia. Dl. Dupont se pare că ar fi pus Varadero pe hartă, ca destinație de vacanță.

Vila nu s-a schimbat prea tare de când familia a părăsit în grabă Cuba, o dată cu victoria revoluției. Însă, pentru a o vedea din interior fie trebui sa te cazezi aici, fie să bei ceva la barul de aici. Noi nu am făcu nici una, nici alta. Am admirat doar de afară.

Lângă căsuța Dupont este delfinariul. Nu am intrat nici aici, dar delfinii țopăitori se văd din stradă. Este o piscină naturală, înconjurată de tufișuri și copăceii unde tocmai înota cineva alături de delfini.

La Casa de Al

O altă vilă frumoasă pe care am văzut-o este casa de vacanță a faimosului Al Capone. Acum este transformată într-un restaurant, iar pereții sunt decorați cu fotografii ale gangsterilor care au făcut afaceri pe aici, înainte de ’59.

Casele astea reprezintă un indicator pentru bogăția și decadența vremurilor ce l-au înfuriat pe tânărul Fidel Castro.

Tot aici am găsit și niște păsări pofticioase, un fel de pelicani, pe care Răzvan i-a hrănit cu mare drag, cu pești și cu atenție.

Am plecat apoi la poștă, de unde am expediat cărți poștale, în care lăudam mașinile cubaneze și comparam comunismurile. Nu au ajuns niciodată acasă.

Și-am cumpărat apoi și-o pălărie, îmi trebuia. 🙂 Aveam să mă enervez des din cauza ei, și să o uit prin diverse locuri. Dar e frumoasă, nu?

Restul timpului, până am plecat spre Viñales, a fost cu soare, roz, citit și zile de plajă.