Din Las Terrazas am plecat la Havana cu autobuzul. Biata mașină, stă să cadă. Da’ cu sau fără ușă, noi tot ajungem la capitală.

Oh, și cum a fost. Fata aia de cântă că i-a rămas jumate de inimă în Havana nu știe ce zice. Toată inima e aici. Și un pic de ficat. De la rom. 😀

Dar, să o luăm cronologic, ca să zic așa. Am ajuns. Am mers la casa particular la care rezervasem, dar, cumva, o extorsiune, un degajament, mai multe ape – camera nu mai era. Păi, domne’, ce-i în mână nu-i minciună, zice o vorbă general valabilă. Dacă nu mai apăreați, noi ce ne făceam?!?! Amigo, da’ nu te teme. Nu te lasă los cubanos pe străzi. Păi cum? Nu stă, două străzi mai încolo, unchiul băiatului cu care vecinul de pe stânga s-a întâlnit când l-a vizitat pe nepotul lui la cămin, în studenție, acu’ 40 de ani? Ăăăăăă. Niciun ă, că stă. Hai.

Pe unde am fost în Cuba am avut feeling-ul ăsta – că viața este contaminată de vitalitate. Da’ parcă Havana le întrece pe toate! Crește numărul clădirilor coloniale, al mașinilor în culori de bomboane fondante, al tinerilor și copiiilor care râd și dansează sau al oamenilor dispuși să îți spună povești, dacă dai și tu ceva, acolo.

Cubanezii se desfășoară la vedere, peste tot – ușa de la casă e larg deschisă, hainele sunt atârnate în stradă pentru uscat, dominoul se joacă în parcuri, iar prieteniile se leagă pe malecon.  Am petrecut ceva vreme uitându-mă la televizorul din sufrageriile oamenilor și ținând-mi respirația să văd dacă, după atâta timp, el o mai înghide pe asta cu Soy embarasada con tu hijo.

3 zile am stat aici și am fost într-o continuă vizitare – muzee, monumente, piațete, clădiri, case istorice, hoteluri și cafenele celebre. Havana e plină de lucruri de făcut, departe de noi lenevitul din Las Terrazas.

Am ajuns în Havana pe 19 martie, într-o zi de sâmbătă. Iar a doua zi trebuia să sosească și Barack, cu familia. Vizita lui Obama este importantă pentru cubanezi – au șters praful, au pus mileul ăl de sus, și-au pus straie de sărbătoare și îl așteaptă nerăbdători. Păi nu era visul lu’ Victor, din Guradalavaca, să mănânce, domne, un Big Mac, cu sos care să i se prelingă unsuros pe barbă. Așa se simte entuziasmul, de parca președintele american ar scoate din paporniță sandvișuri învelite în hârtie cerată.

În ultimii 88 de ani, insula nu a mai pupat picior de președinte american. Prezența sa aici vine după anunțul făcut în decembrie, cum că s-ar dori restabilirea și reluarea relațiilor dintre cele două țări. Nu mă pot abține să mă gândesc la ce simte Fidel acum când principiile revoluției lui se clatină și, ușor ușor se vor întoarce la capitalismul împotriva căruia a luptat. Oare cum e să te vezi atât de neputincios –  să nu poți împiedica imperialismul atât de urât, dar să nici nu poți propune orice altă soluție. Însă comandante en jefe nu s-a abținut, și s-a pus pe scris. În articolul intitulat ironic „Hermano Obama”, publicat în Granma, îi transmite președintelui de peste apă că „nu pot uita trecutul și privi spre viitor”. Și îi face și o listă cu suferințele poporului cubanez, survenite în urma acțiunilor americanilor.

El Malecón de La Habana

Primul loc unde ajungem este simbolicul Malecón. Cred că am mai zis eu pe undeva, Malecon-ul este un fel de faleză, stradă care se desfășoară paralel cu țărmul și dig. Iar malecon-ul din Havana este cel mai faimos, desigur. Găsești aici toate atributele capitalei –   clădiri coloniale, mașini vechi, tineri care înoată, cupluri care se sărută pasional (oricum ei doar așa știu să o facă), dansatori de salsa, jineteros și storytellers. Deci nu te aștepta la o promenadă liniștită, cred că durează maxim 5 minute până te abordează cineva.

Alejandro ne vâră în urechi o poveste tristă despre regimul lui Raul, care este mai dur ca al lui Fidel, că poliția aplică măsuri mai drastice, el zice că e din cauza orientării militare a celui mai mic Castro, care pur și simplu nu se poate abține. Că nu au voie să pescuiască, dar totuși o fac. Ascund în tufișuri undițele când se ivește vreo patrulă a poliției.

Tot de pe Malecon aflăm despre diverse încercări ireale de evadare din țară, cele mai frecvente fiind niște plute improvizate cu care încercau să ajungă în State. (distanța dintre Havana și Key West este de 171 km). Cele mai multe astfel de încercări nu prea reușeau, dar cubanezii sunt perseverenți. Nu a fost așa rău mereu, când aveau ajutorul sovieticilor viața mergea mai bine.

Preietenul lui ne spune și el povestea, că avem ce duce mai departe în lume. Are două joburi ca să reușească să își întrețină familia. Unul dintre ele este paznic la grădinița unde merge nepoata lui, dar nu l-ar deranja niște bănuți de la noi, să îi ducă câteva bomboane în seara asta.

Cubanezii au abilitatea de ați spune toate lucrurile astea cu zâmbetul pe buze și ochi luminoși, de parcă ar vorbi de puterea e acoperirea a unei noi vopsele și nu despre cum a murit înecat un prieten / vecin / verișor în timp ce voia să treacă dincolo. Mă întreb de multe ori cât adevăr e în poveștile astea.

Habana Vieja

Când deja s-a făcut întuneric, după seria de povești și câteva invitații pe la diverse cluburi care de care mai ciudățele, plecăm către Havana Vieja.

Zona asta este magică. O ajută mult și luminile calde care se reflectă pe clădiri. Găsim aici străduțe pavate, piețe și piațete, clădiri vechi, baruri și restaurante gălăgioase, monumente, expoziții de pisici. Absența oricărei dezvoltări urbane, în perioada anilor ’60 – ’90 are atât părți bune, cât și dezavantaje. Pe de o parte, arhitectura s-a păstrat, e autentică, pe de altă parte ai parte de multe clădiri neîngrijite și dărăpănate. Procesul de restaurare al zonei, care a început acum vreo 27 – 28 de ani, este destul de anevoios și înaintează greu. Parcă am fi acasă. 😛

De aici piețele și paiațele se țin lanț, de nici nu mai știu când am terminat-o pe una și a început cealaltă. Dar, să o luăm cronologic și didactic.

Plaza de la Catedral

Primul loc unde ajungem în Habana Vieja este Plaza de la Catedral. Tare frumos la voi aici. Este foarte bine restaurată și găzduiește Catedral de la Habana și turnurile ei inegale.

Plaza de Armas

Este cel mai veche piațetă din oraș și locul unde s-a decis însăși înființarea orașului, iar acum găzduiește o expoziție de pisici supradimensionate care vine din Mexic și se va plimba prin mai multe țări din America Latină.

Plaza Vieja

Plaza Vieja, încheie seria din seara asta. Deși se numește așa, nu este cea mai veche. La ora târzie la care am ajuns noi în zonă, Plaza Vieja era cea mai activă zonă. Restaurante populate, cu dozatoare de bere pe masă, pizzerii destul de bune și bar-uri vintage ne-au primit cu brațele deschise. Ba chiar ne-a abordat și un cuplu de turiști, care își luaseră bilete pentru Buena Vista Social Club, mâine seara. Dar nu mai puteau ajunge și noi părem simpatici, deci să ne ducem. Mulțumim. 🙂

A doua zi e cu istorie.

Dar înainte, micul dejun. Și cum să nu iubești Cuba!? În ce altă țară mai poți găsi ofertă de mic dejun cu mojito și homar, la 12 CUC (vreo 12 dolari).

Abia apoi primul punct pe listă este..

Museo de la Revolucion

Îl așteptam de mult pe muzeul ăsta. Cuba are proprietatea asta, de ați spune istorie – mai mult decât mai puțin „modelată”. Dar fiecare oraș sau localitate îți mai șoptește ceva, de cele mai multe ori de bine despre comunism și conducători și de rău despre vecini și capitalism. Și noi ascultăm, căci cubanezii ăștia au talent mare de povestitori. Deci hai să vedem ce are de spus muzeul ăsta.

Din muzeu nu am poze. Nu îmi mai amintesc exact daca se plătea suplimentar (cel mai probabil) sau nu am făcut eu.

Oricum, muzeul este amenajat în Palatul Prezidențial, ocupat de Batista în anii ’50, iar clădirea, construită între 1913 și 1917,  este impresionantă – masivă, interioare cu coloane și scări de marmură, camere decorate și stilat mobilate, cu tavane înalte și pictate. Pe pereții exteriori se păstrează urmele gloanțelor de la revoluție.

Deși muzeul acoperă mai multe etape, începând de la perioada colonizării, cea mai bine documentată este, desigur, etapa revoluției. Sunt expuse multe poze, tăieturi din ziare, arme sau uniforme ale revoluționarilor. Plus un set up cu figuri din ceară, cam copilăresc, cei drept, a celor doi eroi ai revoluției, care aduc cu starurile rock – Guevara & Cienfuegos.

Granma Memorial

În curtea muzeului este depozitată, într-un acvariu, barca care i-a adus pe Fidel și Che, în 1956, din Mexic. A transportat atunci 82 de revoluționari (deși fusese concepută pentru 12 oameni – au stat oamenii ăia ca în RATB) pentru a începe lupta împotriva lui Batista. Cu siguranță istoria e romanțată, dar „bunicuța” asta este perfect conservată. În plus, a mai dat numele și unuia dintre ziarele naționale și unei provincii din Cuba. Am plătit doi extra CUC.

Obispo

Ce merge mai bine după ora de istorie? Bineînțeles, un mojito! Ne întoarcem în Habana Vieja. Obispo este  strada cea mai animată și populată cu baruri și restaurante, frizerii, hoteluri, farmacii, bănci și case de schimb, galerii de artă, tonete cu cărți sau CD-uri, vânzători de înghețată și orice altceva îți mai trece prin cap. A fost restaurată aproape în totalitate, de prin 1990, și este o stradă pietonală pe care am văzut-o doar aglomerată sau extrem de aglomerată.

Pe urme de Hemingway

Pasiunea lui Hemingway pentru Cuba este celebră, petrecându-și aici 20 de ani de existență, până în 1960. Există chiar un muzeu dedicat scriitorului, la vreo 11 km de Havana, muzeu amenajat în casa în care a locuit și a scris multe dintre romanele lui faimoase. Nu am vizitat muzeul, am fost însă la…

Hotel Ambos Mundos

Eh, nu am intrat chiar de-odată. Că a descoperit Răzvan că în fața hotelului e punct de net. Deci după ce am l-admirat bine de afară, am și pătruns.

Hemingway a locuit aici timp de 10 ani, în camera 511. Se poate vizita. O vizităm și noi, pentru 2 CUC. Liftul este cel original, de prin anii ’20, când au construit și hotelul. Foarte frumos, dar hai să ajungem totuși la destinație căci cam scârțâie. Mie îmi e teamă uneori și astea de la Schindler.

Apartamentul este destul de micuț, iar mobila și chiar mașina de scris a maestrului, au fost păstrate intacte. În cameră cu noi mai sunt doi alți turiști și o doamnă care ar putea să răspundă întrebărilor, dacă cineva ar avea vreuna.

La Bodeguita del Medio și La Floridita

N-am avut, așa că ne-am îndreptat repede către celelalte două puncte de maximă importanță în viața scriitorului – La Bodeguita del Medio și La Floridita. Două bodegi dragi lui Hemingway pe care le-a băgat în istorie cu replica Mi Mojito en La Bodeguita… mi Daiquirí en El Floridita. În Floridita nu intrăm, o admirăm de afară. Pare mai fițoasă, cu aer de restaurantul Pescăruș, înainte de ’90. Bodeguida e mai hipsterească, se bea și în stradă. Înăuntru nu e tare aglomerată, așa că ne bucurăm în voie de mojito-uri.

Desigur, dacă nu vrei să vezi doar locurile unde a băut și dormit Hemingway, există și ceva mai profund. Muzeul. La câtiva km de Havana exista Finca La Vigia, unde a locuit maestrul timp de 20 de ani. Lucrurile au rămas neschimbate pe aici – casa și camerele sunt decorate și aranjate așa cu le-a lăsat Hemingway – sticle de băutură, cărți, reviste și animal împăiate.

Nacional de Cuba

O altă zi este rezervată pentru Vedado. Mergem pe jos, pe Malecon, spre cartierul ăsta mai boem și liniștit și cultural al Havanei. Sunt cam 4 km. Primul de care dăm este Hotelul Național. Acum, gândindu-mă, cred că a fost călătoria unde am văzut cele mai multe hoteluri pe post de obiectiv turistic.

În hotelul ăsta a stat crème de la crème, în vizită prin Cuba – Winston Churchill, Jimmy Carter, Frank Sinatra, Ava Gardner, Rocky Marciano, John Wayne, Marlene Dietrich, Gary Cooper, Marlon Brando, Ernest Hemingway, Jean-Paul Sartre și Simone de Beauvoir, Yuri Gagarin. Numa’ pe bietu’ Nat King Cole nu l-au primit. Că era negru. Să-mi fie cu iertare, știți că vă iubesc, da’ nici voi nu sunteți prea albicioși.

Coppelia

Următoarea oprire la Coppelia. Doamne, locul ăsta este ca un locaș sfânt pentru cubanezi. Sunt cozi imense, cred că se stă cel puțin o oră pentru a reuși să cumperi o înghețată. Căci asta este faimoasa Coppelia, o înghețărie, iar cubanezii par cu adevărat pasionați de crema asta din fructe, ouă, cacao, vanilie înghețată până la solidificare.  Acesta este flagship storul unei francize care are magazine prin toată țara.

Pentru turiști există însă nu fast lane, căci comunism – comunism, dar până la un punct. Punct care se concretizează repede în pesos convertibili. Noi nu prea am fi vrut, dar a fost înșfăcați de o mamasită și așezați la masă. Ni s-au pus în față câte două farfurii cu înghețată de căpșune, de-aia cum aduceau vânzătorii ambulanți la bâlci – în niște butoaie metalice, când eram eu mică. Am mâncat, am plătit și am aflat că numele locului a fost dat de Celia Sancez, o tovarășă pionieră a revoluției cubaneze. Coppelia era baletul ei preferat. Awwww.

Memorial Ernesto „Che” Guevara

Nu facem bine doi pași până la Plaza de la Revolution, că începe potopul. O ploaie violentă și grea, dar nu dăm înapoi. Cum să renunțăm să vedem contururile lui Guevara și Cienfuegos din tabla sau ce o fi ăla, pe clădirea Ministerului de Interne, respectiv Ministerul de Informatică și Comunicare.

Che e reprezentat cu celebra lui poză, făcută de Korda prin ’60, poză pentru care omul nu a primit niciun drept de autor. Da’ nici nu le-a vrut, a zis că așa merg mai departe idealurile și crezurile lui Che, pe care și el le împărtășea.

Ambele frize sunt însoțite și de replicile lor faimoase – ¡Hasta la victoria siempre! pentru Che și Vas bien Fidel. Replica lui Cienfuegos reprezintă un răspuns pe care revoluționarul i l-a dat lui Fidel la întrebarea – Cum mă descurc? Schimbul de replici s-a întâmplat după victoria revoluției, pe 8 ianuarie. Până și marii dictatori mai au nevoie de câte o reasigurare-încurajare. Fidel chiar și-a pus-o pe o clădire.

Se pare că nu suntem singurii care au înfruntat ploaia ca să ajungă aici. Mai sunt doi alți turiști, dar nenorocul lor e dublu. Au venit cu un Coco Taxi care s-a stricat, iar șoferul i-a trimis afară, la împins. Păi nu mai bine de noi care mergem pe jos, prin ploaie, vreo 5 km până acasă. 😐

El Museo Del Ron – Havana Club

Ultima zi de Havana începe cu un muzeu. Muzeul romului Havana, desigur. La ce v-ați gândit? Păi, dacă am început cu Bacardi, în Santiago de Cuba, terminam cu Havana Club în Havana.

Pentru că este un tur ghidat, începe la anumite ore, nu intri așa, când te taie pe tine capul. Însă, s-au asigurat cubanezii că nu te plictisești cât aștepți și au amenajat un open bar cu mojito. Yey!

Turul este super simpatic și interactiv, aflăm care sunt etapele prin care trestia de zahăr se transformă în rom. Trecem și printr-o cameră întunecata, unde este reprodus întreg procesul la scară mică.

Aflăm și despre toate tipurile de rom produse de Havana, cel mai cel este Havana Maximo, din care se fac doar 1000 de sticle pe an. Nu ne ține nici măcar să ne uităm la preț.

La final, nimerim într-un bar a la anii ’30, unde putem gusta romul despre care am învățat cum se face, partea mea preferată. 😉

Cam asta a fost, în mare, activitatea prin capitala Cubei. Aici găsești tot timpul ceva de făcut. Și când nu vrei să vizitezi, vizitezi. Așa cum am făcut, de exemplu, cu Drogheria Johnson, care a fost fondată în 1886 și care și-a păstrat designul original cu borcănele de porțelan și rafturi din lemn negru.

Alte poze de prin Havana.