Sus
Steagul național simbolizează independența Columbiei față de Spania, obținută în 1810

În a doua zi de Columbia un șofer de Uber ne-a întrebat de ce am ales țara lui. Am zis atunci că am vrut un loc unde se vorbește spaniola, unde să fie mai cald, că aveam zboruri bune și că se zvonea că nu mai era chiar atât de periculos ca în anii anteriori.

Pai, Jose Fernando, atunci era abia a doua zi! Uite, acum îți zic că am venit pentru barurile alea de la țară unde se adună bătrâneii la o bere și de unde răsună cântece vesele pe care toți le îngână, pentru cărările alea din junglă pe care le-am bombănit la fiecare pas, dar care acum mi-s dragi și pentru orașele pe care le-ai păstrat intacte de sute de ani. 🙂

Villa de Leyva și ale sale case coloniale

Case coloniale sunt des întâlnite prin satele din Columbia.

Sunt multe lucruri pe care e bine să le știi când vii în Columbia!

Primul ar fi că nu le place să le spui Columbia. E Colombia, domne! Deși știam de cutuma asta, tot am făcut greșeala să îi spun Columbia, în discuția cu un localnic, care m-a corectat instant și ușor superior. Din câte înțeleg, confuzia frecventă de care sunt columbienii ofuscați se face cu orașul din US. Iar cei care o încurcă cel mai des sunt, bineînțeles, americanii. Degeaba am încercat eu să le zic că noi așa le spunem în țara de unde vin eu și că nu îi confund cu nimic.

Comuna 13, Medellin, a fost cândva unul dintre cele mai periculoase cartiere

Comuna 13, Medellin, a fost cândva unul dintre cele mai periculoase cartiere

Dar și mai tare nu le place faima asta pe care a căpătat-o țara lor de pe urma drogurilor și a narco-traficanților. Și aici este dureros. Dacă pentru noi sunt niște filme, documentare, legende – pentru ei a fost realitatea. Cifrele morților, atentatelor, răniților sunt crunte – și ți le spun pe șleau, prin tururi, muzee și povești dedicate.

Și nu vă era frică să ieșiți pe stradă, l-am întrebat pe ghidul nostru din Comuna 13, Medellin. Pe stradă? Ce să căutăm pe stradă? Nu ieșeam, nu mergeam nici la școală. Ne era frică și în casă.

Așa că în niciun caz să nu porți tricoul tău cu El Patron. Îți va fi foarte rușine de asta.

Și nici pe Shakira nu o văd prea bine. În schimb, Inna e un fel de Hagi la turci. 😀

Playa Bonita.

Playa Bonita.

Când am mers în Columbia și cum a fost vremea?

Am fost între 03– 26 martie 2019. Ceea ce pentru Columbia înseamnă cam finalul sezonului (vârful este în decembrie – februarie, iar în octombrie – noiembrie plouă cel mai mult). Vremea a fost ok pentru noi.

În afară de Bogota, unde temperaturile au fost undeva la 15° – 16° C (dar ei rar depășesc 20° C), a fost destul de însorit, iar în Tatacoa am ajuns și pe la 39° C.

Am prins și câteva zile cu ploaie, un pic la Villa de Leyva și mai rău la Medellin. A plouat de vreo două ori și pe traseul din Sierra Nevada, dar ce te poți aștepta de la junglă. 🙂

Ciudad Perdida, în ceață și pe ploaie

Ciudad Perdida, în ceață și pe ploaie

Traseul

Nu am plecat de acasă cu un traseu setat, aveam așa – câteva idei de unde voiam să ajungem. Dar ne-am orientat mai mult la fața locului. Deși plănuisem să ajungem și în Cali, am renunțat până la urmă și ne-am dus în Tatacoa. Și a fost bine.

Traseul a fost așa:

Bogota (2 nopți) → Villa de Leyva (1 noapte) → Barichara (2 nopți) → Santa Marta (1 noapte), Sierra Nevada (3 nopți) → Santa Marta (4 nopți) → Cartagena (4 nopți) → Medellin (2 nopți) → autobuz Medellin – Tatacoa (1 noapte) →  Bogota (1 noapte)

Zonele rurale sunt preferatele mele

Zonele rurale sunt preferatele mele

Transport Columbia

În Columbia am zburat prin Amsterdam, cu KLM.  De la Amsterdam la Bogota am zburat cam 14 ore. Iar la întoarcere ne-am oprit puțin și prin Panama.

Intern, principalul mijloc de transport a fost autobuzul. Fie că a fost pentru distanțe mai scurte, de genul Bogota – Villa de Leyva (aprox. 4 ore), fie pentru deplasări ce au durat o noapte întreagă, cum a fost Medellin – Neiva (Desierto de la  Tatacoa) – aprox. 13 ore.

Impresionantul Desierto de la Tatacoa

Impresionantul Desierto de la Tatacoa

Ca peste tot în America de Sud, e frig ca naiba în autobuzele astea. Așa că ai grijă șă îți iei cu tine hainele groase. În rest, sunt destul de confortabile, mai ales cele în care petreci noaptea.

Deși am cumpărat biletele direct e la autogări, ne orientam pentru prețuri și ore cu ajutorul acestui site https://www.redbus.co/.

Medellin-ul folosește telecabinele pentru transportul în comun

Medellin-ul folosește telecabinele pentru transportul în comun

Uber-ul e ilegal în Colombia

În orașe am folosit de cele mai multe ori Uber-ul. Care este ilegal aici, dar pe care toată lumea îl folosește. Ei au și versiunea pool – un fel de Uber colectiv, care combină mai multe curse / mai mulți pasageri. Din câte am înțeles, este o variantă mult mai safe decât taxiurile. Doar să ai grija ca cineva să stea lângă șofer. 🙂

Sierra Nevada

Sierra Nevada

În Bogota am mers și cu TransMilenio, un sistem rapid de autobuze – se zice că ar fi cel mai mare din lume de acest gen. Un fel de metrou suprateran. Iar autobuzele sunt gigantice. Pentru a merge cu autobuzele astea ai nevoie de un card – Tarjeta TuLlave pe care o cumperi din stații sau din diverse alte magazine. Noi nu am cumpărat, sperând că au și alt sistem, am avut noroc de un tip bun, căruia i-am plătit și care ne-a băgat pe cartela lui. Și ne-a lăsat să intrăm și în față, căci în Bogota, cel puțin, se folosește sistemul cozii pentru a intra în mijlocul de transport.

Iar în Medellin nu aveam cum să ratăm o plimbare cu telecabina, care este folosită aici pe post de transport în comun, cu linii, trasee și stații. 🙂

Pe traseul spre Ciudad Perdida

Pe traseul spre Ciudad Perdida

Cazare Columbia

 Columbia oferă o gamă largă de tipuri de cazare – hoteluri tradiționale, hosteluri cool sau campinguri confortabile. Am rezervat de acasă primele două nopți din Bogota, apoi, pe parcurs am făcut rezervări fie prin booking.com, fie la fața locului. Ni s-a întâmplat de mai multe ori să fim îndrumați să facem rezervarea direct prin booking.com, chiar dacă eram deja la recepția hotelului, pentru a obține prețuri mai mici. 

La Candelaria, cartierul periculos și colorat din Bogota

La Candelaria, cartierul periculos și colorat din Bogota

Bogota: Hotel Ambala Bogota Colonial

Foarte drăguț, amenajat într-o casă colonială, după cum zice și numele. A fost safe, cu oameni prietenoși care ne-au dat sfaturi utile despre cum să fim în siguranță și ce să vedem prin apropiere. Este foarte aproape de Plaza de Bolivar și Museo d’Oro.

Preț / noapte: 36 euro

Bogota: Selina Chapinero Bogotá

Este situat în Chapinero, o zonă mult mai safe. Am ieșit noaptea și ne-am plimbat pe străzi nestingheriți. Hotelul arată foarte bine, unul dintre locurile speciale unde am stat. Camerele au un design sofisticat-industrial, ca locurile pe care le amenajează Corvin. E foarte hip, cu oameni tineri și multe zone comune – locuri de lucru pentru nomazii digitali, mini-cinema și mini-bibliotecă. Îl recomand tare, este un loc care mi-a plăcut mult, frumos de stat, într-o zonă sigură. Păcat că este cam departe de emblemele Bogotei.

Preț / noapte: 30 euro

Hotelul din Villa de Leyva

Hotelul din Villa de Leyva

Villa de Leyva: Hotel Antonio Nariño

Amenajat într-o casă fency, tot colonială. Villa de Leyva este un fel de sătuc, e complicat să fie ceva departe de altceva. Dar hotelul era chiar central, pe o strada animată. Ne-a plăcut și de el, bun de stat.

Preț / noapte: 41 euro

Barichara este locul preferat

Barichara este locul de filmare preferat pentru producțiile din Colombia.

Barichara: Hotel Hicasua y Centro de Convenciones

Aici deja ne-am răsfățat, am trecut de la case coloniale la un fel de finca. 🙂 A fost o alegere bună, având în vedere ca am stat în și mai micul sat care este Barichara pentru două zile. Am lenevit la piscină și am mâncat preparate sofisticate la restaurantul hotelului.

Preț / noapte: 41 euro

Un clasic al Americii de Sud - fotbal la asfințit, pe plaja din Santa Marta.

Un clasic al Americii de Sud – fotbal la asfințit, pe plaja din Santa Marta.

Santa Marta: Hotel Miami

Zona a fost ok, se putea totuși mai bine. Dar hotelul urâțel, nu am mai stat aici când am revenit în Santa Marta. Fetele de la recepție au fost însă super drăguțe. 🙂

Preț / noapte: 18 euro

Santa Marta: Park Hotel

Mult mai mult ne-a plăcut aici, hotelul este chiar pe malul mării. Camere mari, un fel de apartamente și mic dejun bun. Am rezervat inițial o noapte, am mai stat încă 2 apoi.

 Preț / noapte: 23 euro

Santa Marta

Santa Marta

Cartagena: Hotel San Felipe

Hotelul era într-o ușoară renovare când am fost noi, dar locația a fost genială! Între orașul vechi și Getsemani – ajungi, pe jos, în câteva minute oriunde. Camerele au fost și ele confortabile, ne-am felicitat pentru alegere.

Preț / noapte: 47 euro

Străzile din Cartagena

Străzile din Cartagena

Medellin: Hotel Premium Real

Bună locația, în El Poblado. Pe o străduță cam în pantă pentru gustul meu, dar Medellin-ul e tot o pantă. Aici nici vremea și nici mâncarea nu a ținut cu noi – ne-a fost rău și a fost frig. Nu e vina hotelului, el arată chiar bine și aveam și piscină. Iar personalul a fost minunat, mai mult decât prietenos.  Pentru ei, aș mai sta o dată aici. 🙂

Preț / noapte: 56 euro

Botero în Medellin

Botero în Medellin

De două ori am stat și în camping, la cort.

O dată în Parcul Tayrona, la Camping Castilletes Parque Tayrona.

Este o întindere mare de iarbă, iar corturile se află pe malul mării.  Ai aici băi publice și un restaurant cu mâncare locală. Marea este foarte puternică și periculoasă, nu poți face baie. Doar te uiți. Se poate ajunge direct cu mașina, este aproape de intrarea în Parc. Au și căsuțe cu baie privată unde te poți caza.

Preț / noapte – 10 euro

Camping la Tayrona Park

Camping la Tayrona Park

Apoi, pentru o seară, în Desierto de la Tatacoa, la Hospedaje la Tranquilidad del Desierto – sub un șopron într-un cort micuț, înghesuit de alte cortulețe. Băile erau curate și am avut și loc unde să ne punem bagajele.

Preț / noapte – 5 euro

Glamping în Tatacoa. Nu aici am stat, am fi vrut noi.

Glamping în Tatacoa. Nu aici am stat, am fi vrut noi.

Adăposturile pe traseul la Ciudad Perdida

Adăposturile pe traseul către Ciudad Perdida

Ce trebuie văzut / făcut musai?

(top din locurile și lucrurile pe care eu le-am văzut / făcut)

  • Trekking la Ciudad Perdida. Este un traseu de mai multe zile (4, mai exact) prin jungla din munții Sierra Nevada. Traseul în sine este o experiență – pe drum găsești piscine naturale, căsuțele triburilor indigene și reprezentanții acestora (care nu prea suferă să fie pozați). Iar la final însuși orașul pierdut, redescoperit în anii ’70. Ți se dezvăluie după o serie de trepte alunecoase care te cam lasă fără respirație, ca să fie și mai și recompensa.
Ciudad Perdida

Ciudad Perdida

  • Cartagena.orășelul vechi are un vibe aparte, este foarte colorat, plin de viață, cu flori în tufiș care se revarsă de pe la balcoane, cu muzică și dans. Este ca un orășel-poveste, numai bun de pus în filme.
Cartagena

Cartagena

  • Desierto de la Tatacoa – locul ăsta este așa ciudățel. O întindere de zonă aridă, modelată în dealuri ridate și pline de cute, înconjurată de munți și plină de cactuși. Pentru că nu sunt nori, nopțile sunt foarte luminoase, iar cerul colcăie de stele.
Dar una este Luna

Dar una este Luna

Internet în Columbia

Internetul nu a fost o problemă în orașe – se găsea la restaurante, cafenele, hoteluri. În junglă, deșert și în parcul Tyrona nu aveam nici semnal GSM, ce să mai vorbim de net.

Am fost ok și fără net.

Am fost ok și fără net.

Ce am cumpărat?

Nu am făcut prea multe cumpărături de la Columbieni. Sunt renumite smaraldele de aici, dar nu prea sunt pasionată de astfel de lucruri. Mi-au plăcut însă foarte tare mochilas, un fel de gentuțe țesute, foarte colorate, pe care le găsești peste tot prin Columbia. M-am întors cu una. 🙂

Doamne colorate în Cartagena

Doamne colorate în Cartagena

Bani & costuri

Moneda națională este peso-ul columbian (COP), și vine în valori cu multe 0-uri – 1000, 2000, 10.000, 50.000. ATM-uri găsești mai peste tot, în orașe. Ai o limitare / tranzacție – undeva la 100 eur. Totodată, pentru fiecare retragere ai și un cost extra, de aprox. 4 euro. Un euro înseamnă vreo 3.700 COP.

Bugetul nostru a fost de aprox. 4000 eur, incluzând biletele de avion.

Am strâns aici câteva cheltuieli orientative din Columbia

O piscină în deșert

O piscină în deșert

Viza

Nu avem nevoie de viză pentru a călători în Columbia, doar un pașaport valabil cel puțin 6 luni. Conform MAE, ai avea nevoie și de biletul de întoarcere. Nouă nu ni l-au cerut, dar îl aveam. La intrare în țară primești tradiționala ștampiluță în pașaport, iar pe baza ei poți sta până la 90 de zile în țară.

Isla Rosario

Isla Rosario

Este periculos?

Columbia are reputația de a nu fi tocmai cea mai sigură țară, iar rapoartele poliției susțin asta. Noi am fost bine, nu ne-am simțit în pericol, nu am fost atacați, jefuiți, înșelați în niciun fel. Dar, mai ales în orașe, am fost mult mai precauți decât de obicei.

Am scris mai multe în articolul despre Bogota, locul care mi s-a părut cel mai nesigur – poate și pentru că a fost primul contact cu Columbia.

Dar zonele rurale sunt sigure

Dar zonele rurale sunt sigure

Ghid de vacanță:

Colombia, Lonely Planet, a 8a ediție, publicată în august, 2018

Nu uita să te abonezi la newsletterul În Sandale, care să te anunțe când apar articole noi pe blog. Și mi-ar plăcea să ne împrietenim și pe Instagram și Facebook. ?

Parcul Național Tyrona

Parcul Național Tyrona

Barichara, Columbia

Barichara, Columbia

Sierra Nevada

Sierra Nevada

Verde de Sierra Nevada

Verde de Sierra Nevada

Colibele triburilor din Sierra Nevada

Colibele triburilor din Sierra Nevada

Boabe de cacao

Boabe de cacao

Complicat cu urcușul ăsta

Complicat cu urcușul ăsta

Comentează ceva...