Desierto de la Tatacoa s-a bătut cu Cali pentru ultimele două zile pe care le mai aveam de stat în Columbia. Și a câștigat. Căci dau oricând orașul pe anomalii naturale. Zona este a doua cea mai aridă din țară, după peninsula Guajira, din nord. Și nu este chiar un deșert – deși mie mi se pare că a bifat toate condițiile pentru această denumire. Este o zonă semi-aridă, o pădure tropicală uscată, având în medie 1070mm de ploaie anual.

Este înconjurat însă de munți, iar vârfurile de pe lângă Nevado de Huila (cel mai înalt vulcan din Columbia – 5 364 m) primesc cea mai mare parte de precipitații. Așa că locul acesta rămâne foarte uscat.

Cum ajungi la Desierto de la Tatacoa

Noi am venit de la Medellin, adică de la aproximativ 650 km depărtare. Am mers cu un autobuz de noapte până la Neiva. Este principalul hub de unde poți lua un transport către Tatacoa. Drumul a durat aproximativ 12 ore și a fost cât de cât ok. Nu au autobuzele argentinienilor, dar merge. Însă și columbienii au mania frigului și a aerului condiționat. Așa că ai grijă să îți iei cele mai groase haine cu tine în autobuz. Aș fi dat orice pentru niște mănuși.

De la Neiva, din aceeași autogară, am luat un colectivo, o camionetă cu băncuțe în spate care ne-a hurducat pentru încă 40 km, până la Tatacoa. Ne-a depus în Tatacoa și a dispărut într-un nor de praf.

Și celelalte orașe mari  – Bogota, Cali – au conexiuni accesibile cu Neiva. Doar că nu prea poți face drumul ăsta dintr-un singur segment, fără să schimbi autobuzul.

Deșertul Tatacoa

Este, fără îndoială una dintre cele mai interesante zone din Columbia. Arată ca decorul pentru un film din vestul sălbatic sau ceva ce ai folosi pentru a ilustra o altă planetă.

Acum câteva milioane de ani se pare că zona a fost fundul unei mări și conține numeroase fosile, de aceea atrage paleontologi care încă cercetează pe aici. La Villavieja există și un muzeu unde este expusă o parte din rezultatele căutărilor lor. Ross ar fi așa de fericit…

Tatacoa nu este un deșert clasic, cu nisip; de-ăla încă nu am văzut până acum. Dar este o zonă prăfoasă, plină de forme ridate, canioane uscate, punctate din când în când de boschete, cactuși și copăcei.

Toate astea formează peisaje uimitoare, în culori puternice – numai bune de tras în poză.

Sunt două zone distincte în deșert – zona roșie (El Cuzco) și zona gri (Los Hoyos).

Deșertul roșu este mai spectaculos, dar și mai mic. Culoarea este dată de minereurile din sol. Iar vegetația este mai pregnantă aici, combinația dintre verde și portocaliu face ca zona să fie și mai fotogenică. Și, bineînțeles, cel mai frumos se vede la apus.

Deșertul gri are culoarea asta din cauza fosfatului și sulfului și este ușor mai umed. Parcă ai trece de pe Marte pe Lună, în numai câteva minute.

Și ce mi se pare foarte tare este că ai peisajele astea peste tot, nu trebuie să mergi într-un anumit loc să admiri formațiunile bizare – mergi pe stradă și le ai de o parte și de alta.

Drumeții prin deșert

Una dintre activitățile preferate de aici sunt drumețiile printre formațiuni, fie că sunt ele pe gri sau pe portocaliu. Se merge musai cu un ghid local, iar traseele au dificultăți și lungimi diferite. Trebuie însă să ai în vedere că temperatura aici poate ajunge și pe la 45 °C și nu prea există posibilități de umbră. De aceea este recomandat să mergi de dimineață. Trebuie să ai apă multă la tine și să porți pantofi țapeni, cactușii nu-s tare prietenoși. ?

Te mai poți plimba pe cai sau cu bicicleta, dacă ești vânjos. ?

Noi ne-am învârtit ușor prin împrejurimi, dar nu ne-am avântat pe vreun traseu mai complicat. Am mers un pic mai mult spre piscina naturală–minerală, dar era pe drum drept.

Piscina naturală

Undeva în mijlocul zonei gri este aruncată o piscină, foarte pitorească aș zice. Este la 8 km distanță de așezarea din deșert. Poți să ajungi aici fie pe jos, fie cu un mijloc de transport – tuk-tuk, motor sau bicicletă.

Plătești o sumă mică la intrare și treci de turnichete. Apa este răcoritoare, peisajul neobișnuit, lumea veselă. Singura situație a fi că nu prea ai unde să îți lași papornițele, nu mai zic că nu ai unde să stai dacă te apucă să ieși din piscină. Dar, nimeni nu se plânge. Căci, de câte ori ai ocazia să faci baie în zone de-astea?!

Locul numai bun de zgâit la stele.

Tatacoa nu are aproape niciun fel poluare sau de zgomot. Poluarea luminoasă nu este nici ea prezentă aici. Noaptea, pe uliță, nu vezi la nici un metru în fața ta. Ceea ce face ca aici să fie un loc perfect pentru sesiunile de uitat la stele.  Există două observatoare astronomice, unde poți merge pentru o lecție de astronomie.

Noi am fost la cel e la intrarea în sat, mai nou. Se deschid la ora 19:00 și atunci începe și migrația turiștilor. Grupuri, grupulețe se îndreaptă spre unul dintre observatoare. Noi, inițial, nu înțelegeam ce se întâmplă și încotro se îndreaptă toți. Așa că i-am urmărit!

Am stat la o coadă imensă la observator, nu credeam că vom mai apuca vreo steluță. Dar surprinzător, am intrat toți și am învățat despre constelații și astre de la astronomul de serviciu, un domn chipeș și cu veleități de stand-up comediant.

E musai să cunoști niscaiva spaniolă, căci sesiunile se țin în limba oficială a țării.

Intrarea a fost 2,7 euro / persoană.

Poți apoi, pe o păturică, să te întinzi pe marginea drumului și să îți inventezi tu constelațiile. Ai grijă doar să aduci o frontală, e întuneric beznă și mai vrei să nimerești și tu cortul tău.

Unde stai în Desierto de la Tatacoa.

Ai două variante – în Villavieja sau, efectiv, în deșert.

Villavieja este un sat micuț, destul de puțin frecventat, născut în 1550. Este la aproximativ 7 km de deșert și nu văd de ce ai sta aici. Poate doar pentru glamping-uri, care arată foooarte bine. Aici două exemple Bethel BioLuxury și Dunas Tatacoa.

Noi am stat în deșert. Sunt câteva hosteluri și campinguri unde poți să înnoptezi. Majoritatea sunt basic sau foarte basic – pereți + acoperiș și-un pat sau hamac. Ai și câteva opțiuni mai fancy – dar prețurile sunt și ele proporționale.

Am ales să stăm la cort și, deși am fost plantați sub un șopron într-un cort minuscul și șubred, a mers pentru o noapte. Dacă aș mai merge o dată, tot acolo aș sta.

Unitatea de cazare a fost Hospedaje la Tranquilidad del Desierto și-am plătit 5 euro / noapte.

Oricum, oamenii ăștia se cunosc toți între ei, iar gazdele de peste tot îți pot aranja ușor tururi, ghizi, cai, transport sau îți pot face tot felul de recomandări.

La capitolul magazine și restaurante situația este cam la fel – nu o să mori de foame și o să ai și o cerveza pe masă, doar că sigur nu o să fie cea mai bună masă din călătorie. Mâncărurile sunt simple și nu foarte variate – carne, orez, fructe. Dar musai să încerci preparate din cactus, sunt multe pe aici.

Ai și de unde să cumperi suveniruri – un bazar sub formă de hală se laudă cu produse hand made.

Ce să ai cu tine în deșert:

• Cremă de soare, neapărat. Soarele este foarte puternic și o să vrei să îți mai pui rucsacul în spate.
• Multă apa – e bine să rămâi hidratat
• Autan (sau altceva din gama lui) care să țină departe țânțarii, păianjenii sau alte insecte iubitoare.
• Pălărie și ochelari de soare
• Încălțări de drumeție, dacă ai de gând să mergi în tururi. Dacă doar te plimbi pe acolo, merge și #insandale.
• Frontală sau lanternă – se face tare întuneric noaptea 🙂
• Baterie externă încărcată – chiar dacă nu stai în cort, multe cazări nu au prize în cameră și trebuie să le folosești pe cele din zonele comune, care uneori pot fi ocupate
• Cearșafuri de dormit
• Costumul de baie!
• Haine mai groase – dacă ziua temperaturile sunt ridicate, serile sunt răcoroase tare.

Zona atrage câțiva turiști, dar nici pe departe atât de mulți ca în alte zone. Cei care vin aici sunt căutători de natură, liniște, peisaje, stele. Dar este clar o destinație care nu a intrat încă pe traseul turiștilor străini. Deci dacă te gândești să mergi aici, acum este un moment potrivit.

Ți-a plăcut articolul despre Desierto de la Tatacoa? Atunci nu uita să te abonezi la newsletterul În Sandale, care să te anunțe când apar povești noi pe blog. Și mi-ar plăcea să ne împrietenim și pe Instagram și Facebook.