Eu tot plănuiam să merg în Provence, dar nu prea se concretiza. Și-a venit apoi Peter Mayle cu lovitura finală. I-a tot dat zor în cărțile lui cu rafinamentul bucătăriei franțuzești și importanța meselor, cu pastis-ul așa de iubit de localnici, cu magia Franței rurale și n-am mai suportat! Păi până când o viață amară și-un trai nefericit, vorba cântecului. Și m-am dus!  

Acum, nu zic că nu mi-a plăcut. Satele sunt absolut superbe, iar casele de piatră și dealurile verzi se asamblează în așa niște peisaje frumoase! De mâncare și vin nici nu mai zic, tot ce se spune despre ele este adevărat.

Doar la domeniul activitate și viață de noapte am avut de suferit. Mai ales că veneam din efervescenta Barcelonă. Prin orășelele astea fotogenice, totul era închis de la ora 08:00 seara și bag mâna în foc că la 10:00 deja dormeau toți. Poate și pentru că am fost în septembrie, când toamna începuse să se simtă.

Dar ar fi trebuit să știu asta – doar am trăit și eu la țară, iar Mayle a fost destul de clar în cărțile lui. Oricum, a fost frumos Provence-ul. S-a recompensat cu piețele și orășelele alea superbe. Și mi-a umplut o listă de 13 lucruri preferate.

1. Lavanda din Provence

Iubesc planta asta așa tare, că am și un tatuaj cu ea. Mi se pare tare specială, cum înflorește ea în ghemotoace saturate de mov și cum se întinde în câmpuri purpurii de-lungul întregului ținut. Bineînțeles, știu asta din ce am citit, căci noi, venind aici în septembrie, am mai prins doar pâlcuri răzlețe sau câmpuri bărbierite. Lavanda înflorește în perioada iunie – august, se zice că atinge punctul culminant al frumuseții în iulie. De aceea regiunea este atât de aglomerată pe perioada verii.

Dar nu m-am întristat prea tare! Ba, m-am consolat cu produsele derivate lavandei – înghețată, ulei, parfum, siropuri, ceai, cosmetice, săculeți – pe care le găseam prin piețele pline de viață de aici.

Deși lavanda crește mai pete tot pe dealurile din Provence, sunt câteva locuri faimoase, de unde să fie adimirată.

Primul, cel mai pozat și mai publicat – Abbaye Notre Dame de Sénanque. Abația a fost ridicată în 1148 și poate fi vizitată și în interior dacă faci programare și te îmbraci pios. Călugării, care încă locuiesc aici, îngrijesc câmpurile de lavandă și tot ei sunt responsabili pentru produsele din lavandă pe care le vând la fața locului.  

Valensole. Este al doilea cel mai vestit loc de admirat și fotografiat lavanda, care apare și el pe cărți poștale și screen saver-uri. E faimosul câmp nesfârșit, cu un copac în mijloc.

Chateau du Bois – locul se laudă cu lavandă adevărată, întinsă pe 80 de hectare, care se expune mândră de la finalul lui mai, până la mijlocul lui iunie, când este recoltată.

Sault – situat la poalele muntelui Ventoux, în apropiere de Luberon, Sault este unul dintre cele mai cunoscute locuri pentru câmpurile de lavandă. Anual, pe 15 august se organizează aici Sărbătoarea Lavandei (La Fête de la Lavande). Pe lângă petreceri, piețe pline de lavandă și produse din lavandă, are loc și un concurs de cosit lavandă, în stilul tradițional, cu secerea. Pentru amatori și profesioniști.

Forcalquier. Unele dintre cele mai generoase pete de culoare sunt în apropierea acestui sat.

În plus, există aici și o piață faimoasă, plină cu tot ce se poate obține din lavandă.

2. Piețele provensale

O vizită în Provence, fără o vizită la piață, e degeaba. Ok, poate nu degeaba – dar pentru efectul dramatic, las așa. Fiecare dintre satele de aici are cel puțin o piață săptămânală, iar eu le-am vânat mai peste tot pe unde am ajuns. Ba chiar am ales să mergem în anumite locuri datorită faptului că o piață urma să se întâmple acolo.

Piețele sunt unele dintre locurile mele preferate, iar cele din Provence sunt emblematice! Frecventate de localnici, aglomerate și pline de fructe și legume colorate, pâine, brânză sau diverse mezeluri, zgomote, vânzoleală, târguieli și small talk-uri, arome, plante necunoscute și produse proaspete – îmi pare că aici se concentrează savoarea întregii regiuni.  

Singura problemă pe care o am de la piețele astea este că sfârșesc prin a cumpăra o grămadă de bunătăți pe care le consumăm greu, din lipsă de bucătărie sau spațiu unde să le pregătim. Sau mâncam la restaurante și pe urmă eram plini și nu mai voiam picior de mâncare. Mă rog, nu este chiar o problemă reală…

Piețele zilnice din Provence sunt listate frumos aici, cu specific și ore de funcționare.

3. Les Baux de Provence

Chiar dacă este unul dintre cele mai vizitate sate de pe aici, tot rămâne frumos. Este și unul dintre preferatele mele. O așezare superbă, cățărată pe un deal. Stil provensal pur, concentrat, ca un sirop! Tradus în magazinașe frumos aranjate, străzi pietruite pe care nu au voie mașinile și case vechi cu decoruri pe care vrei să le copiezi.

Și, peste toate, se înalță ruinele castelului Chateau des Baux. Care pot fi destul de obositoare, o dată ce le iei la pas. Primești ghid audio, din ăla ca un telefonaș și pe drum tot asculți despre istoria tumultoasă a domnitorilor de aici și înțelegi ce înseamnă fiecare ruină: aici un turn, dincolo o capelă sau un pasaj subteran. Au și o zonă dedicată armelor și tacticilor militare.

Dar ce e mai frumos și mai frumos, e panorama pe care o ai de aici asupra Baux Valley, cu podgorii întinse și câmpuri de măslini, până hăt departe, spre mare.

4. Pont du Gard

Romanii ăștia se pare că au știut să construiască doar la scară mare sau foarte mare! Apeductul Pont du Gard face parte din patrimoniul UNESCO și este foarte bine păstrat, chiar dacă a fost construit în anul 19 b.C. A avut două scopuri. 1. Să mute apă de la Uzes la Nîmes. 2. Să arate cât de șmecheri erau romanii, cu cunoștințele lor inginerești.

Este imens, structurat pe 3 niveluri, cu o lungime de 275m împărțită în 35 de arcade. Se ridică la 48m deasupra Râului Gard și a fost o vreme când transporta zilnic 20.000 m³.

Poți să înoți aici sau să treci pe sub apeduct într-un caiac. Sau să stai la soare pe unul dintre maluri.  

Poți să și te plimbi pe apeduct, însă pentru a putea ajunge și la al 3lea nivel, pe unde curgea efectiv apa, este nevoie să te înrolezi într-un tur ghidat.

5. Bonnieux, Luberon

Luberon este regiunea cea mai provensală din Provence, care asezonează toate ingredientele: câmpuri de lavandă, piețe, viață idilică, străzi pavate și sătuce medievale. Cele mai frumoase sate sunt aici: Lacoste, Menerbes, Roussillon etc. Dintre care, preferatul meu, și al altor câteva mii de turiști, este Bonnieux. Am oprit aici câteva ore și tot mers pe străduțele întortocheate și în pantă.

În Bonnieux există Musée de la Boulangerie, un muzeu dedicat producției de pâine, atât de iubite de francezi. Este amenajat într-o fostă brutărie, care a funcționat până în 1920.

Am mai sprijinit puțin industria locală cu niște baghete calde și apoi ne-am odihnit pe o băncuță în fața bisericii, după ce am urcat cele 86 de trepte până la ea. Cu o înălțime de 425m, turnul bisericii se uită de sus la peisajul rural și împrejurimile acestui super simpatic sat. Îl vezi cam din orice punct. Pe turn, adică.

Există aici niște căsuțe superbe, construite de-demult – între 1600 – 1800, care țin să nu te lase să uiți că Bonnieux a fost sătuc înstărit, pe vremea când Papii aveau reședința în zona Venaissin.  Căci da, înainte să fie Papa de la Roma, Papa era de la Avignon, Franța. 

6. Gorges du Verdon

Ne-am dat cu o bărcuță cu pedale (hidro-bicicletă parcă îi zice) pe râul care a construit sârguincios cel mai adânc canion din Europa. Gorges du Verdon are aproape 25 km în lungime și 700m adâncime (în cel mai adânc punct). Ca lățime, are între 8 și 90m. Dar surprinzătoare este culoarea smărăldie a apei!   

Se mai plimbau oamenii pe aici, se cățărau, se dădeau cu bicicletele sau, ăi mai curajoși, făceau rafting. Sunt o grămadă de moduri în care poți explora canionul. 

Zona a fost declarată Parc Natural Regional în 1997 și este locul de rezidență al câtorva specii importante de păsări, printre care și o colonie de vulturi pleșuvi suri. Nu i-am văzut pe nicăieri, însă.

7. Arles

Arles care i-a pozat mult lui Van Gogh când pictorul nu cunoștea pe nimeni care să îi fie model. Și nici nu avea bani să plătească pe cineva. Este locul unde a pictat peste 200 de tablouri, care a declanșat explozia de culoare și unde pictorul olandez a găsit soluția la o problemă care îi chinuise mult pe artiști: cum să pictezi întunericul, folosind culoarea. Rezolvarea a venit sub forma celebrei Terasă de cafenea noaptea (1888). Cafeneaua care a pozat pentru acest tablou este încă acolo, pictată în galben intens și căutată de turiști.

Deși nu sunt picturi de-ale lui Van Gogh de văzut prin Arles, există tururi, statui, parcuri și galerii de artă în onoarea maestrului care a avut Arles-ul ca reședință.

Înainte ca Vincent să se îndrăgostească de Arles, au fost romanii care l-au îndrăgit. Au ridicat aici diverse: un amfiteatru, un teatru roman, forumuri și băi care să le asigure distracția și petrecerea timpului liber, activități foarte importante pentru domnii ăștia cu sandale celebre.

Arles este un orășel micuț, poți ajunge oriunde pe jos. Și cam la fiecare colț găsești ceva de văzut: un muzeu, o criptă, o casă imortalizată în vreo pictură . Atât amfiteatrul (Les Arenes), cât și teatrul sunt folosite azi pentru spectacole cu tauri și toreadori, concerte, piese de teatru sau alte feerii.

8. O noapte la un mas din Provence

Unul dintre locurile „la modă” unde să îți petreci nopțile în Provence sunt mas-urile. Adică o proprietate de-asta la țară, o casă tradițională specifică pentru sudul Franței. Multe sunt amenajate în ferme, pe domenii viticole sau în clădiri istorice. Au un număr de camere nu foarte mare și asta le dă un aer mai cozy, intim așa. De obicei au inclus micul dejun, care e asamblat din produse proaspete, locale, crescute prin grădinile de acolo.

Am stat și noi la Mas de la Chapelle, un mas într-o capelă renovată din secolul al XVI-lea, cu istorie interesantă. A fost construită pe ruta de pelerinaj din Santiago de Compostela de către Cavalerii din Malta, undeva lângă Arles.

Ideea în teorie a fost frumoasă, iar locul ăsta arăta foarte bine, deși cam fancy pentru noi. Camerele aveau un mobilier vechi, ca de castel – ne-am simțit tare importanți. Dar și cam singuri, părea că nu mai locuiește nimeni acolo în același timp cu noi. 

9. Roussillon

Satul este faimos pentru ocru, un fel de rocă argiloasă care vine pe diverse culori – galbenă, roșie, brună, ruginie. Din gama asta. Tot romanii au avut un rol și aici, când acum vreo 2000 de ani foloseau ocru pentru ceramică.

Totul pe aici se învârte în jurul culorilor – case colorate în zeci de nuanțe, magazine de vopsea și acuarele și multe galerii de artă.

Sentier des Ocres este un traseu prin una dintre cele mai vechi cariere de ocru din Roussillon. Sunt două căi pe care le poți alege, ca să te plimbi prin mini-deșertul ăsta. Una mai scurtă, de 30 minute și alta mai lungă, la vreo 2 ore.

10. Menebres

După ce-i urci străzile în pantă, Menebres te răsplătește cu niște priveliști liniștitoare ale câmpiilor întinse care mărginesc satul.

Locul este făcut celebru de Peter Mayle, care își cumpărase un mas „într-un ținut deluros, deasupra șoselei care desparte satele medievale Menerbes și Bonnieux.” și care documentează traiul aici în Un an în Provence. Pe urmele lui am venit și noi, cu gând să beau un pastis la Café Du Progrès, pe care îl tot pomenește în carte. Doar că numai ce se închidea, să fi fost vreo 19:00. Ne-au lăsat totuși să ne pozăm timid la o masă și să admirăm priveliștea.

E musai să citești cartea asta, absolut minunată, ca să înțelegi de ce vrea cineva să meargă neapărat la această bodegă.

11. Lacoste

În Lacoste am ajuns seara, undeva pe la 20:00. Nu era încă întuneric, dar străzile erau deja pustii. Tare îmi e greu să mă obișnuiesc cu ora asta de culcare a oamenilor de pe aici.

Denumirea satului nu are legătură cu brand-ul ăla cu crocodilaș. Dar tot are niște legături cu moda: în 2001 Pierre Cardin a cumpărat multe proprietăți pe aici, printre care și Chateau de Lacoste.

Dar castelul are origini artistice mai de demult, când Marchizul de Sade s-a mutat aici, în 1771, după ce scandalizase prea tare Parisul. Castelul a văzut câteva perversiuni și orgii la viața lui, până a fost prădat și jefuit de revoluționarii din 1789.

De când a preluat Cardin hățurile, altfel stau lucrurile. Pasionat de altfel de artă, a instalat sculpturi în jurul satului și în fiecare iulie sponsorizează Festival de Lacoste – un festival de operă și teatru organizat în vecinătatea castelului, în teatrul construit tot de el. A vrut să adauge și un teren de golf, dar se pare că a fost prea avangardist pentru Lacoste. Locuitorii au organizat o demonstrație cu tractoare și l-au forțat să abandoneze proiectul.

Oricum, mi se pare foarte tare omul – la 80 de ani ( născut în 1922) să se implice în proiecte de-astea. A murit pe 29 decembrie 2020.

12. Moustiers-Sainte-Marie

Și ăsta este un sătuc minunat. Am zis la fel despre toate, dar fiecare arată ca dintr-o carte poștală. Este cunoscut cu Steaua Provence-ului, un fel de Sinaia – Perla Carpaților. Se află pe granița dintre câmpie și începutul Alpilor, de aici avem parte de peisaje muntoase și mai scoatem un cardigan din bagaj.

Satul (sau orășelul, nu știu niciodată cum să le încadrez) este construit între două stânci înalte. Iar piesa de rezistență este biserica Notre-Dame și clopotnița aferentă, construită în secolul al 12lea și frumos restaurată în 1928.

13. Marseille

După toate aceste sate frumoase și adormite, Marseille se simte ca un ceas deșteptător cu clopoței. Este un oraș vibrant, multicultural, plin de viață, cu străzi populate, pline de tineri, de muzee, galerii sau artiști.

Pentru că avem puțin timp la dispoziție, am petrecut mare parte a timpului în portul vechi. De sute de ani, de când marinarii greci au creat portul ăsta, aici au acostat corăbiile și vapoarele ce mișunau pe apele planetei. Acum e locul bărcilor de pescuit, al yacht-urilor și al turiștilor rătăcitori, căci navele serioase, comerciale, s-au mutat într-un port mai nou.

Puțin mai încolo de port este Le Panier, centrul istoric din Marseille, locul unde a fost orașul din vremea grecilor. Dinamitat în timpul celui de-al Doilea Război, a fost reconstruit ulterior. Acum este o aglomerare de magazine, muzee, ateliere, iar în mijlocul lor vărgata Cathedrale de la Major.

Marseille este un oraș complex, cu o grămadă lucruri de făcut . Cu siguranță nu i-am făcut dreptate cu o zi, dar, când vom reveni în Provence, va beneficia de toată atenția.  

Dacă ai nevoie de alte detalii despre Provence lasă un comentariu și răspund cu drag. Și nu uita să verifici și celelalte articole de pe În Sandale, pentru inspirație și recomandări de călătorii.

Iar dacă ți-au plăcut articolele poți să te abonezi la newsletterul În Sandale, care să te anunțe când apar povești noi pe blog. Totodată, mi-ar plăcea să ne împrietenim și pe Instagram și Facebook.