Am scris aici detalii despre cheltuielile noastre,  cazare, traseu, vreme, ce e musai de văzut, ce am mâncat și băut bun în Filipine. 

După un zbor cu zgâlțâituri și nori nesuferiți, ce a durat în jur de o oră și a plecat cu întârziere de două din Manila, am aterizat pe micul aeroport din Puerto Princesa, calea către El Nido.

Găsesc mereu fascinante aeroporturile astea unde cobori din avion și mergi direct spre terminal, pe unde crezi și tu că e bine. Te mai oprești și pentru o poză. Fără să te mai aștepte vreun bus sau vreun pasaj.

De la Puerto până la El Nido

Rezervasem și plătisem (550 php / 43 lei) deja van spre El Nido de pe site-ul El Nido Paradise, deci un domn voios ne aștepta cu o pancartă cu numele meu complet, scris frumos. Ne-am îmbarcat și am plecat să-i vizităm rudele, prietenii și alți vecini. Am mai și încărcat una-alta în mașină. În regulă, nu-i problemă, noi încurajăm menținerea unei relații calde cu apropiații, doar că în mașină era frig răăăău.

Există 3 modalități de a ajunge de la Puerto Princesa la El Nido, iar noi am ales van-ul, care era cel mai rapid mijloc de transport. Se mai poate cu bus-ul, dar, deși este mai ieftin, durează între 6 – 9 ore. Sau cu un van privat, varianta mai scumpă.

Am plecat într-un final spre El Nido, pe un drum care, deși părea scurt (230 km), se anunța interminabil (vreo 6 ore). De la serpentine, benzi înguste, triciclete și boi. Boi care ară orezul, nu știu la ce v-ați gândit. Peisajele care ne-au însoțit au fost foarte frumoase – orezării, copii ce ieșeau de la școală, mare superbă, orășele sau sate active. Am oprit și la o cantină și am fost mândră să pot scoate din carapace vreo 8 creveți delicioși, folosindu-mă de lingură și furculiță. E adevărat ca van-ul a așteptat o vreme după noi. 😀

Micul El Nido

El Nido (înseamnă cuib în spaniolă) este situat în partea de nord a insulei Palawan și este base camp-ul celor ce vin să vadă arhipelagul Bacuit. Există și aici un aeroport, dar este deținut de unul dintre resort-uri, iar cazații lor au prioritate. Era full până pe 8 decembrie.

Am ajuns seara, am găsit hostelul cu indicațiile sătenilor și ne-am cazat. Locul ăsta, unde vom petrece următoarele 6 nopți, arată superb – niște colibe răspândite într-o grădină luxuriantă, o mini-junglă.

Foarte frumos și verde, doar că șopârlele îmi fac somnul destul de complicat. Au o pasiune să își spună numele – geko, geko în fiecare oră, noaptea și ziua. Și, pe lângă asta, mi le și imaginez cum dau ele petreceri, cățărate pe mine, noaptea. Și cele mici ar fi ok, să petreacă. Cu cele mari, ca cea de mai jos, nu cred că mă înțeleg. Dacă mi-a trebuit insulă tropicală. 🙂

Apa caldă și internetul nu sunt prea frecvente în zonă. Dacă net-ul devine mai utilizabil seara, apa nu se încălzește deloc. 🙂 Dar nu e deranjant, că-i cald de mori, oricum. Și sunt și afișe cum că s-ar întrerupe curentul. Dar la noi a părut că a funcționat mai tot timpul.

Noi am stat de fapt în Corong Corong, un sătuc mai mic, care vine în continuarea lui El Nido. Nu am înțeles prea bine unde se termină unul și începe celălalt, suspectez că la benzinărie. Zona noastră ne-a plăcut mai mult însă. Mai boemă, nu la fel de aglomerată și traficată. Nici El Nido nu este rău, doar mai zgomotos și mai populat.

Plaja Maremegmeg, cunoscută ca Las Cabañas

Prima zi am petrecut-o pe plaja Las Cabañas, una dintre cele mai drăguțe de pe insulă, însă nu ar câștiga niciodată un concurs de frumusețe la care să participe și surorile din arhipelag.

Tricicleta (combinția între motocicletă veche și carcasă de mașinuță) costă, până aici, în jur de 100 php (8 lei). Pe plajă există o sumedenie de baruri și terase unde poți bea liniștit o bere (sau mai multe), în timp ce consulți oferta vânzătorilor ambulanți.

Oferta o înțelegi cam în 2 minute, căci toți vând același lucru: cerceii cu perle, brățări cu perle, perle de pus la gât, brelocuri cu perle. Și tot zic că îs naturale. Având în vedere că cea mai mare perlă din lume a fost găsită aici de un scufundător filipinez, în 1934, și cântărea 42 kg, ar trebui să am încredere în experiența lor.

Tot aici există și o tiroliană care te duce de pe mal pe o insuliță mică și ciufulită de lângă țărm.

Tot pe plaja asta am mers și la un Full Moon Party. Dar nu a fost deloc interesant (numai turiști, muzică de club, plaja inundată de reflux) și am plecat repede.

Următoarele 3 zile au fost dedicate tururilor în arhipelag. Și a fost mi-nu-nat!! Dar povestesc despre ele separat. 😀

Cu „Dora the Explorer” în partea de nord a insulei

Am închiriat apoi un scuter pentru explorare. Și l-am tot liniștit pe Răzvan că vom avea încă o zi să ne colorăm la soare înainte să plecăm. Silly Me!

Filipinos love their motorbikes, după cum îmi spunea râzând un șofer de Uber. Alături de triciclete, este principalul mijloc de transport pe distanțe micuțe.

Noi l-am închiriat seara, pe la 20.00, și l-am returnat a doua zi, tot în jur de ora asta. Am plătit 500 php / 39 de lei și am primit unul cu Dora the Explorer. 🙂 Deși era pentru personal use, s-a dat omu’ jos de pe el și mi l-a dat când a văzut că ochii mei sclipesc la lucruri colorate.

Răzvan avea pasiunea să îi încurce cu întrebarea „Este în regulă să conduc scuterul cu permisul de mașină? Ce fac dacă mă oprește poliția?”. Ei se opreau din râsul continuu, luau o față de „Ce poliție, dome’? Ce permis?” și răspundeau conștiincios – „să purtați casca.”

Am primit și două căști ușor ruginite, părea că nimeni nu le mai folosise de ani. Oricum, dacă cineva in zona El Nido poartă cască, e clar că e turist.

Primul loc unde am ajuns cu scuterul a fost în sat, la un meci de baschet. O altă pasiune filipinezilor – baschetul. Fiecare gospodărie are un coș de baschet, le găsești pe la colț de stradă sau chiar în capătul câmpului mocirlos de orez.

Meciul pe care l-am văzut era între echipa din El Nido și Roxas, un orășel vecin. Din păcate, ai noștri au pierdut. Dar a fost strâns și cu emoții.

După ce ieși din El Nido, traficul se mai clamează și străduțele devin libere. E foarte cool feelingul astă de pe scuter, vedem localnicii, trecem prin sătuce. Acum este cald și însorit, deși noaptea a plouat tare.

Prima oprire: plaja Lio

Din strada principală, un indicator mare ne cheamă către plaja Lio. Ne ducem, ce să facem?! Intrăm pe un drum frumos, de beton, ce are jungla de ambele părți.

După ce se termină, începe aventura, căci ploaia de aseară a creat lacuri pe drumul de pământ. Facem un mini enduro cu Dora noastră.

Lio ăsta este în plină construcție. Și nu în sensul că se mai construiesc câteva case. Nup. Se ridică un oraș în toată regula – resort-uri, hoteluri, magazine, restaurante, cuptoare de pizza, piscine, drumuri. Înțeleg că această nouă stațiune ar trebui să preia funcția de hub de la El Nido, care nu prea a fost dezvoltat cu un plan și nici prevăzut să primească atâția turiști.

Ce bine că am ajuns înainte să se pună în aplicare acest plan și să apară locul ăsta cu apă caldă, net și lumină. Am găsit El Nido așa de special pentru că este filipinez pentru toată lumea – straduțele mici și cu praf, restaurantele, grătarele din stradă, haosul tricicletelor, copiii care se aleargă pe drum. Deși sunt valuri de turiști, nu diluează localnicii. Cumpărăm toți de la aceeași brutărie și la aceleași prețuri.

Ajungem și la plajă, este cea mai mare pe care am văzut-o până acum. Dar este pustie. Și tot ud de la ploaie. Mâncăm aici cornulețele cu gem cumpărate pe drum și facem cale întoarsă urmând indicatorul Highway, care te scoate de pe drumul de pământ în drumul de beton.

Plaja Nacpan, de unde am cam uitat să plecăm

De aici ne îndreptăm spre Nacpan și Twin Beach, care se anunță niște plaje frumoase și destul de pustii, situate în continuarea unor mici sate de pescari.

Tot de la ploaie, avem drumuri cu mult noroi și lacuri, dar înaintăm încet și este ok.

La intrare, înainte de sat, se plătește un fee (50 php / 4 lei de persoană) și se completează un catastif cu diverse detalii – nume, vârstă, naționalitate etc.

Plaja este foarte frumoasă – vreo 4 km de nisip alburiu și fin, liniată cu un rând de palmieri.

Sunt valuri mari acum, dar numai bine, căci Răzvan își închiriază o plăcuță de-aia pentru valuri. Iar eu nu mă mai simt așa de prost că dădusem 150 php / 12 lei pe un hamac superb atârnat, care a stârnit dorințe și invidie printre colegii plăjari.

Chiar au vrut să îmi înlăture lucrurile când eram ocupată cu un photo session pentru Răzvan. Dar i-am alungat rapid cu un ferm „Nu pune, mă, mâna pe paporniță.”  #proudofme

În partea de nord, Plaja Nacpan stă spate în spate cu Calitang Beach și formează Plaja Geamănă. Nu prea se înțelege din poze. În camera de la hostel aveam un mesh atârnat pe perete cu plaja asta, dar eu nu am reușit niciun unghi din care să se vadă ambele.

Dar și sătucul pescarilor este foarte frumos.

Trecem pe lângă biserică, batem palma cu copiii ieșiți la joacă, vorbim cu localnicii când ne împotmolim în nisip ca să ne asigurăm că suntem pe drumul cel bun.

Ne-am simțit tare bine aici, am realizat abia pe la 15:00 că trebuia să plecăm de mult.

Citisem noi despre plaja Palabayan, care ar fi tare frumoasă, pe care plănuiam să o vedem la final.

Ne-am urcat din nou pe scuter (de data asta mai greu, căci șaua era foarte tare, iar fundul meu începuse să se albăstrească) și am plecat. Soarele începe deja să apună și pune lumină frumoasă pe peisaje.

Ajungem și la intrarea către Palabayan, ne zgâlțâim vreo 10 minute pe drumul de pământ și ajungem la un resort. Alți exploratori pe scuter ajunseseră cu 2 min înaintea noastă și ne spun că plaja de aici e deținută de un resort – QI Palabayan și că trebuie să consumăm ca să stăm acolo. Noi am fi consumat, că nu mai mâncasem de la cornulețele cu gem, dar am zis să mai căutăm – poate există vreo porțiune de plajă și fără obligații.

Am găsit o altă intrare, dar plaja era departe de poveștile feerice pe care le citisem noi. Dar am găsit o doamnă dornică să ne servească o bukonut și ne-am așezat la ea pe prispă.

Ne-a povestit și despre hainii proprietari (chinez + francez, sau așa ceva) de la Qi, care închiriază camere cu 10 000 php/noapte (780 lei), iar angajații sunt plătiți tare prost, cu 8 000 php/luna (625 lei). Și ea închiriază colibe pe plajă – 500 php/40 lei pe noapte, loc de cort sau doar un hamac pentru 200 php/16 lei pe noapte.

E o doamnă frumoasă și caldă, care râde mult. Ca toți filipinezii, de altfel.

Am aflat si despre cuplu – ea din Mexico (mulțumim Manu Chao, căci am știut imediat unde e Tijuana), el – neamț. Erau fericiți împreună de 5 ani, de când se cunoscuseră în Barcelona. Și făceau review-uri pentru hoteluri.

Lucru interesant, când hotelul unde rezervaseră inițial nu a mai avut locuri să îi cazeze, booking.com le-a plătit o noapte de cazare, unde și-au ales ei. Deci, dacă vreodată suntem în situația asta, să ținem minte.

Am plecat când deja se făcea întuneric, pe un drum pe care ne-a fost recomandat să nu îl alegem. În afară de un moment tare frumos – când soarele apunea superb și stoluri întregi de lilieci gigantici se întorceau pe insulă, a fost o idee proastă. Am mers mai bine de 30 min pe un drum de pietre, într-o zonă deloc luminată, cu junglă de o parte și de alta a drumului.  S-a lăsat cu bășici și vânătăi, dar am returnat scuterul în stare bună. Doar cu puțin noroi pe Dora, dar așa îi stă bine unui explorator. 🙂

În ultima zi nu aveam plan. Am descoperit un magazin cu produse organice, de unde am plecat cu un săculeț: extract de aloe vera, ulei de cocos, gel de duș din condimente.

Am mers apoi la centrul comercial și la piață.

Și când stăteam fericită la o masă, aștepând porția de noodles, cu o bere în față, gândindu-mă ce zi frumoasă, Răzvan pune întrebarea – Auzi, dar noi nu avem azi avion către Cebu?

 FUUUUUUKKKCC!!!! Ba da. Dar m-am luat cu zen-ul și cu soarele și cu plaja și cu tubulețele de balsam de cocos și am uitat. Deci, inventar. Ce am pierdut: van către Puerto, avion către Cebu, zi de cazare în Cebu.

Ne-am redresat repede și până a venit a doua bere am găsit o agenție de turism lângă masa noastră, de unde am luat bilete noi de avion. Noroc că în Asia avionul e ieftin, cam ca autobuzul în Europa. Am scris la booking.com, poate putem anula prima noapte de cazare. Nu am putut. Apoi, am întrebat băieții cu van-ul dacă ne mai pot lua în baza biletului expirat. Ne-au luat. Și am mai avut și timp de baie. Yey!

Data viitoare îmi iau aplicație de remindere.

Următorul episod: Toate nuanțele de turcoaz: Bacuit & Palawan | Filipine