În Tel Aviv am ajuns noaptea târziu, în ziua de sâmbătă. Dar până n-am luat vizele și bagajele, sabatul mai că trecuse. De la biroul de informații o domnișoară ne-a confirmat existența autobuzului gratuit până în oraș. Dar ne-a și întristat cu vestea că pleacă în vreo oră. Răzvan zice plin de înțelepciune că „habar n-are despre ce vorbește” și mergem să descoperim noi adevărata oră de plecare a autobuzului. Îl găsim și plecăm în vreo 15 minute, cu aplauze pe care nu le înțelegem prea bine.

Pe scurt – de la aeroport există un shuttle gratuit până în Tel Aviv, care este in service și sâmbăta.

Am pus în acest articol mai multe detalii despre transport și alte lucruri bune de știut pentru o călătorie în Israel. 

Ne depune la stația Arlozorov și până la Dizengoff, unde stăm, alegem să mergem pe jos. Vreo 40 de minute ne indică maps-ul, dar noaptea e frumoasă și călduță, bagajele ușoare, iar noi nu ne grăbim nicăieri. Descoperim un oraș care mi-a plăcut mult – bulevarde largi din care pistele de biciclete își opresc porția corectă, trotinete și biciclete legate mai peste tot, restaurante și cafenele cochete (închise acum, ce-i drept), puncte de reciclare strașnic respectate, părculețe și clădiri aranjate.

Prin Tel Aviv, la ceas de noapte

Lăsăm bagajele la hotel și ieșim pentru a ne continua plimbarea prin oraș, chiar dacă este vreo 1.30. Ne-am plimbat pe plajă, am citit meniurile restaurantelor și ne-am dorit ca prețurile să arate așa doar pentru că suntem într-o zonă turistică (nu ni s-a îndeplinit dorința – a fost la fel de scump peste tot) și am făcut exerciții la sălile de fitness amenajate pe nisip.

Am ajuns acasă pe la 04:00 dimineața, fără să ne simțim o clipă unsafe. În caz de pericol, oricum, cred că acesta nu vine din „interior” – jafuri sau amenințări, ci de la vreo rachetă mai mult s-au mai puțin rătăcită. 🙂

Ne trezim târziu și greu și doar cu mustrarea că o lume nouă e dincolo de ușă, în timp ce eu dorm, mă pot da jos din pat. Ieșim și tot ce am presupus ieri se confirmă azi. Cafenelele sunt cochete, se merge mult pe bicicletă, Tel Aviv este un oraș modern, vibrant, cosmopolit. Locuitorii sunt educați, au conversații inteligente, vorbesc natural mai multe limbi, petrec mult timp afară și fac sport. Seara, pe faleză, suntem minoritari, noi, ăștia care mergem, față de alergători.

Și toți arată bine. Sportivi, înalți, bine-făcuți și frumoși. De la armata aia li se trage. 😉

Încă de la înființarea statului, pentru fiecare tânăr israelian (exceptând anumite etnii sau grupuri religioase) stagiul militar este obligatoriu – fetele doi ani, băieții trei. Pe copiii ăștia militari, înarmați până în dinți, îi vezi mai peste tot – în parc, la cofetărie, pe trotinetă, la piață sau în restaurante. Mai ciudat este când sunt îmbrăcați în civili – rochițe vaporoase, tricouri și pantaloni scurți, și de ei atârnă acele mari IWI-uri (sau ce arme or fi).

Este ciudat la început, dar ne obișnuim repede cu ei și cu armamentul pe care îl poartă la vedere.

Carmel Market

Prima oprire a zilei este piața Carmel. Căci, conform principiului recent dobândit, în orașele unde există o piață, trebuie cercetată.

La cea mai haotică parte a Tel Aviv ului ajungem, desigur, pe jos. Este aglomerat și gălăgios, plin de viață și colorat. Aș cumpăra din toate – jeleuri în zeci de forme și culori, dulciuri lipicioase, condimente și ceaiuri care par pentru decor, halva sau măsline, brățări, tricouri sau genți. Mă limitez însă la un suc răcoros din pepene, dar străbat piața perseverent, de la un capăt la altul. Cred că îmi plac și caut piețele pe unde mă duc pentru că îmi amintesc de orașele și locurile asiatice, atât de dragi.

Arhitectura Bauhaus pe Bulevardul Rothschild

Citisem eu că Tel Aviv are cea mai mare concentrație de clădiri construite în stilul Bauhaus. Deja mă gândeam că o să găsesc aici un fel de Chefchaouen, dar pe alb. Nimic mai greșit. Nu sunt eu tare pasionată de arhitectură (doar dacă nu este vorba de Gaudi, căci atunci mă pasionez imediat. Eu si restul lumii, adică), dar nu mă așteptam să fiu așa neimpresionată de stilul ăsta. Adică nicio decorațiune? Nicun onduleu, un briz – briz acolo? Doar clădiri cubice, cu linii drepte, cu orientare preponderat spre utilitate. Nu înțeleg de ce nu le-au plăcut naziștilor.

Stilul a fost creat de către Walter Groupius și a fost foarte influent în orașele germane. Naziștii însă l-au detestat, considerându-l „cosmopolit” și „degenerat”.  – Cine vorbea?!? 😐

Jaffa (Yafo)

Urmează cea mai veche parte din Tel Aviv. De fapt o parte a orașului mai veche decât orașul în sine. Iar aici spiritul arab se simte mult mai puternic decât oriunde altundeva în Tel Aviv.

Jaffa a fost atestat încă din secolul 18 BCE, iar prin anii 1900 a fost „înghițită” de Tel Aviv ca urmare a planurilor și mișcărilor zioniste – mișcarea de întoarcere a evreilor, de pe unde își făcuseră și ei rostul, pe teritoriile de baștină și recunoașterea suveranității evreilor pe Pământul lui Israel.

Dizengoff, pionierul zionist după care a fost botezată zona în care stăm, a venit aici, împreună cu 60 de familii de evrei din Chișinău și Odessa. Au cumpărat pământ de la arabii din Jaffa. Au împărțit apoi hectarele printr-o tragere le sorți și au pus bazele noului oraș – Tel Aviv.

Aflăm lucrurile astea dintr-un micuț balon presostatic pe interiorul căruia sunt proiectate diverse facts-uri istorice despre Israel. Statul tocmai a împlinit 80 de ani de existență și, cu ocazia asta, asistăm la diverse astfel de activări prin oraș.

Primul lucru pe care îl zărim în Jaffa, este turnul cu ceas, construit în 1903.

Dar eu am venit aici știind clar unde trebuie să merg. De când l-am descoperit pe Tomas Youzuf, m-am îndrăgostit de melodia Dancing with the Moon. Mi-am zis că e musai să beau o bere în restaurantul unde au filmat – The Cotainer. Mă rog, eu ziceam că și mănânc ceva, dar după ce am văzut meniul, doar o bere a fost perfect. 🙂

Nu am mai scăpat așa de ușor după ce am trecut pe lângă The Old Man and the Sea, 100 m mai încolo. Ne-au ademenit cu cele 20 de salate și nu ne-am putut abține. Ne-am lins pe degete de la cele 4 feluri de humus sau de la baba ganoush, de la conopida la cuptor,  falafel, tabouleh, fattoush sau muhammara. Abia de ne-am mai atins de felul principal de mâncare – niște creveți mult prea cuminți.

Restaurantele astea sunt toate în port, în foste hale folosite de pescari, amenajate acum hipsterește de cristian corvinii lor. Harababura de bărci, plase, frânghii, scaune și umbreluțe nu-i nicicum deranjantă și face parte din poveste.

Piața de vechituri

După masă, o luăm ușurel spre flea market – zona cu „de toate” din Jaffa. Găsim aici restaurante (dar nu, mulțumim, suntem plini), cafenele, baruri, antichități și anticariate, produse cosmetice și standuri de fructe.

Chiar dacă este aproape de închidere, păstrează încă un vibe dinamic și entuziast.

Spre seara, plecăm spre hotelul nostru și reconfirm faptul că lifestyle-ul orașului este cel mai mișto de „făcut” aici. Falezele se umplu de alergători, găști vesele pun de o cântare în grup, plajele sunt ocupate de echipe de volei, iar grătarele au fost scoase pe pajiști.

Chiar dacă pe cer trec regulat avioane de luptă către vreo graniță ostilă, viața, nu numai că își urmează cursul, dar este bună, veselă, trăită.

Următorul episod: Ierusalim, printre istorie și religie | Israel