• Patara

    Plaja ce aparține ziua turiștilor, iar noaptea devine teritoriul broscuțelor țestoase.

Patara, locul unde s-a născut Moș Niculae | Turcia

Singura construcție pe care o găsim pe plajăSingura construcție pe care o găsim pe plajă

Am scris aici detalii despre cazare, traseu, vreme, ce am mâncat și băut bun în Turcia. 

Între Patara și Olympos sunt 160 km, pe care îi parcurgem în vreo 3 ore și un pic de condus. Nu ne plângem, căci drumul este frumos tare. Deși mergem în continuare prin munți și sunt serpentine și înaintăm greu, pe o parte avem munții, iar în partea cealaltă vedem Mediterana asta incredibilă, cu niște ape albastre-albastre de invidiez fiecare mașină oprită pe plajele pe lângă care trecem. Când chiar nu mai putem de dor de apă, oprim și noi și facem.. poze.

Admirând albastrul de la distanță

Admirând albastrul de la distanță

Imediat ce ajungem la Patara mergem direct către mare. Plaja de aici este cu adevărat specială! Este una dintre cele mai lungi plaje de la Mediterană, o fâșie de nisip ce are mai mult de 15 km. Și, cel mai important – este pustie! Nimic nu este construit, nu a fost invadată de hoteluri, baruri sau restaurante. Singurul lucru montat aici este o baie, dar, care arată tare simpatic și integrată în peisaj.

Găsim alte ruine romane, care sunt protejate de un regulament strict, ce interzice construcțiile în apropiere. Ajungem cu mașina într-o parcare creată 80% de natură și vreo 20% amenajată de oameni. Este goală acum, seara, dar o vom descoperi plină, mâine. Parcarea este gratuită, însă limitată, căci autoritățile din zonă au interzis extinderea pentru a proteja situl. Satul Gelemiş, unde se cazează vizitatorii zonei, este situat la aproximativ 5 km de mare și majoritatea hotelurilor oferă transport către plajă.

Ne petrecem apusul aici, în cea mai relaxată atmosferă.

Apus în Patara

Apus în Patara

Aflăm că Patara ar fi fost faimoasă pentru Oracolul lui Apollo, care rivaliza cu cel din Delphi pentru acuratețe. Însă, nu s-au găsit dovezi solide că aici ar fi fost într-adevăr un templu și că templul ar fi fost al lui Apollo. Chiar și așa, sit-ul este unul complet. Are băi romane, cu bazilici și temple și altare, Acropolis, teatru bine restaurat (sau refăcut după cum spun cârcotașii) și o necropolă excavată de o echipă de la Universitatea de arheologie din Ankara. Cred că este o fericire pentru studenții arheologi din Turcia că s-au născut în țara asta plină de situri pe care le pot cerceta și dezvălui.  Tot aici s-a născut și Sf. Nicolae, Episcopul de Myra, mult mai cunoscut drept Moșul acela care pune cadouri în ghetuțe.

Plaja goală din Patara, decorată cu prosopul de la Heineken.

Plaja goală din Patara, decorată cu prosopul de la Heineken.

Ne întoarcem în sat și mergem să mâncăm. Intrăm într-un restaurant ce seamănă tare bine cu curtea mea de la țară – deasupra este o boltă plină de struguri, iluminată difuz. Spre deosebire de Olympos, Patara este liniștită. Pare că locuitorii, care încă nu sunt în case, vorbesc în șoaptă, încurajați și de lumânările care își reflectă lumina în paharele de vin.

De la restaurantul ăsta cu bolta, căutăm un hotel în apropiere. Dăm peste Hotel Patara Sun Club, arată foarte bine, e în centrul satului, este nou și costă 18 euro pe noapte, conform booking.com. Și are și infinity pool – care nu-i cu nimic mai bună ca o piscină normală, dar cum sună infinity. 🙂

Infinity Pool în Patara Sun Club

Infinity Pool în Patara Sun Club

Mie mi se pare cam ciudat de mic prețul pentru cum arată, încât zic că nu ar trebui să îl vedem, dar Răzvan insistă. Și are dreptate. El cam mereu are dreptate. 🙂

Problema, însă, este că nu-i nimeni pe aici, deși recepția este deschisă, noi putem intra prin hotel, dar nu avem cui să îi dăm niște bani în schimbul unei chei. Dar nu e chiar așa rău! Ne instalăm fiecare pe câte un șezlong, la piscină și stăm la povești. Păcat că nu avem ceva de băut. Apare și o pisicuță pe care o adoptam și-o smotocim.

Pisică smotocită fără voia ei

Pisică smotocită fără voia ei

După vreo 40 de minute mai apare cineva. Yey, veselie mare! Primim și o cheie, după ce negociem puțin – prețul de la recepție era mai mare decât cel de pe Booking, noi ne oferim să facem o rezervare prin site, dar el e mai adormit și zice primul „hai, lasă!”. Primim o cameră la parter, foarte drăguță, dar suspectez că sunt altele mai frumoase. De la Booking ni s-a tras! 🙂 Oricum, hotelul este nou, are doar două săptămâni și noi suntem primii care dorm în acest pat.

Pisica a supraviețuit

Pisica a supraviețuit, dar este obosită

A doua zi o petrecem pe toată  la plajă, fără să facem ceva notabil.

Citind Lolita în Teheran în Patara

Citind Lolita în Teheran în Patara

Seara ne integrăm în viața liniștită a satului, mâncăm ceva aici, bem ceva dincolo, ne plimbăm pe străduțe.

Ceai negru

Ceai negru

Descoperim și un hamam. De mult îmi doream să văd cum este într-un astfel de loc și cum zilele noastre prin Turcia nu mai sunt așa de multe, decidem că ne întoarcem mâine de dimineață pentru… ce se întâmplă acum la hamamuri.

Hamamurile 

Sau băile turcești au jucat în trecut un rol foarte important în viața turcilor, atât pentru  igiena, cât și ca liant social. Sau în viața religioasă, de obicei erau atașate moscheilor. Treptat însă, pe măsură ce standardele de viață au început să crească, importanța lor s-a diminuat. Au fost păstrate însă ca amintiri ale vremurilor trecute, multe au o arhitectură cu adevărat spectaculoasă, mai ales în Istanbul. Acum rolul lor este mai apropiat de cel al spa-urilor și fiecare oraș are, cel puțin, un hamam.

Hamam drăguț din Patara

Hamam drăguț din Patara

Hamamul meu era tare drăguț și eu entuziasmată, aleg din listă un „program” cu diverse masaje și clătiri și spume. Răzvan nu prea apreciază atingerile cu oameni străini și nu vrea să participe. Iar mă trimite singură! Și acum sunt singură-singură, căci este destul de dimineață și nu mai este niciun alt client. Și aici așteptăm o vreme la recepție, se pare că e specific zonei.

Interior de hamam

Interior de hamam

Se aude o apă curgând într-o cameră vecină și Răzvan, precaut, încearcă să atenționeze persoana respectivă că suntem și noi pe aici. Se întoarce însă surprins-contrariat: „un bărbat gol spală încăperea.” „Oookkkeeei.” „Mai vrei să stai?” „Stau, poate e un domn care se ocupă de curățenie”. Vine și domnul într-un final, înfășurat in jurul brâului cu un prosop și foarte jovial. „Deci, ce să fac pentru voi?” „Programul 4. Pentru ea.” „Foarte bine ales. Mergeți sa vă dezbrăcați. Și, dacă vă răzgândiți, domnule, vă aștept”.

Iar interior de hamam

Iar interior de hamam

Acu’ sigur nu se mai răzgândește Răzvan. Eu mă duc după o perdeluță și mă tot gândesc ce înseamnă să mă dezbrac – adică de tot? Citisem eu că la hamam femeile nu prea sunt acceptate în sutien, dar mai citisem și că băile sunt separate pentru bărbați și femei.

Mă rog, rămân în costumul de baie (noroc că îl aveam pe mine) și țopăi după perdeluță înapoi la recepție. Domnul cu prosop mă conduce în camera pe care o curățase mai devreme. Și… dacă până  acum situația era fâstâcitoare, acum devine de-a dreptul dubios – în cameră este o lumină difuză, spre întuneric, iar în mijloc este un fel de masă de piatră, pe care trebuie să mă întind. Nu mai e nici o îndoială, domnul ăsta se ocupă de mine, nu e de la curățenie.

Cum m-aș fi simțit prost să plec, mă îmbărbătez, mă gândesc că o să râd muuult după și mă urc. Și începe domnul meu să mă maseze și cu ulei și cu nu știu ce cremă și aruncă cu apa și cu clăbuci, de îmi amintea de bunica când spăla hainele pe o piatră, la râu. Mă rog, nu chiar bunica mea, dar așa, o bunică… Și apoi, ca experiența să fie completă, începe să producă niște spumă cu un fel de față de pernă și să o spulbere prin cameră și să mă acopere cu ea.

Program cu spume și clăbuci.

Program cu spume și clăbuci.

Intră și Răzvan să facă două poze și să vadă dacă îi mimez ajutor sau alte SOS-uri. Cred că și ,,domnul prosop în brâu’’ este stânjenit, că începe să tot povestească lucruri – că e din Izmir, că a venit la Patara și a construit singur hamamul, că se săturase de viața în oraș, că oamenii sunt fericiți când le face masaj și că simte că face ceva spiritual. Înțeleg, desigur, dar nu pot să îmi scot din cap filmul ăla cu Adam Sandler când el era frizer și femeile îl iubeau – You Don’t Mess with the Zohan.

La Hamam.

La Hamam.

Se termină într-un final, eu bucuroasă că pot pleca, el bucuros că eu îs bucuroasă – fericire pentru toți! Pamukkale, venim!

Următorul episod: Pamukkale: o zi în castelul de bumbac | Turcia

Post a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.